Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Tragedie cumplită, cu doi morţi, într-o familie din cartierul Galata! Familia se pregăteşte de două înmormântări după ce o femeie care şi-a găsit soacra moartă într-un apartament de pe strada Cerna a murit şi ea de inimă. Întâmplarea a avut loc sâmbătă dimineaţa, când o femeie în vârstă de 44 de ani care a mers într-o vizită la soacra sa, împreună cu soţul ei, a murit de inimă în momentul în care a găsit-o decedată pe aceasta.
Soacra sa era bolnavă de ceva timp, iar în momentul în care bărbatul şi femeia au intrat în casa soacrei, aceştia au găsit-o decedată. În acel moment, femeii de 44 de ani i s-a făcut rău, se pare că pe fondul unor probleme medicale mai vechi, soţul ei a chemat ambulanţa, dar medicii nu au mai avut cum să îi salveze viaţa şi aceasta a murit. Poliţiştii au deschis un dosar penal de cercetare pentru cele două decese din apartamentul de pe strada Cerna, potrivit procedurilor, însă nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni.
Apartamentul în care au murit femeile era încuiat pe dinăuntru când au sosit fiul şi nora femeii decedate în casă, iar la faţa locului nu au fost găsite urme de violenţă. “Din primele verificări efectuate a rezultat ca o femeie de 44 ani ar fi mers în vizită la soacra sa, iar când ar fi văzut că e decedata i s-ar fi făcut rău. A fost resuscitată însă, a decedat. În cauza s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Cum sa creezi o relatie bazata pe emotie cu angajatii firmei tale (P)
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.