„Academia părinţilor“, pe 1 iunie, la Cărtureşti în Palas
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

sambata, 23.10.2021

„Academia părinţilor“, pe 1 iunie, la Cărtureşti în Palas

GALERIE
Palas
  • Palas
- +

„Academia părinţilor“, un eveniment organizat de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi (CJRAE), îi va învăţa pe părinţi, copii şi bunici cum să comunice prin joc. 

Evenimentul va avea loc de Ziua copilului, pe 1 iunie, la Librăria Cărtureşti Palas, între orele 16.00-18.00. Evenimentul este destinat familiilor cu copii preşcolari sau şcolari, propunând o serie de experienţe inedite de relaţionare şi comunicare, de gestionare a emoţiilor sau de educare prin iubire şi prin joc. Activităţile se vor desfăşura împreună cu părinţi şi copii, organizatorii precizând că educaţia şi educarea copiilor trebuie să se realizeze împreună cu toată familia.

„Implicând părinţii, dar şi fa­milia extinsă - bunici, tutori sau susţinători legali, alte rude în grija cărora se află copilul - legăturile între generaţii se flexibilizează, tinerii fiind pregătiţi să preia modelele parentale funcţionale sau să construiască modele şi stiluri diferite. Dezvoltarea par­teneriatului şcoală-familie, depăşind cadrul formal al spaţiului şcolii, reprezintă o modalitate de optimizare a adaptării şcolare şi sociale optime a copiilor, în mijlocul unor familii funcţionale care ştiu că au resurse şi le pot accesa în mod eficient, atunci când un nou ciclu al vieţii impune o schimbare“, precizează organizatorii. Participarea la activităţile din cadrul acestui eveniment este liberă. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.