72 de ore într-o capitală culturală (I)

Am aterizat joi după-amiază (18 mai) şi, ştiind cât de multe opţiuni de umplere a scurtului timp avut la dispoziţie sunt, am mâncat în centru, în Piaţa Victoriei, exact în faţa schelei care găzduieşte instalaţia „Pepiniera”, formată din 1306 plante, o colaborare între catalanii de la MAIO Architects, OAR Timiş şi Studio Peisaj. Pentru că se apropia ora de închidere a Muzeului de Artă, doar i-am făcut o poză, în speranţa că voi avea timp să revin, şi am luat-o pe jos spre Piaţa Unirii, curios să observ şi cum s-a schimbat Timişoara în cei 4 ani de la ultima mea vizită. Prima oprire a fost la expoziţia dedicată lui Victor Brauner, „Invenţii şi magie”, aflată pe final (s-a închis între timp, pe 28 mai, după ce a fost vizitată de peste 26.000 de persoane, dar se pregăteşte pentru la toamnă ceva şi mai şi: „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”).

Mărturisesc din capul locului că a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut în scurta mea şedere. Expoziţia de aproape 100 de lucrări, pregătită de specialiştii de la Centre Pompidou sub îndrumarea curatoarei Camille Morando (cea care a editat şi catalogul său) şi produsă local de o echipă condusă de Elvira Lupşa, ar fi putut sta la fel de bine în oricare dintre marile muzee ale lumii. Dacă m-ar fi lovit un episod brusc de amnezie şi n-aş fi ştiut unde sunt, aş fi putut să cred că, din respect pentru ţara de origine a artistului, vreun muzeu din Anglia a tradus textele explicative şi în română.

Merita alocat timp pentru materialul video proiectat în ultima cameră, care-l are ca personaj chiar pe Victor Brauner. Artistul, născut la Piatra Neamţ, a urmat şcoala primară la Viena, apoi familia s-a întors în ţară. La 14 ani s-a lăsat de şcoală ca să deseneze. A studiat totuşi la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti. A experimentat cu mai multe curente artistice, iar în cele din urmă a plecat la Paris. A pictat zeci de imagini cu tema ochiului, comună la suprarealişti, inclusiv un „Autoportret cu ochi scos”. 7 ani mai târziu, şi-a pierdut ochiul într-o dispută stupidă, fapt care a generat discuţii despre un posibil caracter premonitoriu al respectivei teme, recurente în opera sa, ca şi în a altor suprarealişti. Episodul a devenit inspiraţie pentru Ernesto Sabato în cel mai bun roman al său, „Despre eroi şi morminte”.

M-am desprins greu de universul lui Brauner (unele picturi aveau nişte culori atât de vibrante de parcă ar fi fost realizate recent, ceea ce indică lucrări de conservare şi restaurare), aşa că am întârziat puţin la performance-ul Gabrielei Vanga, care începuse la ora 17 în capătul celălalt al pieţei, la Cazarma U. Denumită şi Cazarma Viena, aceasta e o clădire din 1752 care se află de ani de zile într-o stare deplorabilă, fără geamuri, uşi, cu pereţii de cărămidă la vedere. Proprietarul vrea să o transforme în hotel de 5 stele, dar până atunci a fost de acord să o pună la dispoziţie artei contemporane, în acest an important pentru oraş.

Acest lucru se datorează în primul rând Sorinei Jecza, cea care e sinonimă cu fundaţia Triade. Împreună cu biroul de arhitectură al lui Attila Kim, cele două instituţiii au pregătit spaţiul şi un program de evenimente (educaţionale, conferinţe, performance-uri) denumit „După sculptură/ Sculptura după”, care aduce împreună nume de artişti importanţi, precum Mircea Cantor, Ciprian Mureşan, Andrei Cădere, Paul Neagu ş.a. Şi Ciprian Rusu, cel a cărei instalaţie din centrul Iaşului a stârnit reacţii puternice, e prezent în selecţie (tot cu o lucrare care nu te lasă indiferent). Deşi am ajuns mai târziu, am prins o parte din performance-ul Gabrielei Vanga, „Corzi Cosmice – 700 de lumânări” (e drept că mai mult de pe ecranul telefonului). În paranteză fie spus, între timp expoziţia a fost vizitată şi apreciată inclusiv de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

Aş fi stat mai mult să văd toate lucrările de sculptură şi instalaţie, dar la ora 19 începea, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, un alt eveniment la care voiam să ajung: Concursul Naţional de Compoziţie Retracing Bartók. Practic, era vorba de un concert în care reprezentanţii noii generaţii de compozitori urmau să-şi asculte lucrările, derivate din rezultatele cercetării etnomuzicologice a lui Bartók (o surpriză plăcută a organizatorilor a fost redarea unor fragmente din înregistrările de arhivă). Compoziţiile au fost interpretate de un ansamblu de muzicieni profesionişti, ATEM (Bogdan Preda – flaut, Cristina Mălăncioiu – vioară, Cristian Miclea – clarinet, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian).

Probabil concurenţa de evenimente desfăşurate simultan a făcut ca sala de peste 100 de locuri să fie doar pe jumătate plină. Varietatea compoziţiilor – de la unele foarte experimentale, atonale sau cu accente puternice, specifice partiturilor heavy metal, la altele melodioase, mai apropiate de original – şi interpretarea lor au şters rapid semnele de oboseală ce-mi dăduseră târcoale în semi-întunericul sălii. N-am stat să mai aştept deliberarea juriului format din Sabina Ulubeanu, Lucian Ban, Mat Maneri, Gabriel Almaşi şi Gabriel Mălăncioiu, dar am citit că locul I a fost câştigat de una dintre compoziţiile melodioase, diafane: Irina Perneş (Bucureşti) cu piesa Murmuration.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

Publicitate și alte recomandări video