„Când te ascult, mi se deschide inima” (I)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 16.01.2021

„Când te ascult, mi se deschide inima” (I)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

(titlu ariei Dalilei din opera Samson şi Dalila de Camille Saint-Saëns)

Viorica Cortez - un prenume, un nume, o voce, o apariţie scenică menite să atragă atenţia, să captiveze, pentru a nu mai putea fi uitate nicicând.

De ce un prenume românesc şi un nume spaniol? Pentru că străbunicul ei, neguţătorul de coral Anastasie Cortez a părăsit Spania, ajungând în Moldova, unde s-a înstărit cu terenuri în jurul târgurilor Piatra Neamţ şi Huşi. La mijlocul secolului al XIX-lea, orientarea oficialităţilor politice, a spiritelor luminate româneşti spre civilizaţia Europei Apusene a fost benefică şi pentru iscusitul comerciant. Poate că aşezarea lui într-una din zonele credinţei ortodoxe orientale, unde Sfântul Anastasie este venerat, nu a fost o coincidenţă. Coincidenţa nu s-a repetat în cazul pasiunii generaţiilor Cortez pentru muzică. Constantin Botez a fost protagonistul primului act din opera familiei, ca solist în spectacolele teatrelor lirice din Iaşi, Odessa şi Sankt Petersburg, dar, spre a-şi întreţine familia, a părăsit luminile scenei pentru luminile ascunse în hrisoavele Arhivei de Stat din Iaşi, unde a descifrat documente mult folositoare savanţilor A.D. Xenopol, Gheorghe Ghibănescu, Alexandru Philippide. Însă Euterpe nu este o muză de părăsit. Harnic, organizat, cum au fost şi aveau să fie mulţi urmaşi Cortez, Constantin a găsit timp să dirijeze corul bisericii Sfântul Spiridon, ceea ce nu-i puţin lucru, dacă ne gândim la Gavriil Musicescu şi Antonin Ciolan, reţinuţi de istorie ca organizatori şi îndrumători ai vocilor din acea strană.

Boieria înaltă a înaintaşului Anastasie s-a vădit în obişnuinţele fiului. Liniştea dintre cele două războaie mondiale, prelungită scurt timp după încetarea luptelor, a fost propice întâlnirilor cu muzică şi poezie organizate de Ştefan Cortez la Doi Peri. Sunt uşor de imaginat trăsurile aducând la minuscula moşie apropiată de Iaşi muzicieni, prozatori, poeţi tot unul şi unul: Antonin Ciolan, Achim Stoia, Constantin Bobescu, Ion Voicu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Nicolae Labiş. Să fi fost ochii căprui ai Vioricăi Cortez imaginea poetică a căprioarei din poemul ştiut?

Cele trei fiice ale lui Ştefan Cortez au luat tot drumul muzicii. Un drum greu mai ales pentru cea mare, Viorica. Boieria înaltă s-a sfârşit învinsă de „criteriile originii sociale”, care au impus eliminarea ei repetată din şcoală. Talentul, pasiunea pentru muzică, vocea excepţională ce impresiona imediat, dorinţa de a cânta au fost criteriile primelor succese ale Vioricăi Cortez. Încă elevă la liceul Oltea Doamna, actualul Colegiu Naţional Mihai Eminescu, la 19 ani Viorica Cortez a fost aleasă în cvartetul vocal din Simfonia a IX-a de Beethoven, programată la filarmonica din Iaşi. Achim Stoia, atunci directorul instituţiei, fusese impresionat de talentul şi calităţile ei vocale ascultând-o la Doi Peri, o ştia capabilă de muncă şi eforturi de a învăţa, vocaţia lui de a înlesni afirmarea tinerilor foarte dotaţi spre muzică s-a dovedit încă din acei ani.

Viorica Cortez nu şi-a început la timp studiile muzicale superioare pentru că între 1950-1960, printr-o măsură oficială nedreaptă, Conservatorul din Iaşi a fost desfiinţat. Dar profesoarele Ella Urmă şi Felicia Tarnavski i-au preţuit talentul, aşezând primul fundament tehnic-muzical pentru vocea unică de mezzosoprană. Peste ani, dirijorul corului filarmonicii, Ion Pavalache, mi-a povestit la microfon cu încântare despre anii când tânăra, atunci membră a ansamblului vocal, studia cu răbdarea, meticulozitatea şi primele semne ale profesionalismului, partituri pe care le copia singură - aparatura de multiplicare era doar un vis...

Reînfiinţarea Conservatorului din Iaşi abia în 1960 este prima explicaţie a debutului întârziat de care a avut parte Viorica Cortez. După câţiva ani de studiu în oraşul natal cu cei mai valoroşi profesori (la canto Ella Urmă şi Teodora Stroescu), ea s-a transferat la instituţia similară de învăţământ superior din Bucureşti, la clasa condusă de Arta Florescu. Studiile, participările la concursurile republicane au lăsat timp pregătirii concertelor şi recitalurilor camerale de la filarmonica ieşeană. Am găsit un afiş al programului din 18 februarie 1964: în ciclul Muzica de-a lungul timpului, tema I, Viena, oraşul muzicii la 1900, prezentat de George Pascu, Viorica Cortez a fost acompaniată de orchestra filarmonicii, dirijată de Nicolae Vurpăreanu.

1964 a fost pentru Viorica Cortez, pentru viaţa muzicală românească, un an paradoxal. Succesele de până atunci au argumentat înscrierea sa la Concursul internaţional George Enescu (ce însoţea festivalul cu acelaşi nume). În septembrie i s-a acordat premiul al IV-lea. După foarte puţin timp, în acelaşi an, juriul Concursului de canto de la Toulouse îi atribuia premiul I la egalitate cu tenorul Ludovic Spiess! Vorba „nimeni nu-i profet în ţara lui” este foarte adevărată... Majoritatea concursurilor internaţionale prestigioase au statutul ruletei - câştigul pe moment nu îţi garantează viitorul. Viorica Cortez a fost atât de apreciată încât a primit contracte pentru spectacole de operă. Peste numai un an, în 1965, i se acordau premiul Kathleen Ferrier pentru cea mai frumoasă voce şi Marele premiu al oraşului la Concursul Internaţional din s’Hertogenbosch (Olanda). Cele două distincţii prestigioase au avut efect acasă: în septembrie 1967, la următoarea ediţie a Concursului Internaţional George Enescu, Viorica Cortez a fost apreciată cu premiul I şi medalia de aur. S-a conturat un alt început din odiseea artistic-umană despre care se poate scrie o carte nouă, cu pagini captivante.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primăvara din ianuarie

Nicolae GRECU

Primăvara din ianuarie

Pericolul de îngheţare şi pericolul de carantină pun în primejdie desfăşurarea Ligii I conform graficului.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai „corectitudinii politice”, ideologie larg răspândită în mediile academice şi în mass media occidentale, este lingvistul american Noam Chomsky. O parte din ideile sale politice sunt analizate în articolul de faţă.

Dar cine „le are cu Biserica”?

pr. Constantin STURZU

Dar cine „le are cu Biserica”?

Acum o lună, mai exact pe 16 decembrie, au fost publicate rezultatele unui sondaj realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române. Desfăşurată sub titulatura „Barometrul vieţii religioase”, cercetarea vine să evidenţieze şi ce impact a avut, din perspectivă religioasă, 2020 (anul „pandemic”) asupra populaţiei. 

Filozofie coruptă

arh. Ionel OANCEA

Filozofie coruptă

Într-o viziune grosolană despre normalitate se poate aprecia că administraţia comunistă era mai funcţională ca cea de astăzi. Pentru obţinerea unui act administrativ puteai merge la audienţe la diverşi tovarăşi cu funcţii dispuşi, de regulă, să te asculte. Dacă nu, existau cel puţin două chei universale capabile să facă minuni, pachetul de Kent sau de cafea naturală. Ajuta, la fel de mult, nepotismul, cunoştiinţele, bunii amici din lanţul slăbiciunilor atât de bine surprins în celebra schiţă a lui Caragiale.

pulspulspuls

De ce se pregăteşte oare nea Măricel?

De ce se pregăteşte oare nea Măricel?

După ce l-a acuzat lumea că a plecat din Casa Pătrată cu gentoiul burduşit de like-uri şi urmaritori ai paginii oficiale de Facebook a instituţiei, îndensând totul apoi pe pagina lui de polkitician, iacătă că nea Măricel, fostul şef de judeţ, mai vbine cu o surpriză, şi tot în spaţiul virtual. 

Caricatura zilei

Brand mic

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.