Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Două mii de persoane s-au atins de mine”

GALERIE
persoana traficata
  • persoana traficata
- +

Victimele majore ale traficului de persoane din România sunt multe. Locurile pe care le au la dispoziţie, dacă vor să evadeze din reţeaua de trafic şi să apeleze la găzduirea pe termen nedeterminat a unui adăpost specializat, sunt puţine. Şaisprezece la număr, mai exact. Şi nu le operează statul - ci un ONG. Relatăm poveştile a trei fete traficate pentru a cerceta de ce societatea, în ansamblul ei, îşi întoarce adesea faţa de la condiţia victimelor.

Monica Boseff intră sigură pe ea în sala de tribunal plină ochi. Are o privire de îţi îngheaţă sângele. În stânga şi în dreapta ei păşesc doi bărbaţi. În spatele Monicăi, în şir indian, intră cinci fete. Toate sunt victime ale traficului de persoane – iar cazul lor e unul dintre puţinele cercetate de procurori şi ajunse într-o instanţă românească.

Fetele îşi privesc judecătoarea. Monica Boseff îi scanează pe inculpaţi, pe rudele lor, pe avocaţii lor. Înainte de dreptate, vrea mai întâi ca niciuna dintre privirile lor să nu ajungă la fete. 

„Vom intra împreună. Nu vă uitaţi la ei.”, le spusese cu doar câteva minute înainte Monica Boseff.

VĂ UITAŢI DOAR LA JUDECĂTOARE, NU ARĂTĂM NICIO EMOŢIE. VOI ACUM SUNTEŢI ÎN SIGURANŢĂ. LOR LE ESTE FRICĂ DE VOI. ŢINEŢI MINTE UNDE E PUTEREA ACUM. NU E LA EI.

Monica Boseff este directoarea Fundaţiei Uşa Deschisă, care de şapte ani de zile extrage victimele traficate din reţelele de trafic. În România mai există un singur alt adăpost similar, în afara celui deschis de ONG-ul Monicăi Boseff. E destinat, însă, doar victimelor minore ale traficului. Vorbim de centre care oferă servicii specializate şi condiţii de cazare fără limitare de timp. 

Cele cinci fete din sala de tribunal au trecut prin locuinţa protejată pe care FUD a deschis-o în 2013. Una dintre ele locuieşte şi astăzi acolo.

Adăpostul poate găzdui 16 persoane – şi, cel mai important, nu oferă doar un acoperiş deasupra capului pentru victimele preluate. E şi locul în care fetele traficate învaţă că poate exista o altfel de viaţă pentru ele şi din care pleacă abia când sunt pregătite. După ce-şi câştigă fărâma de independenţă pe care nu au ştiut niciodată că o pot avea. 

În ultimele patru luni am vizitat frecvent locuinţa protejată operată de FUD, am vorbit cu victime care au fost traficate, am încercat să înţelegem de la oameni specializaţi să ofere sprijin, consiliere psihologică sau juridică. Am contactat şi instituţii publice – pentru că faptele pe care le relatăm în continuare au fost posibile şi cu largul concurs al nepăsării şi inacţiunii din comunitate. Veţi afla, de pildă, că un primar poate oferi o caracterizare favorabilă în instanţă – dar nu pentru victimă, ci pentru acuzat. Acesta e, în rezumat, climatul public din societate.

Cale liberă spre abuz

Traficul de persoane nu se reduce la poveştile de groază pe care le citim în rechizitorii. Nici la comunicatele DIICOT care anunţă dezmembrarea vreunei reţele. Şi nu se termină pur şi simplu în momentul în care victimele ies din reţele. Pentru o fată traficată ieşirea din reţea e abia începutul.

Traficul de persoane nu e despre victime şi agresori, care îşi văd de treburile private. E despre instituţii menite să protejeze, să prevină sau pur şi simplu să fie prezente în comunitate. Şi mai e despre instituţii care ar trebui să ofere servicii victimelor.

Victimele traficului de persoane sunt, în multe situaţii, copiii sau adolescenţii abandonaţi, în ultimă instanţă chiar de statul român. Cei mai mulţi au părinţi plecaţi sau absenţi, episoade de violenţă în familie în istoricul personal, ba chiar sunt victime ale abuzului sexual. Pentru traficanţi acest abandon personal şi comunitar este mană cerească, întrucât le deschide calea către propriul lor abuz.

Statul român nu operează în momentul de faţă nicio locuinţă protejată pentru fetele traficate. Aceste facilităţi sunt absolut elementare, căci primul lucru pe care trebuie să-l asiguri unei victime scoase dintr-o reţea este siguranţa. Apoi suportul necesar pentru recuperare şi reintegrare, care necesită servicii oferite pe o perioadă îndelungată de timp.

Momentan, în România, toate aceste lucruri pot fi găsite de o victimă adultă a traficului de persoane doar la adăpostul Monicăi Boseff.

Reţineţi acest detaliu caracteristic pentru condiţia noastră de ţară: centrul are o capacitate de maxim 16 locuri.

Am discutat, în detaliu, cu trei dintre ocupantele acestora. Adăpostul FUD e o fereastră către traumele şi speranţele lor.

Nicoleta, Bianca şi Cristina au venit în perioade diferite în adăpostul operat de ONG-ul Monicăi Boseff. Numele lor sunt fictive pentru a le proteja identitatea.

Au câştigat, rând pe rând, procesele cu cei care le-au traficat. E o formă de dreptate de care nu credeau că vor avea vreodată parte. Să-şi vadă traficanţii condamnaţi la închisoare. Dar nu asta le-a salvat cu adevărat.

Plăcerea traficantului

Nicoleta a fost traficată la 16 ani. După ce un coleg de liceu filmase actul sexual dintre ei şi o ameninţase că-l va face public dacă nu execută absolut tot ce-i cere. O să-i spunem colegului de liceu Rareş. În proces a mers pe recunoaşterea faptelor. A fost condamnat pentru trafic, şantaj şi pornografie infantilă. 

Nicoleta îl cunoştea pe Rareş din copilărie. Era cel mai popular băiat din liceu şi din oraş. Şi într-o zi băiatul popular i-a cerut numărul de telefon, au vorbit şi au hotărât să fie împreună.

Rareş era gelos. Nu voia ca Nicoleta să vorbească cu alţi băieţi aşa că la nicio săptămână de relaţie i-a şters din telefon toate numerele persoanelor pe care el le considera periculoase. Nicoleta a interpretat atunci actul lui ca un gest de atenţie, de iubire. Era îndrăgostită.

Când i-a cerut să se culce cu el Nicoleta i-a spus că nu poate, că a trecut în urmă cu puţin timp printr-un episod. El a insistat să afle despre ce vorba. Episodul era un viol. La 15 ani Nicoleta a fost violată de cel care-i era atunci prieten.

După ce a auzit povestea Rareş i-a spus:

Fă, nu ai încredere în mine? Bine, încercăm săptămâna care vine. 

Şi săptămâna a trecut. Rareş i-a spus că o iubeşte, ea l-a crezut. La scurt timp după primul contact sexual Rareş a chemat-o acasă la un prieten. 

Nici n-am intrat bine că m-a împins la perete. A început să mă pipăie, să mă sărute. Direct în pat şi hai să o facem. În mijlocul actului a ieşit prietenul lui din dulap cu telefonul filmând. Primul instinct e să-ţi acoperi faţa. Eu îmi căutam hainele pe jos. Ei se uitau la mine. Râdeau că de acum fac doar ce vor ei. M-am rugat de ei să-l şteargă, i-am implorat.

Atunci Rareş a zis: <Vă las să vă faceţi treaba. Eu plec.> Prietenul lui mi-a zis că dacă o fac cu el o să se ocupe să şteargă filmul. Omul era ditamai matahala. M-a tras în pat. I-am spus nu, că vreau să plec. Şi a început povara. Am făcut-o şi cu el. Apoi a venit făcutul pe bani. 

Aşa a început Rareş să o traficheze pe Nicoleta. 

Mă dădea pe chestii banale. Bilet de avion, un motoscuter, pe un videoclip cu mine. M-a vândut unui unchi care avea 50 de ani. 

Rareş nu a dat-o pe Nicoleta prietenilor sau rudelor doar atunci când voia să primească ceva la schimb. A dat-o şi pe gratis, doar aşa de plăcerea lui. Şi găsise şi un mecanism prin care să-şi satisfacă plăcerea. 

<Bine, prima dată o faci cu mine ca să ai încredere.> Şi în timpul actului mă lua de gât şi mă strângea cu toată forţa lui. Atât era de sadic. Apoi s-a aşezat într-un colţ, şi-a aprins o ţigară. <Fă, hai, acum fă-o şi cu ăsta.> M-a pus să-i fac sex oral. Mi-a fost o scârbă de mine în seara aia. Ce numai în seara ai? Mereu. Simţeam că… Toţi să-şi dea drumul în tine, pe tine. Mirosul. Te făceau harcea pacea. Îmi era scârbă. Îmi venea să vomit când mă uitam în oglindă la mine.

Pentru a o umili Rareş găsea tot felul de locaţii în care să abuzeze de Nicoleta. A ales odată curtea unei bisericii pentru că ştia că Nicoleta e credincioasă. Alteori alegea locuri extrem de izolate.

O ştampilă pentru victime

Când Nicoleta avea 3-4 ani, mama ei era într-o relaţie în care lua bătaie de faţă cu ea. Nu o să uite niciodată când bărbatul i-a pus mamei ei toporul la gât.

Ultimul prieten al mamei i-a spus într-o discuţie că dacă vrea să facă bani imediat singura soluţie este videochatul. Aşa ajung fetele să aibă maşini scumpe, haine de firmă. 

Nicoleta a auzit de multe ori reproşul că seamănă cu mama ei, că e o curvă ca ea. O etichetă care nu s-a dezlipit de ea ani de zile. Iar Rareş a ştiut să profite de situaţie. A făcut-o să creadă că aşa e ea, că aşa îi place ei. Şi cu el, şi cu prietenii lui. 

La un moment dat clipul cu ea şi Rareş, plus tot felul de poze au început să circule prin liceu. Toată lumea le văzuse. Aşa că eticheta circula pe buzele colegilor de clasă, colegilor de liceu, colegilor din alte şcoli. Băieţii îi dădeau mesaje. Dacă s-a culcat cu Rareş de ce nu s-ar culca şi cu ei. Fetele îşi dădeau coate: Cum a putut Rareş să se culce cu curva oraşului?

Nu scap de voi? Îmi pun capăt zilelor. ş…ţ Îmi era aşa de silă de mine, mă gândeam că nu o să am niciodată o relaţie normală, că toată lumea mă consideră o curvă. Am luat 28 de pastile.

Nicoleta a stat internată în spital o săptămână, apoi încă două săptămâni la Psihiatrie la Obregia. Episodul acesta i-a mai adus două etichete în liceu – nebună şi psihopată. 

Nicoleta nu i-a spus nimic mamei. Nici după tentativa de sinucidere. Dar asta şi pentru că de mică Nicoleta a învăţat să aibă singură grijă de ea. Şi uneori chiar şi de mama ei. În plus, cine ar fi crezut-o? Cine s-ar fi aşezat de partea ei?

La şcoală lipsea din ce în ce mai mult. Atât de mult că a rămas şi repetentă. La ore intra ultima pentru a nu mai da ochii cu colegii care o hărţuiau. Notele ei începuseră să scadă. S-a dus cu faţa pansată la şcoală după ce s-a tăiat. Cu excepţia unui coleg, nu a întrebat-o nimeni nimic. Niciun profesor, nici diriginta, nici directoarea, nici măcar psihologul şcolii nu au avut curiozitatea să discute cu ea. 

Pe Nicoleta o singură dată a chemat-o directoarea şcolii în birou. Să discute despre multele absenţe şi să o pună să semneze o hârtie prin care îşi asumă că dacă mai absentează va rămâne repetentă din nou.

În aceeaşi discuţie directoarea i-ar fi atras atenţia că există filmari de pe camerele liceului şi de pe camerele din staţia de unde lua ea autobuzul în care se vede cum urcă în dube cu bărbaţi necunoscuţi şi întreţine relaţii sexuale cu ei. Nicoleta povesteşte că directoarea i-ar fi spus că acele imagini erau deja trimise la poliţie. 

Societatea avea deja o ştampilă pentru Nicoleta. 

E viaţa lor privată

Am sunat-o pe C.P.M., directoarea liceului teoretic în care a învăţat Nicoleta, pentru câteva lămuriri. Susţine că tot ce s-a întâmplat a avut loc în afara liceului şi ţine de viaţa privată a copiilor respectivi. În plus, ea nu a ştiut nimic de niciun film sau de vreo poză compromiţătoare. 

ELEVA ULTERIOR S-A ŞI RETRAS DE LA NOI. IAR COPILAŞII RESPECTIVI… CEL INCRIMINAT ÎNŢELEG CĂ E ÎN PUŞCĂRIE, CONDAMNAT. 

Am întrebat-o pe directoare de ce Nicoleta nu a beneficiat de consilierea psihologului şcolii având în vedere că lipsea din ce în ce mai mult, că notele ei scăzuseră. Ne-a explicat că partea de consiliere e asigurată doar la cererea elevului, iar dacă acesta e minor atunci e nevoie şi de acordul părinţilor. În cazul Nicoletei nu a existat nicio solicitare în acest sens. 

Directoarea confirmă că a avut o discuţie cu Nicoleta, la care ar fi participat însă şi mama ei. 

MAMA A VENIT, ŞI-A ASUMAT PARTEA DE ABSENŢE ŞI ŞI-A LUAT UN ANGAJAMENT CĂ FATA NU VA MAI LIPSI. DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE MISIUNEA MEA S-A ÎNCHEIAT AICI. 

Cât despre acuzaţiile pe care le-ar fi adus Nicoletei că se urcă în dube în care întreţine relaţii sexuale cu bărbaţi, directoarea de liceu s-a rezumat la atât: Au existat nişte suspiciuni legate de anumite preocupări ale ei. Considerând că oferise suficiente lămuriri pe acest subiect, directoarea a încheiat convorbirea. 

Singurătatea Nicoletei

La puţin timp după discuţia cu directoarea, Nicoleta a trecut în curtea şcolii printr-un episod de hărţuire. Atunci a sunat la 112. Lucrurile s-au desfăşurat ameţitor de repede. Poliţiştii de la secţie au înţeles repede că Nicoleta le ascunde ceva, aşa că au lăsat-o să discute cu o colegă poliţistă.

În sfârşit Nicoleta povestea cuiva calvarul prin care trecea. Pe fir au intrat apoi cei de la DIICOT, care i-au şi spus despre locuinţa protejată operată de ONG-ul Monicăi Boseff. 

Nicoleta a ales să plece pentru că tot oraşul punea presiune pe ea să renunţe la plângere. Profesorii din liceu discutau pe la colţuri că-i distruge unui băiat bun viaţa. Colegi din alte licee îi spuneau că dacă-l iubeşte cu adevărat pe Rareş ar trebui să-l salveze. Părinţii lui Rareş o sunau şi-i mărturiseau că e doar un puşti şi că trebuia să le spună lor, că-l călcau în picioare. Îi mai transmiteau că Rareş de fapt o iubeşte, că vrea să o ia de soţie şi că a greşit când a ales să meargă la poliţie. 

Singura persoană care a susţinut-o după episodul cu poliţia a fost profesoara de română, povesteşte Nicoleta. În rest era la fel de singură ca atunci când fusese traficată. 

Informaţia că există un loc unde poate merge şi unde va fi în siguranţă, departe de toţi cei care o judecau şi blamau, a fost salvatoare. 

Nicoleta a plâns când Monica i-a dat vestea că Rareş a fost condamnat. Şi pentru o clipă s-a gândit că, poate, toţi cei din liceu, dar şi comunitate îşi vor spune: Stai mă, că a avut dreptate asta de o făceam zdreanţă.

Un cec în alb de la primar

Iată o ştire: în România, se poate ca în scenariul unor astfel de întâmplări să-şi facă loc, de partea acuzatului, un primar. D.D., în calitatea sa de edil, i-a făcut băiatului inculpat în dosarul Nicoletei o caracterizare menită să arate că e cetăţean model. 

Pe primarul D. însuşi nu l-am găsit în primărie, aşa că explicaţiile ne-au fost oferite de responsabilul cu informaţiile publice. 

PENTRU ORICINE EXISTĂ PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE. PRIMARUL ÎI ŞTIA PE PĂRINŢI. MAMA BĂIATULUI L-A RUGAT SĂ DEA CARACTERIZAREA. PRIMARUL NU AVEA DE UNDE SĂ ŞTIE CUM E EL ACASĂ ŞI CE PROBLEME ARE EL. ÎL ŞTIA DOAR CUM ERA ÎN SOCIETATE. 

Când i-a dat lui Rareş caracterizarea, edilul ştia însă de ce este băiatul acuzat. Chiar Rareş a mers pe recunoaşterea faptelor în proces.

Reprezentantul primăriei e sigur însă: nu aveau de unde să ştie. Rareş a primit recomandarea de la edil. Pentru Nicoleta nu a existat nicio formă de susţinere instituţională.

Potrivit codului administrativ, primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. La nivel simbolic, caracterizarea favorabilă – pe care primarul i-a dat-o inculpatului – poate fi interpretată ca un cec în alb din partea comunităţii pe care edilul o reprezintă. 

Ne puneau în şir şi clientul alegea

Bianca şi Cristina erau majore când au fost traficate. Pe Bianca au părăsit-o părinţii când era bebeluş. Au crescut-o bunicii din partea tatălui. La 18 ani l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soţ. Au avut împreună doi copii. La scurt timp după ce s-a născut al doilea copil bărbatul a intrat la puşcărie. Soacra a dat-o afară din casă în seara de Crăciun. A dormit sub balcoane. Atunci şi în următoarele patru luni. 

După patru luni de stat sub balcoane Bianca a ajuns într-o cocioabă la periferia oraşului. O prietenă a vizitat-o într-o zi cu un amic care i-a făcut Biancăi o propunere: să meargă la muncă cu ei, ca să iasă din locul ăla şi să-şi caute o chirie decentă. De fiecare dată când veneau, această prietenă şi amicul ei îi aduceau lucruri pentru copii. Într-o zi a plecat cu ei la mare. Timp de două-trei săptămâni nu au pus-o să facă nimic. Nici pe ea, nici pe fetele care mai erau în grup. 

Apoi luna de miere s-a încheiat brusc. Cu un ordin simplu: te îmbraci cu hainele astea şi începi să primeşti clienţi. Bianca a refuzat. Aşa a venit prima bătaie, apoi ameninţarea că cei doi copii ai ei vor păţi diverse lucruri. Bianca a refuzat de multe ori, aşa că a încasat şi multe bătăi. A învăţat repede, după culoare, care e pistolul cu bile şi care e cel cu curent. 

După ce mă băteau, mă drogau şi apoi mă trimiteau la client. Pur şi simplu ştiam ce-mi face, dar nu puteam să reacţionez. Altă dată ne puneau în şir şi clientul alegea. Ei luau banii. Nu primeam niciun ban. Ziceau: asta e pentru ţigări, asta pentru cazare, asta pentru machiaj, asta pentru plimbare. La final tot tu le erai datoare lor.

Timp de un an de zile a fost traficată Bianca. Reţeau funcţiona doar în ţară şi avea locaţii în mai multe oraşe. Le schimbau în funcţie de avertismentele pe care le primeau de la un avocat. Indiferent unde erau, acest avocat venea şi le anunţa traficanţilor venirea mascaţilor. 

A încercat să fugă. Au prins-o, au bătut-o din nou şi din acel moment ea nu a mai avut voie să iasă la magazin. Când nu o băteau, o umileau.

Bianca a scăpat în momentul în care reţeaua a fost informată prea târziu că vor veni mascaţii. Scăpat nu înseamnă însă şi sfârşitul coşmarului. Bianca a ajuns la centrul coordonat de Monica Boseff, dar era fără copii. 

A plecat prima dată din centru căci nu mai putea sta fără ei. Între timp soţul Biancăi ieşise din închisoare, promiţându-i marea cu sarea pentru a se împăca cu el. Când Bianca l-a refuzat, a început să o ameninţe că o lasă fără copii. A acceptat să se împace. Au urmat două săptămâni bune. Apoi au început bătăile. 

Îmi spunea să mă culc cu prietenii lui ca să facem bani pentru familia noastră. Zicea – Ah, te băteau ăia, stai că te bat şi eu. Şi mă bătea şi eu tot nu voiam. Ultima dată m-a bătut cu ranga, eram leşinată pe jos. S-a ridicat peste mine şi mă strângea de gât. Atunci s-a trezit fata şi a ţipat şi mi-a dat drumul.

Într-o seară soţul Biancăi chiar a adus un bărbat în casă.

Prietenul lui era pe pat, dezbrăcat, cu pantalonii în vine. Aştepta. Am văzut un pahar pe masă şi i-am dat cu el în cap şi i-am spus: <Nu îţi e ruşine să vii să te dezbraci în faţa mea şi a fetei mele. Puteai să-l refuzi>. Îi dăduse 50 de lei ca să se culce cu mine.

Bianca i-a spus că o să se supună, dar a cerut să iasă până la toaletă. A pus pe ea haina, a ieşit pe uşă şi a fugit. A sunat-o pe asistenta socială de la adăpostul Monicăi Boseff. Patru ore a stat asistenta cu ea la telefon până a dat de un echipaj de poliţie. Aşa s-a întors Bianca în centru. 

A urmat obţinerea unui ordin de protecţie. Nu a fost deloc uşor. Deşi avea o hotărâre judecătorească de scoatere a minorilor din situaţia de risc, cei de la protecţia copilului nu voiau să ia copiii de la tată. I-au spus Biancăi că insistă prea mult, că bărbatul e cumsecade, are grijă de ei, sunt bine îngrijiţi.

Au acceptat să-i dea Biancăi copiii abia după ce Monica Boseff a sunat la protecţia copilului şi le-a adus celor de acolo la cunoştinţă că în ziua următoare vine însoţită de presă să le explice jurnaliştilor de ce nu respectă o hotărâre judecătorească. Aşa s-a făcut voia justiţiei.

Primul contact cu statul roman

Ieşirea dintr-o reţea de trafic de persoane nu înseamnă că de a doua zi lucrurile vor reintra pe făgaşul normal. Pentru fete precum Bianca, care fug fără acte sau actele copiilor, birocraţia şi interacţiunea cu instituţiile statului devine încă o luptă.

Dacă ai norocul să fii în centrul Fundaţiei Uşa Deschisă, ai alături în lupta asta un sistem de sprijin. Adică asistenţi sociali, psihologi, avocaţi. Dacă nu, eşti din nou singură în faţa prejudecăţilor şi a unor proceduri absurde care nu iau în calcul situaţii excepţionale, dar cu totul previzibile. 

Asistentul social de la Fundaţia Uşi Deschise lucrează cu fetele traficate de cinci ani. Sunt multe problemele de care se lovesc. Prima ar fi cea cu actele. 

NOI NU LE PUTEM LUA ÎN SPAŢIU PENTRU CĂ AICI E LOCUINŢĂ PROTEJATĂ. CA SA LE PUTEM FACE BULETIN TREBUIE SĂ LE BIFEZI LIPSĂ DOMICILIU. PRACTIC EU TREBUIE SA LE RAPORTEZ CA FIIND BOSCHETARE.

ELE SE SIMT GROAZNIC CÂND AFLĂ ASTA. <DOMNIŞOARĂ LOCUIŢI SUB CERUL LIBER? ADICĂ SUNTEŢI BOSCHETARĂ?> ŞI ATUNCI INTERVIN. ŞI LE EXPLIC CĂ NU SUNT BOSCHETARE, CI STAU ÎNTR-UN CENTRU PROTEJAT. 

Problema actelor provizorii apare şi atunci când fetele din adăpost trebuie să-şi caute un loc de muncă sau când trebuie să-şi înscrie copiii la şcoală / grădiniţă.

În cinci ani de când lucrează cu victimele traficului asistentul social nu a văzut nicio schimbare în ceea ce priveşte modul în care autorităţile publice le tratează pe aceste fete. 

CÂND AUD CĂ AU FOST TRAFICATE ŞTII CUM IAU FORMULARELE DE LA ELE? AŞA, CU DOUĂ DEGETE DE ZICI CĂ SE INFECTEAZĂ CU CEVA. LE CONSIDERĂ PE FETE PROSTITUATE. ŞI ATUNCI TOT CE LE OFERĂ SUNT SCÂRBĂ ŞI SICTIR.

O fată traficată are nevoie întotdeauna de îngrijiri medicale. Nici nu are cum să fie altfel după ani de bătăi, violuri. Potrivit legii, analizele pentru victimele traficului sunt gratuite. Realitatea însă bate legea. Când asistentul social merge să le programeze pe fete la analize i se spune că nu sunt bani şi că le pot programa abia peste şase luni. Niciuna din fetele aflate astăzi în centru nu a beneficiat de analize gratuite. Şi analizele sunt doar primul pas.

În 99% din cazuri e nevoie şi de tratament. 

Nu mă pot ierta

Cristina a ieşit din reţeaua care o trafica după ce a rămas însărcinată. Era a patra oară când urma să nască. Celelalte trei sarcini sfârşiseră cu moartea bebeluşilor. 

Cristina nu ar fi ajuns niciodată să-şi vadă traficanţii după gratii dacă o altă fată din reţea, care ajunsese la DIICOT, nu i-ar fi pronunţat numele. Aşa a ajuns Cristina parte vătămată în procesul deschis împotriva celor care o vânduseră. Apoi a aflat de adăpostul FUD.

Aici, la locuinţa protejată, o întâlnesc pe Cristina de mai multe ori între iulie şi octombrie 2020. Îmi descrie detaliile cazului său.

La primul client am închis ochii şi nu m-am gândit la nimic. După mi-a fost scârbă de mine. Cu asta am rămas. Efectiv îmi e scârbă de mine însămi, de persoana mea. Orice ar fi eu nu mă pot ierta pe mine. În patru ani cred că sunt 2000 de bărbaţi, cu aproximaţie. 2000 de persoane care s-au atins de mine.

Cristina a fost crescută de bunici după ce părinţii au divorţat şi mama a ales să plece cu sora mai mare. Ea a rămas cu tatăl absent. Avea doi ani atunci. Şi-a revăzut mama abia la 12 ani, după ce i-a trimis ea o scrisoare. Mama a venit, a văzut-o şi a plecat.

Până la 20 de ani, când a plecat în Germania la muncă, Cristina suferise şoc după şoc. A născut trei copii care au murit. Primul, după două luni de la naştere. Cristina avea 16 ani atunci. Pe ceilalţi doi nici nu a apucat să-i ţină în braţe. Au murit la scurt timp după naştere. Medicii nu au vrut să-i arate din cauza malformaţiilor. În timpul sarcinilor, tatăl copiilor o bătea constant pe Cristina. 

După ultima naştere pierdută, o prietenă a vrut să o scoată din mediul respectiv şi i-a făcut cunoştinţă cu un bărbat. Era recrutorul. I s-a spus că va merge să lucreze într-un bar, să servească – şi că vor sta la vărul bărbatului. 

Vărul – cu care Cristina a intrat într-o relaţie – a ajuns să fie primul care a traficat-o. 

Eu îl iubeam. Chiar îl iubeam. O făceam pentru noi, ca să avem o relaţie mai buna. După ce am fost dezamăgită de mama, după ce familia m-a respins, mă simţeam ca câinele pe care-l dai afară pe poartă să se ducă unde vrea. M-am dus unde am văzut cu ochii.

Banii pe care Cristina îi făcea, vărul îi trimitea în ţară – unde avea soţie şi copii. Este momentul în care al doilea traficant intră în scenă. O face tot prin metoda loverboy. Vine la uşa Cristinei în calitate de client, dar în loc să se culce cu ea, o ia în braţe, o mângâie, îi oferă atenţie şi înţelegere. Şi ocrotirea unui alt peşte. 

Înţelegerea a durat până la prima bătaie în urma căreia Cristina a stat trei zile acasă. 

Când eu eram la pământ strânsă ciuciulete dădea cu picioarele cât putea în spatele meu. Când a văzut că nu mă face să ţip, să plâng, să-l implor a luat coada de la mătură. Şi când a dat m-a lovit la ochi. Eram vânătă. Ochiul umflat. Nu aveam cum să mă duc la muncă. A doua zi plângea lângă mine, că-i părea rău.

Odată mi-a dat un picior de mi-a perforat o coastă. Aşa m-a trimis la muncă. Îmi venea să urlu de durere.

Era un club, cu tot cu camere pentru clienţi. Se fac controale, dar nimeni nu spune nimic. Îţi e frică pentru că el ştia oameni peste tot. Aşa că devenise totul despre supravieţuire. Azi o zi, mâine o zi. La un moment dat nu-mi mai păsa pur şi simplu. Viaţa pentru mine nu mai conta.

Când a rămas a patra oară însărcinată, Cristina a ştiut că trebuie să-i pese totuşi de cineva. Era în patru luni când a plecat pentru totdeauna din reţea. Traficantul nu a venit după ea.

Par departe acum acei ani. Dar Cristinei tot nu-i vine să creadă că a câştigat procesul cu traficanţii.

Nu mai poate să-mi aducă mie nimic înapoi. Dar faptul că am câştigat procesul a fost una dintre cele mai mari bucurii. Acum pot să ies cu capul sus, nu-mi mai e frică.

Cristina urmează un curs de patiser-cofetar şi, curând, va lucra într-o cofetărie.

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijin, protecţie şi consiliere. Fără servicii efective, pe care statul român nu le oferă victimelor traficului.

Încununarea statistică nici nu putea fi alta. România e principala sursă europeană de export de persoane traficate în scopuri sexuale.

Morala socială

Echipa Monicăi Boseff care apără victime traficate oferă şi asistenţă juridică. Vorbim cu o avocată care preia cazuri ajunse în adăpost.

A acceptat să pledeze în astfel de cazuri după ce a văzut cu proprii ochi singurătatea fetelor căzute pradă traficului. De multe ori, în sălile de judecată ele erau singure, iar acuzaţii – înconjuraţi de echipe de avocaţi şi rude. Peisajul nu s-a schimbat prea mult. În primul ei proces, avocata a constatat că erau doar ea şi victima. De partea cealaltă – echipa traficanţilor. Bărbaţi care pentru a o intimida îi făceau poze. 

Şi-a primit în timp eticheta de “avocata prostituatelor“. În România avocaţii specializaţi pe traficul de persoane aleg să stea mai degrabă pe banca inculpatului, pentru că este mai bănoasă această alegere. Pe victime nu se înghesuie să le reprezinte nimeni.

Succesul pe care avocaţii de la Fundaţia Uşa Deschisă îl au se bazează pe o muncă în echipă. Avocaţii lucrează cu asistentul social, cu psihologul, oameni care vin cu expertiza şi evaluările necesare în proces. În plus, ţin legătura constant cu fetele.

În ciuda proceselor câştigate, însă, avocata crede că modul în care sunt instrumentate dosarele de trafic reprezintă o altă formă de retraumatizare a victimei. A avut un caz în care judecătoarea a oprit procesul pentru a-i face preţ de câteva minute morală victimei pentru că nu se îmbrăcase corespunzător. A fost nevoie de consiliere pentru celelalte victime pentru ca ele să dea declaraţii în continuare.

O altă chestiune pe care o regăseşte în cele mai multe procese este lipsa unui limbaj comun. Apare, mai mereu, o barieră de comunicare. Victimele sunt de multe ori fete care nu au terminat opt clase (fiind vândute la 12-13 ani) sau care nu au mers deloc la şcoală. Cu ele judecătorii nu au deloc răbdare, conchide avocata. Le reproşează că nu înţeleg nimic din ce spun, le reped. Sunt duri şi asta le descurajează pe victime. 

De fapt, nu în puţine cazuri (căci majoritatea nu ajung oricum să beneficieze de ajutorul unei fundaţii precum Uşa Deschisă), doar fetele traficate se consideră – fără rezerve – victime.

Ceilalţi cred că sunt nişte curve. Acesta a fost primul episod al documentării despre victimele traficului de persoane şi măruntaiele sistemului instituţional care ar trebui să le extragă din reţele şi să le reintegreze social. (Diana ONCIOIU)

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri