La un moment dat, s-a produs o schimbare majoră: tranziţia de la vechea formă de organizare (indivizi mobili, vânători-culegători) la cea având în centrul ei practicarea pe scară largă a agriculturii (indivizi sedentari, cultivatori de plante şi crescători de animale domesticite). Această transformare a implicat apariţia proprietăţii asupra pământului, a forţei de muncă şi a resurselor naturale. Aşadar, proto-comunitatea naturală şi egalitară a fost distrusă de emergenţa concurenţei. Cu alte cuvinte, Edenul originar a fost distrus de modernitate.

Teoria marxistă a apariţiei proprietăţii şi a materialismului e dominată de ipoteza evoluţionistă, societăţile umane fiind înţelese şi radiografiate ca trecând în mod automat de la mic (statut primitiv şi barbar) la mare (statut de civilizaţie). Aceasta a provocat extrem de multă admiraţie în lumea intelectuală şi politică, influenţând decisiv, printre altele, ideologia feminismului sau politicile cu privire la divorţ implementate de către Mao în China.

Manvir Singh, antropolog şi cercetător la Institutul de Studii Avansate din Toulouse (Franţa), a publicat recent un studiu în care contestă „supremaţia” conjecturii lui Marx. Pentru a demonta această minciună cu pretenţie de adevăr ştiinţific, autorul face apel la cercetările întreprinse de profesorul de antropologie de la Universitatea de Stat din Arizona (SUA), Kim Hill. Acesta a studiat îndeaproape comunitatea de vânători-culegători Aché din Paraguay. Este vorba despre un trib primitiv, de mici dimensiuni (maxim 20-30 persoane), majoritatea timpului fiind dedicat procurării de hrană. Foarte interesant, nimeni nu purta haine şi încălţăminte şi frecvent se practica divorţul. Hill observă modul cum se împărţea familiilor din trib prada capturată. Semăna, în ochii lui Hill, cu felul în care cel care pregăteşte grătarul la iarbă verde, oferă câte o bucată de carne prăjită comesenilor. Însă, pe parcurs, a sesizat că bărbaţii nu aveau voie să consume din ceea ce au vânat, având un control extrem de redus asupra redistribuirii, soţiile şi copiii acestora primind porţii la fel ca toţi ceilalţi, în funcţie de nevoi.

Cu altă ocazie, profesorul Hill a radiografiat tribul de culegători-vânători Hiwi din Venezuela, unul mult mai generos ca dimensiune (aproximativ 100 de indivizi). Aceştia nu divorţau niciodată şi alocau mult mai puţin timp procurării de hrană, preferând, în schimb, odihna şi relaxarea (erau consumatori de substanţe halucinogene şi mari dansatori). Modul de împărţire a hranei demonstra diferenţe faţă de tribul Aché din Paraguay. În cazul Hiwi, vânătorul şi familia lui erau privilegiaţi, consumând cea mai mare parte din hrana vânată. Restul era distribuit doar unei minorităţi (maxim 10% din numărul de familii constituente). Marea majoritate nu primea nimic. Cu alte cuvinte, aşa cum observa Singh, „Să deţii ceva, … înseamnă să-i excluzi pe alţii de la a se bucura de beneficiile sale. Sunt proprietarul unui măr atunci când eu îl pot mânca şi tu nu. ... Privilegiile speciale ale vânătorilor au schimbat drepturile de proprietate de-a lungul unui continuum de la complet publice la complet private. Cu cât puteau monopoliza mai multe beneficii - de la trofee la organe şi capital social - cu atât mai mult se putea spune că erau proprietarii cărnii lor.”

Alte exemple demonstrează că tribul Aché, considerat portretul ideal al ideii de comunism primitiv, reprezenta excepţia, nicidecum regula! Se estimează că peste 70% din comunităţile de culegători-vânători recunoşteau (şi chiar respectau) aplicarea drepturilor de proprietate asupra unor anumite resurse naturale. Tipul de economie redistributivă folosit de tribul Aché pare să nu aibă nimic în comun cu acea bunătate originară pierdută (invocată atât de des de către Marx). De fapt, el se sprijină pe conceptul de reţele de interdependenţă, adică pe sprijinul reciproc pentru supravieţuire. Atunci când un membru al tribului devine neputincios, el şi familia sa sunt ajutaţi. Astfel, aceste reţele ne spun că ataşamentul faţă de bunăstarea celorlalţi este esenţială pentru propria bunăstare. Interesul este ca ceilalţi să fie apţi, puternici şi prosperi pentru a putea să îi ajute să supravieţuiască pe cei care întâmpină dificultăţi la un moment dat. Astfel, cel care aducea hrană în comunitate era obligat de propriul interes să o împartă apropiaţilor pentru a-şi asigura propria supravieţuire. Atunci când această nevoie dispărea, prietenii de convenienţă erau uitaţi sau marginalizaţi.

Deşi dovezile privind existenţa unui comunism primitiv sunt false, naraţiunea marxistă supravieţuieşte, deoarece logica şi structura argumentaţiei din spatele ei sunt insidioase. Dacă este corectă presupunerea că societăţile au evoluat precum fiinţa umană, de la stadiul de bebeluş la adolescent, om matur şi bătrân, atunci nu poate fi nimic falacios în a crede că ele au marcat în decursul istoriei umanităţii şi tranziţia de la Edenul fără proprietate privată la iadul bazat pe competiţie egoistă şi fără scrupule. Efectul în planul ideologic devine devastator, lăsând loc oportunităţilor nelimitate pentru critici vitriolante la adresa sistemului capitalist, considerat lacom şi infam, vinovatul de serviciu pentru distrugerea Paradisului şi coborârea iadului pe pământ.

Oare ne-am dori vreodată să trăim, cu adevărat, precum oamenii din tribul Aché? Am fi mai fericiţi crezând, fără convingere, într-o himeră? Sau soluţia constă în acceptarea propriilor noastre limite şi eşecuri? Atunci când Adevărul triumfă, amăgirea nu poate sta decât pe locul doi!

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil.  şi director al Departamentului de ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor