anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

8 din 10 copii români au nevoie de aparat dentar. Mulți ajung târziu la medic

GALERIE
aparat dentar copii
  • aparat dentar copii
- +

La capitolul stomatologie, România nu stă deloc bine. La nivel european, între 20-90% dintre copii au carii dentare, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aceste cifre sugerând discrepanțele existente de la o țară la alta. Astfel, în jurul vârstei de 12 ani, unii dintre copiii europeni prezintă deja, în medie, 0,5 dinți afectați de carii dentare, în timp ce alții au 3,5 dinți cariați. Totodată, cea mai mică prevalență a cariilor la copiii europeni de 6 ani este de 17%, iar cea mai mare este de 94%, mai arată datele OMS.

În cadrul acestui gen de analiză se acordă atenție sporită unor variabile precum venitul, educația, genul, vârsta, etnia, ocupația. La capitolul sănătății orale, țările din regiunea de nord și de vest a Europei stau cel mai bine, 50-79% dintre copiii de 5-6 ani având dinții perfect sănătoși, fără nicio carie, conform datelor unei alte analize a Organizației Mondiale a Sănătății axate pe inegalitățile și provocările în domeniul sănătății, pe teritoriul Europei. România, în schimb, se află de partea cealaltă a baricadei, printre țările europene în care mai puțin de jumătate dintre copiii de 5-6 ani au dinții sănătoși.

La stomatologie se merge din copilărie

La nivel național, din păcate, nu se poate vorbi încă despre o abundență în ceea ce privește cifrele statistice relevante asupra situației sănătății orale a copiilor sau a adulților. Această lipsă de context a stat la baza inițiativelor Ortho Institute de căutare a mijloacelor necesare prin care să se obțină o mai bună evidență a cazurilor de copii români cu dinții afectați de carii, dar și cu probleme ortodontice, astfel încât să se poată propune soluții în managementul afecțiunilor respective. În acest sens, o cercetare realizată de institut, la nivel de clinică, a evidențiat că 8 din 10 copii români consultați la vârsta de 7 ani au nevoie de aparat dentar. Mai mult decât atât, 90% dintre copiii care au nevoie de aparat dentar, merg tardiv la specialistul ortodont și tot 90% dintre cei mici care ajung la Ortho Institute au dinții de lapte distruși de carii, triplu față de numărul celor cu probleme similare din țările vestice ale Europei. Carii dentare experimentează și adulții, în proporție de aproximativ 100% dintre adulți, conform specialiștilor. La persoane adulte, prevalența variază, de la 5% la 51%, în funcție de fiecare țară în parte, arată Organizația Mondială a Sănătății.

Profesioniștii din domeniul sănătății orale atrag atenția asupra nevoii de informare legate de implicațiile pe care problemele de sănătate orală, inclusiv cele din sfera ortodonției, le au în dezvoltarea altor boli, atât transmisibile cât și netransmisibile.

Problemele de dinţi afectează sănătatea generală

Demersul specialiștilor din România a fost unul foarte complex în ceea ce privește sănătatea orală, în special pentru că s-a dorit ca populația să știe că problemele dinților se află în foarte strânsă legătură cu starea generală de sănătate a unei persoane. Bolile dentare pot fi prevenite, iar ortodonția, ca disciplină, joacă un rol-cheie în acest proces. Totodată, s-a dorit ca și experții să acorde prioritate informării pacienților. Populația trebuie să știe că problemele de sănătate orală pot ajunge să fie legate de afecțiuni precum cele cardiace, diabet, artrita reumatoidă, dar nu numai, precum și că dieta, zahărul, tutunul, consumul de alcool, igiena deficitară și chiar dinții „îngrămădiți“ - toate acestea influențează sănătatea orală, pot fi factori de risc în apariția altor boli grave, ori chiar semne ale unor astfel de boli.

Se pare că marea majoritate a specialiștilor din sănătate nu cunosc sau ignoră impactul negativ pe care obstrucționarea căilor respiratorii (respirația orală) îl are asupra dezvoltării faciale și fiziologice.

Educația populației asupra importanței supravegherii sănătății orale se află în corelație cu prevenția, sunt de părere specialiștii. Altfel spus, dacă populația ar alege să meargă mai des la un control dentar de rutină, sănătatea orală s-ar îmbunătăți și multe dintre problemele dinților ar fi prevenite.

Deși datele sunt mai vechi, un Eurobarometru special publicat în 2010 arata că, la momentul respectiv, doar 34% dintre românii intervievați au mers la medicul specialist în sănătate orală, în ultimul an. Totodată, referitor la motivul ultimei vizite efectuate, 40% dintre respondenții români au apelat la ajutor pentru un tratament de urgență.

Sub umbrela unui demers global pe această temă, specialiștii evidențiază că și afecțiunile ortodontice influențează starea de sănătate a dinților și îmbolnăvirea lor, motiv pentru care este nevoie ca acestor probleme să li se acorde atenție încă de la vârste fragede.

Consultul la medicul ortodont, esenţial pentru copii

„Publicul trebuie să privească sănătatea orală global, prin înțelegerea relației cauză-efect. Oricând niște dinți aliniați prost sau strâmbi pot favoriza apariția cariilor, de exemplu. Când privim statisticile legate de problema cariilor, este necesar să le înțelegem din toate perspectivele pentru că, iată, lucrurile sunt conectate. Toate acestea sunt informații esențiale pentru populație, iar adulții au nevoie să știe că, atât ei cât și copii lor, trebuie să meargă periodic la control de specialitate, inclusiv ortodontic, astfel încât orice afecțiune minoră să fie abordată la timp“, sunt de părere autorii studiului.

Or, dinții strâmbi se numără printre factorii de risc în apariția cariilor și chiar în apariția bolii paradontale severe, după cum avertizează specialiștii. Boala paradontală severă afectează între 5-20% dintre adulții de vârstă mijlocie, respectiv 35-44 de ani, din Europa, și până la 40% dintre persoanele mai în vârstă, de 56-74 de ani, conform OMS.

Federația Europeană de Periodontologie arată că boala paradontală severă este cauzată de bacteriile acumulate sub formă de placă bacteriană și nu este de mirare că dinții strâmbi, înghesuiți, sunt mult mai greu accesibili, făcând igiena corespunzătoare un proces dificil. Deopotrivă cariile dentare cât și boala paradontală severă sunt factorii majori în pierderea dinților, din acest motiv 30% dintre europeni de 65-74 de ani nu mai au dinți naturali, ceea ce le scade semnificativ calitatea vieții, mai precizează datele.

Deși boala paradontală nu se încadrează la boli transmisibile, bacteriile care inițiază boala pot să migreze de la o persoană la alta, potrivit Federației Europene de Periodontologie. Aceeași sursă mai evidențiază și că semnele bolii paradontale pot să fie văzute, în unele cazuri, și ca semne ale malnutriției sau ale unei boli cronice transmisible precum diabetul, motiv pentru care sfatul medicului este esențial, la constatarea problemei.

Problemele de sănătate orală sunt greu de abordat pe fondul unui climat socio-economic nefavorabil și al inegalităților, în Europa. Îmbunătățirea cifrelor și a statisticilor în această direcție va fi posibilă doar prin creșterea nivelului de educație în domeniu, prin adoptarea și implementarea unor politici eficiente de prevenție și, foarte important, printr-o informare intensă, sunt de părere experții.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.