„Când m-am născut, aveam capul cât o minge de tenis“. O poveste impresionantă și o investiție la Maternitate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

„Când m-am născut, aveam capul cât o minge de tenis“. O poveste impresionantă și o investiție la Maternitate

GALERIE
Ambulanta maternitate Familia Cantemir0
  • Ambulanta maternitate Familia Cantemir0
- +

„Când m-am născut, aveam capul cât o minge de tenis“, spune unul dintre gemeni. Acum 15 ani, cei doi s-au născut prematuri, foarte mici, şi nimeni nu le-a dat şanse la viaţă. Acum sunt doi adolescenţi minunaţi, colegi la un liceu ieşean de top. Maternitatea „Cuza Vodă“ a intrat ieri în posesia unei ambulanţe speciale pentru prematuri, ocazie cu care medicii au prezentat cazul celor doi copii, pe care acum spun că îl vor putea multiplica în cazul mai multor prematuri fără şanse la viaţă. „Prin transferul copiilor în condiţii optime se va observa o scădere a morbidităţii şi mortalităţii neonatale“, spun managerii instituţiei ieşene. Ambulanţa va deservi întreaga Moldovă.

De Ziua Copilului, la Maternitatea „Cuza Vodă“ a fost inaugurată o nouă ambulanţă, care este o adevărată „terapie intensivă neonatală pe roţi“ după cum a descris-o prof.dr. Maria Stamatin, coordonatorul Centrului Regional de Terapie Intensivă Neonatală de la maternitatea ieşeană. Ambulanţa a costat 300.000 de euro, şi o înlocuieşte pe cea care se afla în dotarea spitalului de 17 ani.

„Toată regiunea Moldovei va beneficia de această salvare, cea anterioară era din 2004 şi avea aproximativ un milion de kilometri la activ. De cel puţin patru ani discut cu doamna profesor Stamatin despre această ambulanţă, care completează dotarea performantă a spitalului. Ne bucurăm că am reuşit să facem acest lucru, pentru că am bătut la multe uşi, iar Consiliul Judeţean Iaşi a realizat necesitatea şi faptul că nu este doar pentru Iaşi, ci pentru toate judeţele Moldovei“, a declarat ec. Robert Dâncă, managerul Maternităţii „Cuza Vodă“.

În fiecare an în Centrul de Terapie Intensivă Neonatală sunt îngrijiţi aproximativ 1.000 - 1.200 de copii, dintre care 800 sunt prematuri. „Din cei 800 de prematuri, 300 sunt prematuri mici şi extrem de mici. Gândiţi-vă ce înseamnă să aducem un copil din zona Moldovei, de 800-900 de grame, de 500-600 de grame cu o ambulanţă care de fapt este un salon de Terapie Intensivă Neonatală pe roţi. Are dotări de ultimă generaţie şi tot ce îşi poate dori cineva“, a explicat prof. dr. Maria Stamatin, care a precizat că prin transferul copiilor în condiţii optime se va observa o scădere a morbidităţii şi mortalităţii neonatale.

Ulterior, i-a prezentat pe doi dintre miile de copii prematuri extrem de mici care au fost salvaţi aici. „A fost o sarcină gemelară: când s-au născut aveau 800 şi 900 de grame, acum sunt copii de nota 10. Sigur că pe lângă noi şi părinţii au avut o foarte mare implicare în educarea acestor copii“, a completat prof. dr. Maria Stamatin, coordonatorul Centrului Regional de Terapie Intensivă Neonatală.

„Am fost o surpriză, nimeni nu se aştepta ca în acea zi să mă nasc“

Anastasia şi Vladimir Cantemir au venit pe lume în urmă cu 15 ani la Maternitatea „Cuza Vodă“, fiind născuţi prematur. Povestea lor a mai fost relatată de „Ziarul de Iaşi“ în anul 2016, în articolul „Minunile de la secţia de prematuri a Maternităţii! S-au născut cât o doză de suc şi au învins“, când familia Cantemir a fost prezentă la un eveniment organizat la spital cu ocazia Zilei Prematurului.

„Mi s-a spus că am fost o surpriză, nimeni nu se aştepta ca în acea zi să mă nasc. Părinţii mei au fost foarte bucuroşi, ştiau că vor avea gemeni, dar nu ştiau ce va fi al doilea copil, ştiau doar de fratele meu, Vladimir. Am fost o surpriză imensă, nu ştiau că voi fi fată“, spune Anastasia, acum o adolescentă.

Părinţii i-au povestit că atât ea cât şi fratele ei au mai stat în spital două luni pentru a ajunge la greutatea specifică vârstei lor. „Luam în greutate câte zece grame pe zi şi a doua zi scădeam opt. A fost greu şi pentru mama şi tata, mama stătea acolo în fiecare zi şi avea grijă de noi, dar şi de alţi copii. A fost foarte înduioşător atunci când mi-a povestit, nu-mi venea să cred“, mai povesteşte Anastasia, care şi-ar dori să devină medic pentru a-i putea ajuta pe alţii.

Vladimir spune amuzat că părinţii săi i-au spus că era cât o sticlă de jumătate de litru de suc, iar capul lui era mic cât o minge de tenis. Pe lângă îngrijirea oferită de medici, prematurii au nevoie de foarte mult sprijin din partea familiei după ce pleacă din spital pentru a ajunge să se dezvolte la fel ca un copil născut la termen.

„Când eram mic, tata a văzut că băteam în diverse lucruri şi mi-a descoperit pasiunea pentru tobe. Am reuşit să mă dezvolt ca şi ceilalţi copii datorită muncii părinţilor, de când eram foarte mic îmi făceau masaje şi proceduri speciale ca să mă dezvolt corespunzător, dar şi datorită medicilor din acest spital unde am avut ocazia să mă nasc“, a povestit Vladimir, care acum este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional, împreună cu sora sa.

Pe lângă pasiunea pentru tobe, este foarte pasionat şi de baschet, iar mai nou a început să picteze încălţăminte, alături de sora sa.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.