vineri, 29.03.2024
O agenţie de turism românească a intrat în insolvenţă din cauza pandemiei de coronavirus, iar peste 500 de turişti care plătiseră avansul pentru vacanţe vor mai primi doar jumătate din bani, scrie profit.ro
Insolvenţa Agetur, avizată de instanţă, a fost declanşată la cererea companiei. Administrator judiciar provizoriu a fost desemnat CAPI Ţigănuş Anton & Ţigănuş Radu, potrivit profit.ro. Agetur a primit avansuri de la clienţi în cuantum total de 360.000 de euro şi 400.000 de lei. „Este vorba de 520 de clienţi păgubiţi”, a precizat administratorul judiciar, potrivit sursei citate. Clienţii vor fi despăgubiţi prin poliţa de asigurare de risc de insolvenţă, care va acoperi parţial sumele plătite, dar Ţigănuş explică faptul că vor primi, astfel, doar jumătate din bani. Datoriile către furnizori ale Agetur cumulează la rândul lor 1,5 milioane de lei, dar, în total, conform balanţei, pasivul se ridică la 10 milioane de lei. Anton Ţigănuş a declarat pentru profit.ro că agenţia este victima colapsului din turism generat de pandemie. „Zborurile şi plecările externe au fost suspendate pentru o perioadă de trei luni. Banii, primiţi ca avans de la turişti, au fost plătiţi către hotelurile din străinătate, pentru rezervări externe, iar guvernanţii nu au susţinut în niciun fel această activitate economică”, a spus Ţigănuş. Agetur este una dintre cele mai vechi agenţii de turism româneşti, înfiinţată în 1990 şi cu afaceri, anul trecut, de 12 milioane de lei.
Cuvinte cheie: + insolventa, agetur, pandemie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |