La prima vedere, comuna Tomeşti, o suburbie a Iaşiului, pare împăcată cu ea însăşi.

Oamenii sunt veseli şi primitori, te privesc deschis, şi te descos cât ai zice peşte. „Da’, aţi venit cu o problemă sau...”, mă interoghează imediat primul tomeştean pe care-l întrebasem încotro e primăria. „Cu o problemă - zic. Am auzit că bateţi recordul la divorţuri. Aşa-i?”. Bărbatul mă priveşte fix, o clipă surprins. Desenează apoi, mai mult cu buza de jos, o schiţă de zâmbet, îşi apropie faţa de parbriz şi zice cu tendinţă: „Da’, matale ai venit să ni le numeri?!”.

„Peste o sută de dosare au fost soluţionate de la începutul anului, cam 50 mai sunt în lucru, luna asta am deschis alte cinci-şase, şi se pare că mai urmează”, îmi spune doamna Însurăţelu, de la „Asistenţă Socială” - pe care unii au numit-o, deja, cu umor, „Doamna Divorţelu” -, invitată, ca şi mine, în biroul larg şi împodobit cu trofee sportive al primarului din Tomeşti – Ştefan Timofte, fost luptător profesionist şi instructor de arte marţiale.

Fenomenul „Divorţ la foc automat” are potenţialul lui de umor involuntar. Tocmai urmaşii direcţi ai aprigului şi iubăreţului Ştefan să aibă parte de aşa necaz?! Ori poate chiar vâna şi sângele aprins să le provoace neplăceri?

„Nu! Nu cred. Or mai fi fost discuţii, certuri, dar scandaluri mari cu bătăi, cu astea, n-au fost - îmi spune primarul. Când se-ntorc femeile de pe unde sunt ele plecate, în special ca să divorţeze, se prezintă la Starea Civilă sau la Notariat, odată cu omul lor. Civilizat fără ceartă, fără jigniri. Asta e! Decât s-o ţii cu forţa, să ajungi la alte nenorociri, mai bine o laşi în lumea ei. Într-un fel, poţi pricepe situaţia - sărăcia a devenit greu de suportat. Acolo unde merg doamnele la muncă - majoritatea în Italia -, trăiesc în anumite condiţii, la alt standard. Pe urmă, şi bărbaţii locului sunt mai elevaţi, mai spălaţi, mai parfumaţi. Au maşini, au bani... Iar femeile fac diferenţa cu ce au acasă. Devine aproape imposibil să se readapteze” consideră primarul.

În principiu, Greta Însurăţelu e de acord până la un punct cu analiza edilului. „Atunci când sunt copii la mijloc, e altceva. Acolo apar marile probleme. Copilul nu înţelege de ce mama lui nu vrea să-l mai vadă, să-i mai vorbească. Creşte chinuit, închis, deformat. Şi, vedeţi şi dumneavoastră ce tragedii îngrozitoare au apărut din cauza asta. Copilul nu mai suportă singurătatea şi lipsa de afecţiune. Taţii, cei mai mulţi, nu prea au răbdarea şi diplomaţia necesare pentru a-l face pe copil să se deschidă, să comunice. Aici începe răul”.