anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 24.10.2020

„De ce” şi „cu cine”

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Când sunt multe semne de întrebare legate de adevăratele interese comunitare ale candidaţilor, e normal să îţi pui întrebarea dacă merită ca votant să te mai deplasezi la secţia de vot. Petru că întrebarea „Merită să votezi?” e direct izvorâtă din „Merită cineva să fie votat?”…

În multe ţări votarea este obligatorie. În Australia, de exemplu, cine nu votează plăteşte amendă. Prezenţa la fiecare alegere este de peste 90%. Altfel spus, dacă ţi-e lene, nu ai chef, ai uitat, nu vrei, nu îţi place politica, nu îţi place niciun candidat, eşti mahmur, supărat pe nevastă, pe lume, pe univers şi altele asemenea, scoţi din buzunar o sumă de bani ca atunci când te-a prins poliţistul trecând strada prin loc nepermis.

În alte state, Ecuador, de pildă, numai oamenii cu studii au voie să voteze, cei fără studii, analfabeţi nu au voie. Te prezinţi la secţie cu diploma de bacalaureat, licenţă, master sau doctorat şi primeşti buletinul de vot şi ştampila. Ai voie să chiuleşti, dar parcă nu vrei să fii asociat cu cei needucaţi, nu?

În unele locuri doar cetăţeni până în 65 de ani îşi pot exercita dreptul electoral. Adică fix atunci când eşti mai înţelept trebuie să stai acasă.

În multe alte ţări, femeile sau ambele sexe nu au dreptul deloc să voteze. Liderii lor sunt aleşi de către alţi lideri, de congrese exclusiviste sau membri ai vreunui partid, grup, familie. În acele state omul obişnuit nu are posibilitatea de a influenţa în niciun fel destinul.

La noi, oricine a împlinit vârsta de 18 ani are voie să îşi exercite dreptul electoral garantat de Constituţie. Că eşti analfabet, că ai 101 ani şi nu mai ştii pe ce lume trăieşti, că ai Alzheimer şi nu-ţi recunoşti proprii copii, de orice sex, religie, orientare ai fi, ai voie să îţi pui ştampila pe vot şi nimeni în lume nu-şi poate permite să îţi îngrădească acest drept. Orice român poate contribui cu votul său la destinele acestei ţări sau ale localităţii, judeţului în care trăieşte. El, cetăţeanul, îşi alege într-o zi propriul conducător.

Timp de o lună de zile candidaţii trebuie să facă tot ce pot să convingă alegătorii să-i aleagă. Majoritatea fac lucruri inimaginabile pentru a atrage un vot. Judecând din această perspectivă ai zice că funcţiile la care tind sunt mană cerească, sunt un câştig personal inimaginabil. Cu toate acestea salariul unui primar nu depăşeşte pe acela al unui angajat modest de la o firma multinaţională, iar respectul pe care ţi-l „oferă” oamenii e din ce în ce mai diminuat, nu mai vorbesc de infima indemnizaţie pe care o primeşte un consilier local, comparabilă cu alocaţia pentru copil. De respect, în cazul celui din urmă, nici nu mai încape discuţie. O lună întreagă candidaţii partidelor sau independenţii sunt în priză, nopţile sunt zbuciumate, zilele sunt extrem de aglomerate, conversaţiile cu aproape oricine devin din ce în ce mai aprige şi sunt în majoritate covârşitoare politice. Se distrug prietenii, relaţii de ani de zile, familii chiar, pentru că politica îşi bagă coada… Întreaga ţară e plină de afişe, cutiile poştale sunt burduşite de pliante cu feţe zâmbitoare sau serioase de oameni „puternici” care promit o lume mai bună. Pentru ce? Pentru un (UN!) salariu de primar de 6-8000 lei şi o indemnizaţie de consilier de 6-700 lei/lună? Sau e altceva la mijloc?...

Să spunem că la primar e justificată motivaţia, salariul e bun, deşi munca nu prea e pe măsură. Să ai pe umeri o localitate întreagă nu e puţin lucru, iar dacă nu ai pasiune şi nu eşti dedicat acelui loc, chiar nu merită, e ca şi cum ai fi angajat la o firmă cu salariu bun, dar munca e o corvoadă zi de zi. Deci la el să spunem că e vorba de o motivaţie financiară. Dar la consilieri ce motivaţie ai să umbli de nebun zilnic prin sat în campanie, să te cerţi cu toţi, să suporţi o grămadă de jigniri şi inepţii din partea oamenilor? Pentru 700 lei? Oare candidaţii respectivi sunt chiar atât de disperaţi cu banii? Mi-e greu să cred. Dacă nu e aşa şi vor cu adevărat să facă ceva pentru comunitatea lor, de ce nu mai fac nimic după ce ajung efectiv în Consiliul Local? 99% dintre consilieri nu au niciun fel de activitate în afară de aceea de a veni la şedinţe şi a ridica mâna pentru votarea proiectelor. Deci nu e vorba nici de bani, nici de respect, nici de interesele locale. E ciudat rău!

În aceste condiţii, când sunt multe semne de întrebare legate de adevăratele interese comunitare ale candidaţilor, e normal să îţi pui întrebarea dacă merită ca votant să te mai deplasezi la secţia de vot. Petru că întrebarea „Merită să votezi?” e direct izvorâtă din „Merită cineva să fie votat?”…

Ei bine aici intervine factorul uman, general valabil, anume acela al predispoziţiei eterne la nemulţumire. Ce e interesant aici e că la un moment dat, asta mai ales în campania electorală, NIMENI nu va părea că merită. Nici măcar Iisus Cristos, dacă ar candida la primărie sau consiliul local, nu ar apărea în ochii tuturor votanţilor ca unul care să merite votul. Sigur s-ar găsi ceva prin Biblie de care să se lege adversarii, ar apărea tot felul de comentarii pe Facebook, chiar poze cu Maria Magdalena, cu chiolhanuri ţinute în taină departe de alegători şi pe banii statului sau cu încălcări ale drepturilor animalelor. Toate astea i-ar ştirbi serios din reputaţie. Şi din nou ar câştiga alegerile cel mai prost dintre candidaţi! Pentru încă vreo câteva mii de ani…

Şi atunci ce e de făcut? Cineva trebuie să meargă la vot, iar altcineva trebuie să fie ales, fără conducători nu se poate, s-ar duce totul de râpă. Şi atunci cum ne creăm motivaţia şi, mai ales, cum ne alegem candidatul fără să ne pară rău după aceea? Păi, e mai simplu decât pare: aruncăm pliantele cu promisiuni, eliminăm ideea de partid şi căutăm pe Internet doar faptele dovedite ale fiecăruia, din cel puţin două surse. Le scriem pe o listă, iar la urmă facem scăderea. În felul ăsta vei apăsa ştampila pe cel cu mai multe puncte concrete atinse şi vei fi împăcat că n-ai votat promisiuni, ci fapte.

Hegel, marele filosof german, spunea că dezavantajul principal al sufragiului universal e acela de creare în mintea alegătorului a ideii de nesemnificativ, iar din această cauză interesul lui de a vota scade: votul lui nu contează în mulţimea de alte voturi exprimate… Astfel, opţiunea lui politică, devenind mai diluată şi golită de importanţă, poate fi mai departe uşor negociată, influenţată. De aici încolo manipularea politică devine un instrument uşor de pus în practică de către jucătorii aflaţi la putere sau care doresc să acceadă acolo. Eu aş mai adăuga că dreptul necondiţionat al votului pe care cetăţeanul îl primeşte de-a gata, îi şi încurajează predispoziţia înnăscută la mofturi, dar ăsta e alt capitol…

Faptele, în schimb, nu pot fi uşor eliminate ori uitate.

Am întâlnit zilele acestea un cetăţean are a zis că este apolitic şi că nu va vota la alegerile locale din 27 septembrie. L-am rugat să îşi imagineze că locuieşte într-o ţară în care votul nu este permis şi ce ar fi făcut în acea situaţie. Mi-a spus că ar fi protestat pentru a-şi câştiga dreptul de a vota… No comment!

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Nicolae GRECU

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Hagi şi colegii săi de generaţie nu joacă așa cum cântă geometria politică.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Agresive şi insidioase, subprodusele culturale pe care le numim, cu un termen generic, manele ne dau măsura răspândirii îngrijorătoare a ţigănirii unei mari părţi a publicului românesc.

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

pr. Constantin STURZU

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

Aceasta e probabil cea mai grea poruncă din toată Evanghelia: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!". Completată imediat de: "faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri" (Luca 6, 27-28). Pare greu de împlinit acest cuvânt din două motive: pentru că nu înţelegem de ce ni se adresează nouă acest îndemn şi pentru că nu ştim ce înseamnă "a iubi".

Archaeus

Alex VASILIU

Archaeus

Chiar dacă nu aş fi avut posibilitatea să ascult concertul de duminică, 4 octombrie, gândurile despre Archaeus şi-ar fi găsit locul aici. Nu doar pentru că s-au împlinit trei decenii şi jumătate de când a fost înfiinţat. 

pulspulspuls

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

O ştire pozitivă pe ziua de astăzi, dacă tot e uichend: apreciem în mod deosebit efortul madamei senator şi notar de Bucureşti Iulia Scântei de a bate atâta amar de drum până la Iaşi personal, deşi putea semna o împuternicire, cum face atâtea pentru partid, ca să îşi depună aici dosarul de candidat la un nou mandat de senator. 

Caricatura zilei

Plasma

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.