anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

„Am multe aluniţe. Pot face cancer?“

GALERIE
alunite
  • alunite
- +

Chiar dacă pielea pare să fie „împestriţată“ de aluniţe, nu trebuie să vă speriaţi. Unele persoane prezintă aşa numitul sindrom al nevilor displazici. Atenţie însă: orice aluniţă care îşi modifică forma, volumul sau culoarea într-un interval scurt de timp trebuie văzută urgent de dermatolog!

Elena, din Iaşi: „Am „moştenit“ de la mama multe aluniţe, mai ales pe braţe şi pe spate. Ar trebui să îmi fac un control? Nu mă doare nici o aluniţă, dar mă sperie ideea că aş putea face cancer. Recent, o cunoştinţă a murit din cauza unor aluniţe care au dus la cancer.“

Dr. Corneliu Dobre, medic dermatolog în cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi: „Aspectul normal al aluniţelor - denumite ştiinţific „nevi pigmentari“ - este sub formă de pete cu marginea variabilă, iar culoarea poate să fie galbenă, cafenie, brună, neagră sau albăstruie. Dacă pielea pare să fie „împestriţată“ de aluniţe, nu trebuie să vă speriaţi. Unele persoane prezintă aşa numitul sindrom al nevilor displazici. Fenomenul este caracterizat prin apariţia a numeroşi nevi pigmentari bizari, în zone mai puţin „vizate“ de aluniţe - organe genitale, membre inferioare, fese, sâni, pielea capului.

Unele aluniţe se pot „transforma“ în tumori canceroase

Într-adevăr unele aluniţe se pot transforma în melanom malign, dar  în anumite condiţii şi mai ales sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete sau traumatismelor repetate. Însă nu toate cancerele de piele sunt melanoame maligne! Prezentarea la medic este singura soluţie pentru a îndepărta orice suspiciune.

Bineînţeles, asta nu înseamnă că eşti neapărat expusă acestui risc, ci doar că trebuie să fii atentă la următoarele semnale de avertisment: creşterea aluniţei în suprafaţă şi profunzime;  modificarea aspectului; apariţia unor ulceraţii spontane sau a unei sângerări; apariţia unei eroziuni; prurit (mâncărime).

Îndepărtarea unor leziuni precanceroase limitează mult riscurile  ulterioare

Dacă observaţi oricare dintre modificările menţionate, prezenta-ţi-vă în mod obligatoriu la un consult dermatologic. Tratamentul poate presupune îndepărtarea chirurgicală a aluniţei, dacă aceasta prezintă una sau mai multe dintre aceste semne. Ideea operaţiei este pentru unii nu tocmai plăcută, dar, executată corect (cu margine de siguranţă şi profunzime corespunzătoare), intervenţia chirurgicală nu prezintă nici un risc. Aluniţele pot fi îndepărtate de către medicul specialist, iar această intervenţie nu pune în pericol viaţa pacientului. Chiar dacă după ce aluniţa a fost operată, medicul constată că ar fi vorba despre cancer, prin intervenţia chirurgicală şi prin tratamentele actuale viaţa bolnavului va fi prelungită. În schimb, neoperată la timp, tumora poate metasaza provocând decesul.

Nu vreau să sperii pe nimeni  şi subliniez încă o dată că nu toate leziunile pielii sunt cancere, dar unele pot fi precanceroase. Îndepărtarea sau protejarea unor leziuni precanceroase limitează mult riscurile ulterioare. Şi nu toate cancerele de piele sunt melanoame. De aceea, dacă observaţi orice modificare, ar fi bine să vă prezentaţi cât mai repede la un consult dermatologic. Şi, dacă vreţi să fiţi liniştită, vă puteţi adresa unui dermatolog pentru un consult orientativ chiar dacă acum nu pare să fie nici o problemă cu aluniţele respective“.

Cum să ne protejăm de radiaţii

Există o serie de factori de risc, care favorizează apariţia cancerului de piele derivat din aluniţă. Aceştia sunt factori de ordin genetic, radiaţiile şi traumatismele repetate. Tocmai de aceea, vara, când mergi la plajă, nu uita să protejezi şi aluniţele: alege o cremă ecran solar cu protecţie crescută, mai ales dacă ai tenul deschis, te arzi uşor, te bronzezi greu, sau ai părul blond sau roşcat. Înaintea expunerii la soare consultă un medic dermatolog pentru a aprecia fototipul pielii tale şi a hotărî împreună ce protecţie solară ar fi cea mai bună.

Soarele produce toată gama de radiaţii, atât vizibile, cât şi  invizibile. Razele invizibile, pot fi cele infraroşii (termice) sau ultraviolete - A (UVA) si ultraviolete - B (UVB); acestea din urmă determină cele mai multe probleme. Ambele duc la bronzarea pielii, dar în cantităţi mari provoacă arsuri solare şi favorizează apariţia diverselor leziuni. Nu există radiaţii UV care să „protejeze“! Razele UV sunt mai puternice în timpul verii, la altitudini mai mari şi mai apropiate de Ecuator. De exemplu, peninsula Florida primeşte mai multe radiaţii UV decât oceanul. Efectele vătămătoare ale soarelui sunt de asemenea sporite de vânt (prin uscarea pielii şi creşterea toleranţei la căldură) şi reflexiile din apă, nisip şi zăpadă. Chiar şi în zilele noroase, cantităţi însemnate de radiaţii UV ajung la sol producând iradieri ale pielii neprotejate.

„Dacă s-a operat, de ce a murit?“

„Din nefericire, folclorul este extrem de bogat în soluţii miraculoase sau contraindicaţii drastice în ceea ce priveşte atitudinea de urmat. Soluţiile miraculoase încep cu banală frecţie cu orice, de la spirt sau oţet, evoluând spre panaceul absolut biterul suedez, trecând prin deja prea bine cunoscută rostopască.

La celălalt pol se afta atitudinea: “Nu atinge că mori!“. „Această atitudine este adânc înrădăcinată în cultura populară şi este pe bazată pe unele rezultate terapeutice la pacienţii cu melanom malign ce s-au prezentat la medic în stadii „depăşite“.

Tumora este din categoria celor ce metastazează rapid (metastază - apariţie a unui focar patologic nou în altă parte a organismului ). Dacă este vorba despre un nev, de o aluniţă canceroasă, atunci când aceasta nu se operează sau nu se tratează la timp, cancerul se poate împrăştia în organism. De aceea, atunci când pacientul nu se prezintă din timp la medic pentru diagnostic şi tratament, deşi intervenţia chirurgicală este indicată corect, iar aceasta s-a efectuat cu maximum de competentă, metastazele fiind deja plecate, evoluţia este nefastă.

De aici, legătura făcută de rude şi prieteni (ca să nu mai vorbim de cunoscuţi sau persoane care au auzit doar de „caz“) între intervenţia chirurgicală şi decesul persoanei survenit la scurt timp. Operaţia fiind făcută tardiv, după ce au apărut metastazele, se poate ajunge în scurt timp la deces. Practic, este ignorat faptul că pacientul s-a prezentat tardiv la medic după principiul clasic din terapeutică populară: „Las’ că trece“. Şi este ignorată şi evoluţia foarte rapidă a melanomului malign de la transformarea malignă la metastazare. Astfel, persoanele neavizate fac doar legătura mecanică între intervenţia chirurgicală pentru prezenţa unui „nev de orice fel“ şi decesul intervenit la scurt timp.

Aluniţele sunt denumite ştiinţific „nevi pigmentari“. Realitatea este însă următoarea: mulţi pacienţi se prezintă la medic tardiv, pentru leziuni deja metastazate, iar intervenţia chirurgicală deşi este reuşită, nu poate stopa evoluţia letală a maladiei. De aici, atitudinea greşită a unor pacienţi sfătuiţi de „binevoitori“ de a evita intervenţia chirurgicală indicată de medic.

Subliniez, evaluarea oricărei leziuni cutanate, indicaţia terapeutică şi urmărirea evoluţiei postoperatorii se fac în colaborare cu medicul dermatolog. Atunci când aveţi cel mai mic dubiu nu ezitaţi să cereţi imediat părerea unui al doilea medic. Singura atitudine greşită este să vă prezentaţi tardiv la medic sau să ignoraţi indicaţiile acestuia.Tratamentele de orice fel, altele decât cele indicate de medicul dermatolog în astfel de cazuri pot fi urmate de succes doar „din întâmplare“, subliniază dr. Corneliu Dobre.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.