A crescut numărul candidaţilor din sudul ţării care vin la Politehnică
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

A crescut numărul candidaţilor din sudul ţării care vin la Politehnică

Numărul dosarelor depuse este mai mare ca anul trecut.

GALERIE
Universitatea tehnica
  • Universitatea tehnica
- +

Astăzi este ultima zi de depunere a dosarelor de admitere pentru studiile de licenţă la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), însă numărul de candidaţi care au ales Politehnica ieşeană anul acesta este deja peste cel înregistrat anul trecut. Astfel, potrivit conducerii TUIASI, şase dintre cele 11 facultăţi îşi ocupă locurile la buget doar cu candidaţii care au ca primă opţiune acea facultate. 

În plus, majoritatea candidaţilor au pus cel puţin cinci sau şase opţiuni la depunerea dosarelor, deci vor fi redistribuiţi în funcţie de media de admitere la celelalte facultăţi, în ordinea opţiunilor. În plus, o noutate în acest an este faptul că a crescut în mod notabil numărul candidaţilor care vin din sudul ţării. „Cei din comisiile de admitere de la facultăţi au observat faptul că a crescut notabil ponderea candidaţilor care vin din sudul ţării. Nu avem deocamdată o statistică, însă numărul acestora a crescut. O explicaţie este faptul că în ultimii doi ani am coborât pe hartă cu promovarea universităţii, iar rezultatele încep să se vadă. A crescut interesul tinerilor pentru Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi, deci am crescut ca brand”, explică rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

În plus, se poate observa o creştere a interesului şi pentru domenii care nu aveau în anii anteriori foarte mulţi candidaţi. Astfel, facultăţi precum cea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” sau de Design Industrial şi Managementul Afacerilor (fosta facultate de Textile şi Pielărie) au ocupate deja locurile la buget în proporţie de aproximativ 70% doar cu candidaţii care au ca primă opţiune aceste facultăţi, urmând ca procentul să crească şi mai mult în urma redistribuirilor.

În cursul zilei de ieri au fost publicate rezultatele admiterii la Automatică şi Calculatoare (AC), unde numărul de candidaţi a fost aproape dublu faţă de anii trecuţi. Astfel, la AC au fost depuse 1.387 de dosare pentru locurile la buget, în comparaţie cu 700-800 de dosare câte erau depuse în anii anteriori, deci anul acesta concurenţa a fost de aproximativ 4,5 candidaţi pe un loc. Rectorul Politehnicii, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, explică însă că această cifră nu este atât de relevantă. „Având în vedere că anul acesta nu a fost susţinut examen de admitere, mulţi dintre candidaţi doar şi-au încercat norocul. Majoritatea însă vor rămână la TUIASI, urmând să fie redistribuiţi, în ordinea mediilor şi a opţiunilor, la celelalte facultăţi. Puţini sunt cei care se vor orienta către alte facultăţi de informatică din ţară”, a explicat Dan Caşcaval.

Un număr mai mare de candidaţi faţă de anul trecut, cu aproximativ 100, a fost înregistrat şi în ceea ce priveşte locurile alocate pentru românii de pretutindeni. Astfel, au fost depuse aproximativ 550 de dosare de către candidaţi din Republica Moldova sau de candidaţii români din afara ţării.

Chiar dacă interesul pentru Politehnica ieşeană a crescut, rectorul insitituţiei menţionează că este puţin probabil ca Ministerul Educaţiei să aloce locuri suplimentare pentru admiterea din toamnă. „Vom vedea dacă va fi posibil să suplimentăm numărul de locuri. Vom încerca să transformăm eventual numărul de locuri rămase libere la masterat în locuri la licenţă. Rămâne însă să vedem care va fi situaţia la finalul perioadei de admitere pentru masterat, adică după 5 august, având în vedere că încă nu s-a încheiat la noi perioada de susţinere a licenţelor”, a adăugat rectorul insitituţiei.

Până la finaul zilei de ieri, la toate cele 11 facultăţi, au fost depuse peste 3.300 de dosare pentru locurile la buget şi aproape 200 exclusiv pentru cele la taxă. De menţionat este că aceştia sunt candidaţi unici, majoritatea acestora alegând şi alte facultăţi ale Politehnicii în cazul în care nu au intrat la facultatea menţionată la prima opţiune. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.