Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
„Exista indicii care au condus spre aprecierea ca în acest caz este vorba de omor califi (...)
citeste totvineri, 12.08.2022
„Legea recunoștinței”, inițiată de peste 70 parlamentari PSD și care-i obliga pe copii să-și întrețină părinții, a fost retrasă de inițiatori. La finalul săptămânii trecute, Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul și PSD nu susțin inițiativa.
Biroul permanent al Senatului a decis luni retragerea din procedura parlamentară a proiectului la solicitarea inițiatorilor. "Cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către unul dintre inițiatorii legii, deputatul PSD Dumitru Gherman", a declarat la finalul ședinței vicepreședintele Senatului, senatorul Marius Moga.
Potrivit proiectului, „copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”. Inițiatorii motivau că este nevoie de o astfel de lege din cauza migrației forței de muncă în străinătate, a cazurilor de bătrâni abandonați și a discriminării generate de faptul că există obligația de a crește un copil, dar nu și cea de avea grijă de un bătrân. Proiectul prevedea și pedepse cu închisoarea pentru cei care, din "rea-credință", nu plătesc pensia de sprijin timp de două luni.
”Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiaşi familii, dezumanizarea sub influenţa banilor, egoismul şi lupta pentru dobândirea averilor create prin munca părintilor şi bunicilor, determinându-i pe tineri să uite că au şi nu numai drepturi”, se preciza în expunerea de motive a „Legii recunoştinţei între generaţii”. (hotnews.ro)
Cuvinte cheie: + lege, recunostinta, retrasa
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O femeie a murit, după ce o umbrelă de plajă luată de vânt i s-a înfipt în piept, în SUA
S-a încurcat cu doi derbedei în Gară şi după câteva ore a fost tâlhărit
Un nou volum de poeme semnat Dorian Obreja iese de sub tipar
Un paznic prea zelos. Va ajunge la puşcărie pentru că a fost excesiv de prudent
Două săptămâni dedicate diasporei: evenimente inedite dedicate celor care vin acasă în august
Trenuri care pot atinge o viteză de 200 km/h vor circula între Iași și orașe de la munte și mare
Mergeți la mare, la Constanța? Nu veți avea apă caldă două săptămâni
VIDEO ”Diavolul de foc” a atacat Los Angeles.Lupta disperată a pompierilor cu o tornadă de flăcări
Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer "foarte promiţător"
Prima rectificare din 2022. Cine primește și cine pierde bani
Romeo Vatră, director pe 4 ani la Aeroportul Iași. A dat concurs
Două noi sens giratorii pe raza comunei Miroslava: la Valea Adâncă și Vorovești
VIDEO A reînceput sezonul incendiilor de vegetație uscată în județul Iași
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Sorin Grindeanu anunţă începerea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Poieşti-Buzău
Liviu Dragnea, declaraţii cel puţin susprinzătoare despre Traian Băsescu
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Delicii culinare şi destinaţii de shopping, printre ultimele noutăţi ale verii, la Palas
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Rata anuală a inflaţiei a sărit de 15%. Gazul s-a scumpit cu 70%, iar uleiul cu 52%
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier petrecut la Butea (UPDATE)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Accident grav noaptea trecută la Chicerea! Un puști băut a lovit cu mașina o casă
Ioan Alexandru TOFANO idee pentru Legea învăţământului superior |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Dan TAPALAGACriză majoră de încredere în politicienii români |
Ioan STANOMIRCălăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.