A doua comună ieșeană fără primar? A pierdut contestația la decizia ANI, după ce a semnat în folosul soției
Confirmat de instanță că s-a aflat în conflict de interese în mandatul trecut, primarul Țibanei ar putea să scape cu indemnizația diminuată.
Primarul comunei ieșene Țibana așteaptă decizia Instituției Prefectului după ce a pierdut și la Înalta Curte de Casație și Justiție contestația împotriva unei decizii a Agenției Naționale de Integritate. Gheorghe Rotaru, ales anul trecut primar al comunei Țibana pentru a patra oară consecutiv, a fost găsit de inspectorii ANI în conflict de interese. Un comunicat al ANI publicat pe 20 februarie 2024 arată că Rotaru a încălcat prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Practic, pe 4 februarie 2021, în calitate de primar, a emis o dispoziție pentru întreprinderea familială al cărei reprezentant este soția sa, iar unul dintre fii e membru. Dispoziția a produs foloase materiale acestora, potrivit comunicatului ANI. Legea menționată prevede în acest caz anularea actului respectiv și sancționarea edilului cu 10 la sută din indemnizație pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar o decizie va fi luată de juriștii Prefecturii după ce vor primi comunicarea de la instanță.
Prima comună ieșeană rămasă fără primar în acest mandat este Heleșteni. Benone Șofrac, ales primar în alegerile de anul trecut, nu a primit validarea din partea judecătoriei. El se află – până în 2026, când e termenul de reabilitate – sub incidența unei condamnări la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru o fraudă cu fonduri europene. De altfel, alegerile pentru un nou primar al comunei Heleșteni vor avea loc odată cu primul tur al prezidențialelor, pe 4 mai.
Publicitate și alte recomandări video