O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Faptul ca aceasta sarbatoarea poarta numele „Adormirea Maicii Domnului”, multi dintre cr (...)
citeste totluni, 15.08.2022
A doua probă scrisă a examenului de bacalaureat a avut loc la cele două probe obligatorii ale profilului, respectiv matematică şi istorie. Fiecare profil de matematică, respectiv mate-info, ştiinţele naturii şi filiera tehnologică au avut de rezolvat varianta numărul 1 din cele pregătite de Ministerul Educaţiei. La istorie, candidaţii au primit, la subiectul al III-lea, un eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea.
Elevii ieşeni spun că subiectul la istorie a fost unul dificil, dar că au reuşit să rezolve toate subiectele. „Nu mă aşteptam la subiectul al III-lea, dar am scris. La exerciţiul cu cauză-efect, cred că am greşit, în rest, nu au fost probleme. Nu pot spune că nu am învăţat toată materia, dar probabil ne-am făcut noi alte aşteptări şi credeam că vom primi altceva, motiv pentru care am fost surprinşi, oarecum.”, a declarat un absolvent. În ceea ce priveşte examenul la matematică, mai mulţi elevi de la profilul matematică-informatică, au afirmat că a fost unul cu subiecte comune şi că au lucrat acest tip de exerciţii în testele de antrenament. „Nu a fost diferit de ceea ce am lucrat şi la clasă. Ba mai mult, am exersat aproximativ doar acest tip de probleme. Nici subiectul al III-lea nu mi s-a părut dificul, mă aşteptam la mai mult, chiar cred că simulările au fost mai grele decât bacul în sine”, explică un elev.
Cum au fost subiectele pentru problemele obligatorii ale profilui din perspectiva profesorilor ieşeni
Cătălin Budean, profesor de matematică din cadrul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, spune că subiectele de anul acesta, la toate specializările, sunt comparabile cu cele de anul trecut, chiar mai accesibil de rezolvat. „Examenul la matematică este format din trei subiecte, fiecare în parte fiind format, la rândul lui, din şase subpuncte. Primul subiect este compus din şase probleme din materia claselor a IX-a şi a X-a. La matematică-informatică, subiectul a fost destul de tehnic, excepţie făcând problema cu numărul 4, care a făcut apel la creativitatea elevilor pentru a înşirui un număr cu o anumită proprietate. Subiectul al II-lea, de algebră, a fost, la fel, destul de tehnic, cu un specific de probleme destul de cunoscute, chiar şi din cele din anii trecuţi. Consider că la subiectul al II-lea, subpunctul C, au avut o problemă mai interesantă, care a putut ridica anumite probleme. În ceea ce priveşte subiectul de analiză, al III-lea, ultimele subpuncte pot ridica întrebări. Sunt sigur că acestea vor face diferenţa între un elev bun şi unul foarte bun”, a afirmat cadrul didatic.
În ceea ce priveşte examenul candidaţilor de la profilul ştiinţe ale naturii, Cătălin Budeanu afirmă că a fost unul destul de tehnic, excepţie fiind subpunctul I. C de la subiectul de analiză, al III-lea. „Consider că este un subpunct care va constitui o provocare pentru majoritatea elevilor, de asemenea, se va realiza diferenţierea candidaţilor. Ei au avut de rezolvat o probleme de analiză matematică, care a vizat studiul bijectivităţii unei funcţii. Aici, au avut două paliere: o parte de injectivitate şi partea de surjectivitate a fost mai dificilă. Referitor şi la subiectul de examen al celor de la profilul tehnologic, cred că a fost echilibrat, bine ales, elevii au avut la subiectul al II-lea, subpunctele I.C şi II. C, un nivel de dificultate mai ridicat.”, a explicat Cătălin Budeanu. Cadru didactic spune că sunt aşteptate note bune pentru elevii tuturor specializărilor deoarece subiectele au fost formate din idei relativ cunoscute. Acesta adaugă că cei care s-au pregătit nu au avut motive de îngrijorare.
Subiectul de istorie, grad de dificultate mediu spre mare
Prof. Eliza Ilie, inspector şcolar pentru istorie şi socio-umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Iaşi, spune că subiectele de anul acesta la istorie au avut un grad de dificultate mediu spre mare. „Subiectele de anul acesta au verificat cu rigurozitate competenţele obţinut de elevi în urma derulării ciclului licean. Provocarea majoră a constat în faptul că au avut de aplicat toată materia. Elevii au fost nevoiţi să treacă prin toate capitolele aferente programei şcolare de bacalaureat, însă, cu toate acestea, itemii au fost în aşa fel construiţi încât au putut analiza modalitatea de gândire individuală a fiecărui candidat, limbajul istoric, posibilitatea de a extrage informaţii esenţiale dintr-un text şi capacitatea acestora de a compara fapte şi evenimente istorice. La subiectul I, elevii au avut de prezentat două fapte istorice din politica internă a României desfăşurate în perioada regimului stalinist. Aceştia au avut mai multe evenimente istorice din care au putut alege, astfel că au putut să ofere două informaţii esenţiale din această perioadă.”, a explicat inspectorul şcolar istorie şi socio-umane.
La subiectul al II-lea, absolvenţii claselor a XII-a au avut de ales dintre mai multe fapte istorice din perioada evului mediu şi începuturilor modernităţii, pe baza textului suport, un fragment din Ioan Aurel Pop şi I. Bolovan, din Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova. „Aceştia au avut, la subiectul al II-lea, fie să descrie un conflict militar, fie să relateze un punct de vedere privitor la un tratat politic încheiat de un stat moldovean cu altă putere din spaţiul sud-est european. În ceea ce priveşte eseul de la ultimul subiect, acesta nu a fost provocator, dar a necesitat o serie de cunoştinţe destul de detaliate, fiind vorba despre perioada de constituire a statului român modern, măsurile adoptate pe plan intern şi extern şi formularea unui punct de vedere referitor la implicarea statului român în relaţiile internaţionale la începutul secolului al XX-lea. Diferenţierea se va realiza la structura eseului, cum vor reuşi să aşeze faptele istorice în timp şi spaţiu şi cum vor fi capabili să exprime o opinie legată de trecutul istoric pe plan european şi pe cel naţional.”, a explicat prof. Eliza Ilie.
La nivelul judeţului Iaşi, au fost prezenţi 4.789 de candidaţi din totalul de 4.885 de candidaţi înscrişi pentru această probă (98,03%): 4.596 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 193 din promoţiile anterioare. Nu au participat 96 de candidaţi: 47 din promoţia curentă şi 49 din promoţiile anilor anteriori, iar un elev a fost eliminat. Astăzi va avea loc ultima probă de bacalaureat, materia la alegere specifică fiecărui profil.
Cuvinte cheie: + subiecte, bacalaureat, probe
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Cu cât va crește salariul mediu net în acest an. Cifrele anunțate de Comisia Naţională de Prognoză
Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare. S-au împlinit 20 de ani
Valorificarea potențialului tehnologic spațial al Indiei (P)
Simona Halep, campioană la Toronto. “Sunt epuizată, a fost o luptă dură azi”
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit un pod, s-a răsturnat şi apoi a luat foc
David Popovici în finală la 200 m liber, la CE de nataţie de la Roma
Ucraina anunţă că este în proces de izolare a unei părţi a forţelor ruse din regiunea Herson
Morsa Freya, vedeta fiordului Oslo, a fost eutanasiată, deoarece punea în pericol vieţile turiştilor
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.