anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

70 de proiecte depuse de tinerii cercetători ai TUIAȘI pentru finanțare națională

GALERIE
universitatea-tehnica
  • universitatea-tehnica
- +

Încurajați de granturile interne oferite de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), tinerii cercetători ai instituției de învățământ superior au depus un număr mai mare de proiecte în competiția de granturi națională lansată de Uniunea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Astfel, cercetătorii TUIAȘI au depus 42 de inițiative de cercetare la categoria „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE)” și 28 pe segmentul „Proiecte de cercetare postdoctorală (PD)”.

Dată fiind competiția acerbă din țară pentru obținerea unui astfel de grant, fiind depuse aproape 1.000 de proiecte, și având în vedere că UEFISCDI va putea finanța maximum 115, TUIAȘI a decis, după cum a anunțat deja conducerea universității, acordarea a 11 granturi interne pentru a-i sprijini pe tinerii cercetători. Vor fi vizați acei tineri cercetători ce vor depune proiecte, fie pe linia TE, fie pe PD, care vor fi analizate de către UEFISCDI și care vor avea un punctaj mare în urma evaluării organismului național. Proiectele cu punctajul mai mare de 80 care, din lipsă de fonduri la nivel național, nu vor putea fi finanțate, vor intra în competiția internă organizată de Universitatea Tehnică.

TUIAȘI a decis să acopere cheltuielile de logistică și de deplasare prevăzute în bugetul fiecărui proiect, oferind suma de 10.000 de lei pentru câte un proiect. Acestea vor trebui să aibă durată cuprinsă între șase și 12 luni, iar ca rezultat cercetătorii vor avea în vedere publicarea a cel puțin unei lucrări în reviste indexate ISI cu factor de impact.

„Am înțeles de la colegii mai tineri că posibilitatea obținerii unui grant intern îi impulsionează, fiind un țel destul de stimulativ. Ne-am gândit cum am putea să facem pentru a desfășura procesul cât mai transparent, așa că ne-am decis să ne folosim de evaluarea externă care este oricum anonimă și realizată în panelul de experți, pentru a suplimenta granturile interne cu încă 11. Suma este modestă, dar suntem și la începutul acestui program, sperăm să o putem crește pe viitor”, a declarat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare la TUIAȘI.

Proiectele depuse provin de la toate cele 11 facultăți ale universității și mizează pe direcțiile majore de cercetare definite în prezent, în domenii precum ITC (Internet and Communcations), comunicații, energie, mediu, nanotehnologii și tehnologii avansate.

„Granturile interne de cercetare sunt un alt punct din planul strategic al universității, propus în concordanță cu proiectul managerial al echipei pe care o coordonez, implementat în acest an al mandatului. Prin aceste granturi dorim să formăm și să dezvoltăm capacitatea competițională a colegilor tineri, dorim să susținem financiar ideile deosebite ale acestora, să susținem prezentarea lor, de către autori, la manifestări științifice de renume, precum și să creștem contribuția tinerilor la «zestrea» inventivă a Universității”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI.

Proiectele depuse de către cercetătorii Universității Tehnice au mers către valorile maxime ce pot fi oferite de către UEFISCDI, 450.000 de lei, pentru tinerele echipe, și 250.000 de lei pentru proiectele pe cercetare postdoctorală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cătălin ONOFREI

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

opinii

Educaţia colaterală

Briscan ZARA

Educaţia colaterală

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se mărită Adriana!

Cristina DANILOV

Se mărită Adriana!

După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

pulspulspuls

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

Caricatura zilei

BAC

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.