![Val de plecări din Primăria Iași, la început de an. Cel mai important director a părăsit deja instituția](https://media.ziaruldeiasi.ro/2024/07/Primaria-Iasi-768x432.jpg)
900 de elevi și 20 de cadre didactice, beneficiari ai proiectului „Educație pentru decizii înțelepte”
![900 de elevi și 20 de cadre didactice, beneficiari ai proiectului „Educație pentru decizii înțelepte”](https://media.ziaruldeiasi.ro/2024/06/educatie-decizii-intelepted.jpg)
900 de elevi și 20 de cadre didactice din municipiul Iași au fost beneficiarii direcți ai proiectului „Educație pentru decizii înțelepte”. Astfel, zilele acestea, elevii de la Școala Gimnazială EUROED au participat la ultimele sesiuni de conștientizare în cadrul proiectului. Aceste întâlniri au marcat încheierea unei serii de discuții și activități dedicate informării și educării tinerilor cu privire la consumul de substanțe și impactul acestora asupra sănătății.
„Elevii de la Școala Gimnazială EUROED s-au remarcat prin entuziasmul lor, implicarea activă și dorința de a învăța. Am discutat despre diferitele clase de substanțe, efectele acestora asupra organismului și creierului, precum și despre rolul dopaminei în dezvoltarea dependenței. De asemenea, am abordat subiecte legate de factorii de risc și factorii protectori în contextul consumului de substanțe. Fiecare sesiune a fost o oportunitate de a răspunde la întrebările elevilor și de a dezbate diverse aspecte legate de prevenție și conștientizare. Curiozitatea și seriozitatea cu care au participat ne-au demonstrat încă o dată importanța educației preventive în rândul tinerilor”, au transmis organizatorii evenimentului.
Activitățile au fost susținute de către voluntarii Crucii Roșii Române Filiala Iași, iar scopul proiectului a fost reducerea consumului de droguri în rândul adolescenților din România. Acest scop a fost îndeplinit prin activități ce vizează creșterea nivelului de informare în vederea neînceperii consumului, dezvoltarea abilităților de a face față situațiilor de viață copleșitoare, facilitarea accesului la servicii de suport psihologic pentru adolescenții consumatori, dezvoltarea competențelor cadrelor didactice pentru depistarea și intervenția timpurie, precum și facilitarea accesului acestora la resurse informaționale relevante.
Publicitate și alte recomandări video