80 de ani de la Pogromul de la Iaşi: o zi plină de manifestări în tot judeţul

miercuri, 30 iunie 2021, 01:57
2 MIN
 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi: o zi plină de manifestări în tot judeţul

Reprezentanţii ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor culturale din Iaşi şi nu numai, dar şi zeci de ieşeni şi elevi au participat în cursul zilei de ieri, alături de urmaşii victimelor Pogromului de la Iaşi şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din Iaşi, din ţară, dar şi de peste hotare, la Marşul vieţii, care a marcat în acest an 80 de ani de la evenimentele tragice din 1941.

Marşul a început de la ora 8.30 de la poalele dealului Cimitirului Evreiesc din Iaşi, la Centrul de Cartier Păcurari, manifestarea continuând cu o serie de momente solemne, discursuri ale oficialilor prezenţi, depuneri de coroane de flori, având loc totodată şi dezvelirea placii omagiale la cavoul lui Abraham Ghiltman, fost Preşedinte al Comunităţii Evreilor din Iaşi.

La finalul Marşului vieţii, după momentele solemne, au avut loc şi o serie de alocuţiuni, printre acestea numărându-se şi mesajul transmis de către preşedintele Klaus Iohannis (VEDEȚI AICI). Sergiu Nistor, consilier prezintenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, a fost cel care a citit mesajul transmis atât comunităţii evreieşti, dar şi ieşenilor care au participat la eveniment şi şi-au arătat astfel compasiunea pentru tragedia de acum 80 de ani.

În cursul zilei de ieri au avut loc ceremonii de comemorare în cimitirele evreieşti din Iaşi, Podu Iloaiei şi Târgu Frumos, iar seara, de la ora 18, a avut loc inaugurarea Muzeului de Istorie a Pogromului de la Iaşi, aflat în cadrul Casei Muzeelor. Tot ieri, de la ora 19.15, a avut loc o ceremonie de decernare a unor titluri de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi celor 4 supravieţuitori ai Pogromului, dar şi unor personalităţi implicate în păstrarea memoriei vii cu privire la evenimentele din 1941.

VEDEȚI AICI ȘI: „Oraşul măcelului“: Drumul spre chestură printre cadavre, pe străzi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii