DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
Bolnavii cronici care au vrut sa se înscrie pentru vaccinare în etapa a II-a pe platform (...)
citeste totduminica, 24.01.2021
După aproape opt luni, în care România a intrat în caruselul pandemiei provocate de noul coronavirus, fără să întrevadă prea curând luminiţa de la capătul tunelului, personalul medical din spitale, şi nu numai, pare deja obosit, supus unei presiuni din ce în ce mai puternice, provocată de numărul tot mai mare al îmbolnăvirilor cu Covid-19. Dacă, iniţial, a fost teama, absolut firească, în faţa unui virus extrem de infecţios, pe fondul unei lipse acute de echipament de protecţie, astăzi sistemul medical românesc devine din ce în ce mai sufocat de numărul celor care ajung în spitale, cu această boală. Deşi cercetările medicale la nivel mondial, marile concerne farmaceutice încearcă să găsească medicamente şi vaccinuri care să stopeze această urgie care pare să domine, la acest moment, omenirea, tot ce s-a reuşit până acum este, de fapt să se constate că parte din tratamentele experimentale folosite, până acum, nu ne-au fost de prea mare folos, iar vaccinul pe repede-înainte mai are de aşteptat.
Singura certitudine, în toată această poveste, o reprezintă personalul medical care, cu voie sau mai puţin entuziasm, încearcă să limiteze numărul victimelor şi să ţină sub control, atât cât se poate, o boală infecţioasă care, cel puţin până acum, a fost mult prea puţin desluşită. Un personal medical care a intrat într-o rutină istovitoare în care, lipsa de informaţii certe ajunge să se împletească cu epuizarea şi cu încercarea de a transforma sintagma „#rezist“ într-un mod de viaţă.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cluj: Maşină cu două femei înăuntru, ţinută de trecători să nu cadă într-o râpă
VIDEO-VIRAL de la protestele din Rusia. Patru „ţestoase” sub un potop de bulgări de zăpadă
COVID-19 face prăpăd într-o comună din Botoşani. Sursa infectării, o slujbă de Bobotează
Este Bianca Andreescu lesbiană? Ce răspuns a dat sportiva de origine română
Un senator PSD, din piscină, mesaj pentru „fomişti”: „Am Audi A8, am şi smart”
Autostrada „Unirii”: Compania de Autostrăzi pune tunurile pe proiectanţii spanioli
Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)
Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?
Profesori ieşeni au realizat un ghid care-i ajută pe elevi să înţeleagă valoarea banilor
Hoaţă: un pensionar era să plătească toată pensia pentru un covrig
Ieşence furate din apartament pe geam în timp ce stăteau la masă în camera alăturată
Reîncep pensionările în Justiţie? Un anunţ a creat panică printre magistraţii ieşeni
DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
2 ani şi 8 luni de puşcărie pentru că a condus beat o zi întreagă
Hora Unirii, scoasă din programul oficial al manifestărilor de la Iaşi
Conflict neobişnuit la Urbanism, în Primărie: CTATU versus CATU
Prins tocmai în Irlanda de Nord după ce şi-a tâlhărit consăteanul din Erbiceni
Proiect de 200.000 de euro la USAMV pentru prevenirea hepatitei E
Italia blochează reţeaua socială TikTok pentru utilizatorii a căror vârstă nu este garantată
Raed Arafat anunţă că decizia relaxării unor măsuri în Capitală este reversibilă
Boeing promite avioane care pot zbura cu combustibil fără petrol până în 2030
740.294 persoane din etapa a II-a, înscrise în platformă pentru vaccinare
Apelul FC Barcelona la suspendarea lui Messi a fost respins. Starul va sta pe margine încă o etapă
Intrarea în Statele Unite ale Americii se va face pe baza unu test negativ de coronavirus
Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid
Reacţie dură a Moscovei după anularea legii care conferă limbii ruse statut special în R. Moldova
Precizări în privinţa femeii din Bacău decedate după vaccinare: “fără legătură de cauzalitate”
EXCLUSIV: Un BMW şi un Ford s-au izbit în faţa Kaufland din Tudor: o persoană e rănită! (VIDEO-FOTO)
Belgia va interzice toate călătoriile neesenţiale în februarie
Comunicat de presă al deputatului AUR de Iași, Mihai Albișteanu
Iașul, pe locul al șaselea în țară după numărul de cazuri noi de COVID
2.699 cazuri noi și 74 decese în ultimele 24 de ore. Sub 1.000 de persoane la ATI
Un cioban căutat prin ape, crezându-se că e mort, era plecat să-și caute de lucru
Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul drept sau stâng. Știință versus superstiție
Carrefour lansează programul Act For Good. Experiență personalizată cu impact social
Dodon vrea sa aduca in Republica Moldova vaccinul anti-COVID produs de China
Polonia ar putea da în judecată Pfizer după ce a redus la jumătate livrarea dozelor de vaccin
Protest! Polițiști și funcționari cer creșterea salariului minim cu cel puțin 100 de lei net
Municipiul Iași revine în scenariul verde. Patru comune sunt în regimul roșu
Bărbat tăiat fix în două de roțile trenului. Jumătate de corp a rămas pe șine
Nicolae GRECUCe model alegem?În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia. |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II) |
pr. Constantin STURZUPrudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.