Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

A căzut turnul de 50 de etaje pe care Zămosteanu voia să-l ridice în centru!

GALERIE
turnZamosteanu turn1
  • turn
  • Zamosteanu turn1
- +

Judecătorii au respins solicitarea lui Cristin Zămosteanu care voia să anuleze avizul negativ primit de la Direcţia pentru Cultură. Turnul urma să aibă 155 de metri, dar i s-a aprobat o clădire cu parter, de 2,6 metri. Pentru că acest zgârie-nori urma să se ridice în zona centrului istoric, chiar în zona de protecţie a Bisericii Albe, Direcţia i-a cerut lui Zămosteanu un PUZ pentru o zonă construită protejată. Afaceristul mai are o şansă, deoarece sentinţa nu este definitivă.

 

Proiectul blocului zgârie-nori de pe Elena Doamna a fost blocat în instanţă. Tribunalul a respins solicitarea investitorului Cristin Zămosteanu de anulare a avizului negativ dat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură. Hotărârea Tribunalului nu înseamnă că Zămosteanu nu va mai putea construi nimic în intersecţia cu Anastasie Panu. Doar că în locul unui turn de 155 de metri va putea fi ridicată o clădire doar cu un parter de 2,6 metri înălţime.

Proiectul turnului de pe Elena Doamna a fost iniţiat în 2007 de Investexpert SRL Vaslui, societate deţinută de un cetăţean italian, o firmă italiană şi un sătean din Roşiori, comuna Buneşti-Avereşti. Planul urbanistic zonal a fost aprobat de Consiliul Local în 2009, iar proiectul a fost preluat ulterior de Cristin Zămosteanu. În 2017, acesta a solicitat Direcţiei pentru Cultură avizul favorabil necesar obţinerii autorizaţiei de construire. Au fost aprobate doar consolidarea versantului, construirea parcării subterane şi împrejmuirea terenului, menţionându-se că înălţimea maximă admisă peste cota terenului este de 2,6 metri. În ianuarie 2020, municipalitatea a emis în favoarea lui Zămosteanu un certificat de urbanism privitor la construirea unui imobil de birouri şi apartamente în regim hotelier, iar în martie acesta a solicitat din nou Direcţiei pentru Cultură avizarea întregului proiect. Răspunsul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice a fost însă negativ, menţionându-se că avizarea unei construcţii mai înalte ar fi trebuit să facă obiectul unui plan urbanistic specific zonelor protejate, care să ia în considerare şi monumentele istorice aflate în apropiere.

Decizia a fost contestată de M. Chim SRL în faţa Tribunalului, societatea invocând lipsa unei analize efective a documentaţiei tehnice depuse şi care ar fi arătat că viitoarea clădire nu va afecta vizibilitatea monumentelor istorice din zonă. Hotărârea CL din 2009 privind aprobarea PUZ fusese atacată în instanţă de Prefectură, dar acţiunea fusese respinsă. Prin urmare, aprobarea unei construcţii de 155 metri rămăsese în vigoare.

În replică, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură au arătat că CL aprobase o construcţie de 155 metri înălţime fără să aibă avizul favorabil al Ministerului Culturii. Aceasta, deşi zona face parte din centrul vechi al oraşului, iar terenul pe care urma să fie ridicat blocul se află în zona de protecţie a Bisericii Albe. De altfel, vechiul Plan Urbanistic General al Iaşului stabilea o înălţime maximă a clădirilor din zonă de doar 20 de metri. Lipsa unui PUZ pentru zone construire protejate nu putea fi suplinită de studii de altimetrie şi alte documentaţii tehnice depuse de M. Chim SRL la dosar. În 2020, M. Chim depusese la DJC practic acelaşi dosar ca în 2017, neputându-se aştepta să primească alt răspuns.

"Această construcţie urma să fie amplasată într-o zonă protejată, cu multiple monumente istorice de valoare naţională şi universală, afectând în mod vădit şi iremediabil aspectul zonei şi creând un potenţial factor de distrugere în timp a monumentelor istorice din zona respectivă, ca urmare a faptului că această construcţie imensă porneşte de la o adâncime foarte mare, cu mult sub nivelul fundaţiilor construcţiilor de patrimoniu din zonă şi se dezvoltă pe o înălţime de circa 100 metri de la nivelul solului, afectând grav viziunea asupra monumentelor istorice riverane", au argumentat reprezentanţii DJC.

În analiza cazului, magistraţii Tribunalului au menţionat că Zămosteanu nu putea invoca faptul că hotărârea CL prin care îi fusese aprobat proiectul era încă în vigoare. Acţiunea Prefecturii fusese respinsă prin prescriere, fără ca instanţa să fi analizat legalitatea actului în sine. Apoi, existenţa unei hotărâri favorabile a CL nu putea duce la obligarea Direcţiei pentru Cultură să emită şi ea o decizie favorabilă. Fusese avizată efectuarea lucrărilor care nu necesitau un plan urbanistic specific şi nu putea fi impusă avizarea întregului proiect fără întocmirea documentaţiei necesare. Decizia Tribunalului, de respingere a plângerii M. Chim SRL nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri