Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

„Arta pe care o creez eu e în afara timpului şi spaţiului” (I)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

La 5 martie 1953, știrea asurzitoare despre moartea lui Stalin alunga în tăcere o veste tragică. A fost ultima „victorie” vremelnică a dictatorului asupra unuia dintre cei mai importanți compozitori ai lumii, ultimul contrast ce a marcat destinul lui Serghei Prokofiev.

Nu îți trebuie o cultură muzicală bogată spre a fi imediat atras de ritmul puternic, de sunetele percutante ale instrumentelor orchestrei, de lirismul emoționant sau de cavalcada frazelor melodice ordonate în oricare din suitele simfonice „Romeo și Julieta”. Cu puțin ajutor al părinților sau al învățătorului, copilul de șapte-opt-nouă ani va urmări foarte atent cuvintele, sunetele muzicale din basmul „Petrică și lupul”. Indiferent de vârstă, spectacolul, plasticitatea sunetelor, puterea lor de a genera imagini, de a oferi închipuirii întâmplări, chipuri sau peisaje, de a instaura climate sufletești contrastante - totul asigură muzicii lui Serghei Prokofiev caracterul atractiv, locul neschimbat în lista de preferințe.

Interesul neîntrerupt pentru ritmurile vivace, osmoza muzică-text, forma de spectacol i-au fost date naturale, evidențiate înainte de a intra la școală prin compozițiile simple ce își meritau titlurile „Galop indian”, „Marș”, „Rondo”. Operele „Faust” (Gounod), „Cneazul Igor” (Borodin), baletul „Frumoasa din pădurea adormită” (Ceaikovski) i-au deschis larg, tot în acei ani fragezi, ușa spre scena unde muzica-textul-dansul alcătuiau o înfățișare unică. Important a fost că spectacolul nu l-a lăsat pe Prokofiev doar „privitor ca la teatru”, ci i-a stimulat gestul creator marcat de puterile elevului abia intrat la școală. La doar opt ani a compus opera în trei acte și șase tablouri „Uriașul”. Genul liric nu s-a dovedit o obsesie, ci o vocație, pentru că adolescentul Serghei a compus „Mici cântece pentru pian”, Studii opus 2 tot pentru claviatură, a început o simfonie, dar opera, muzica pentru scenă aveau să-l preocupe toată viața. Argumente sunt, deocamdată, „Ospăț în timp de ciumă”, pe libretul tragediei omonime de Pușkin, compusă la numai 12 ani, „Undina” inspirată de versurile Mariei Grigorevna Kilșteț după povestirea lui Friedrich de La Motte-Fouqué. Severa comisie prezidată de Nikolai Rimski-Korsakov, pregătită să evalueze candidații la examenul de admitere în Conservator, a fost, bineînțeles, impresionată de copilul apărut în fața sa purtând partiturile a patru opere, ale unei simfonii, ale unor piese scurte pentru pian și două sonate.

Lui Prokofiev nu i-a plăcut atmosfera prea austeră din Conservator, personalitatea precoce i-a îngăduit să constate rapid defectele profesorilor pe care îi aprecia ca autori de muzică. Atunci, la fel ca întotdeauna, nu toți compozitorii ce dispuneau de o catedră aveau răbdare și tact să lucreze cu studenții, fiind mai mult interesați de propriile creații. Spre exemplu, l-a prețuit pe compozitorul, dar nu pe profesorul Korsakov, copilul și memorialistul de peste ani rămânând cu impresia „oribilei închisori muzicale” numită Conservator. Lipsa de apetență a pedagogilor din instituția de învățământ muzical superior a fost compensată prin „Serile de muzică contemporană” organizate în primul deceniu al secolului XX la Sankt Petersburg, care au prilejuit profesioniștilor și publicului din Rusia primele audiții ale unor lucrări cu caracter modern compuse de Claude Debussy, Maurice Ravel, Richard Strauss, Arnold Schönberg. Și Prokofiev a fost vrăjit de complicațiile armonice, de contorsiunile ritmice ale modernismului cultivat și acasă de Skriabin, trebuind să suporte criticile indignate ale profesorilor. Cu toate că i se recunoșteau calitățile, divorțul dintre Prokofiev și societatea pedagogilor muzicali a fost aproape de neocolit. Cântecele de sirenă ale modernismului negau parfumul „fanat” al clasicismului.

Contrastul l-a stăpânit ani buni. Prokofiev compozitorul, pianistul de considerabil succes a fost solicitat și în „Serile de muzică contemporană” de la Moscova, scria mult, dar editurile se codeau să-i publice partiturile. Iar odată tipărite, nu prea se vindeau. În plus, montarea operei „Maddalena” la Conservator i-a fost refuzată. Identitatea evenimentelor artistice din Paris și Sankt Petersburg s-a datorat contrastului explicabil dintre ceea ce s-ar putea numi în termeni actuali new wave și mainstream din al doilea deceniu al secolului trecut. Prokofiev și-a confirmat viziunea înnoitoare asupra muzicii, asupra spectacolului scenic (de operă, de balet) urmărind în 1913 în capitala Franței, printre altele, „Petrușka” de Stravinski, „Daphnis și Chloé” de Ravel, „Tragedia Salomeei” de Florent Schmitt. În același an, la Sankt Petersburg, prima audiție a Concertului pentru pian nr. 2, compoziția sa, a stârnit reacții pe cât de entuziaste, pe atât de violent negative. Credincioșii avangardei nu s-au sfiit să-l considere genial, apărătorii clasicismului (ca termen general) s-au simțit inconfortabil din cauza virulenței ritmice, a virtuozității tehnice impusă instrumentului solist, a elementelor grotești, a impactului emoțional incandescent, a dramatismului obsesiv. Nu a fost o muzică a acelui timp, dar a ajuns o muzică a timpului nostru, revenită des în programele de concert, în discografia de pretutindeni.

Caracterul grotesc a reapărut în muzica lui Prokofiev la compunerea partiturii pentru spectacolul de balet „Măscăriciul”, moment reprezentând intrarea sa în grupul revoluționarilor artistici conduși de Serghei Diaghiliev, acceptarea în societatea avangardistă pariziană a timpului. Și un nou contrast: neinteresat până atunci de folclorul muzical din țara natală, Prokofiev a onorat comanda „patronului” Baletelor Rusești din capitala Franței, Diaghiliev, cu o muzică ce absoarbe inflexiuni melodice rusești, „barbarisme” ritmice, un mixaj de umor, de fantastic și grotesc. De altfel, Prokofiev și-a câștigat de atunci înainte și calitatea de prim maestru al grotescului, al sarcasmului, al ironiei, devansându-l pe Șostakovici, care a ridicat aceste elemente la nivel de parametri stilistici. Nu întâmplător, ciclul de lucrări pentru pian compus de Prokofiev între 1912-1914 poartă titlul „Sarcasme”. Îndrăznelile, nonconformismul, disonanțele armonice, dezinhibarea ritmică au marcat alte lucrări compuse în perioada 1915-1920: Suita scită, opera „Jucătorul”.

Jocul contrastelor a continuat cu o nouă „rundă”: ca ambient de compoziție și opțiune stilistică. Orgoliosul, ambițiosul Prokofiev a vrut să-și demonstreze întâi sieși că poate elabora partitura fără să se ajute de pian. A reușit. Ținând seama de evadările sale - dar nu rătăcirile - în zonele turbulente moderne, de avangardă, drumul „bătut” de Haydn, clasicismul, nu i s-a părut lipsit de interes. Nu a vrut să renunțe nici la un nou prilej de a-și contraria criticii, pe care îi numea „gâscani”. Un argument pe jumătate muzical, lipsa pianului, urmat de un argument din afara (sau, poate dinăutrul) profesiei, fronda, la care s-au adăugat, evident, inspirația și virtuozitatea scriiturii orchestrale, au făcut posibilă apariția Simfoniei clasice. Să-l mai numim un exercițiu de menținere în formă a compozitorului-meseriaș? Poate o dorință de succes imediat? Cert este că Simfonia clasică a avut succes și nu l-a pierdut până azi devenind, asemenea comentariului poveștii de iubire dintre Romeo și Julieta, lucrări de popularitate din creația sa, din istoria muzicii.

 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri