anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (I)

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Sau cum Turcia sfidează lumea creştină!

Atunci când a fost finalizată de către împăratul Justinian, în anul 537, Hagia Sophia a fost considerată una dintre minunile lumii şi cel mai vestit lăcaş de rugăciune creştin. Aşa a şi rămas până la 29 mai 1453, când trupele lui Mahomed al II-lea Cuceritorul au biruit oastea creştină a ultimului împărat bizantin, Constantin al XII-lea. Splendida capitală a Imperiului Roman de Răsărit a fost lăsată la discreţia cuceritorilor, jefuită, bisericile pângărite, iar populaţia în frunte cu împăratul martir a fost măcelarită ori deportată. Atunci, la fel ca şi azi, turcii s-au folosit de dezbinările din lăuntrul lumii creştine, care a asistat neputincioasă la asaltul asupra Constantinopolului. Căderea cetăţii de pe Bosfor a fost privită de contemporani şi nu numai drept sfârşitul unei epoci şi începutul declinului creştinătăţii. Istoricii laici au revizuit ulterior viziunea istorico-teologică, uşor apocaliptică, pentru a minimaliza efectele cuceririi otomane. Un transfer de putere ca atâtea altele în istorie, o ocupaţie urmată de un măcel, ca atâtea altele, un ultim prohod creştin, peste care s-a suprapus zăngănitul armelor şi cântecul muezinilor. Într-un cuvânt, o simplă poveste cu învingători şi învinşi, ca de atâtea ori. În realitate, lumea creştină nu va mai fi niciodată ce a fost, separaţia dintre ortodoxie şi catolicism, şi cea dintre Est şi Vest au atins proporţii tragice, niciodată cicatrizate, în vreme ce Europa va fi supusă unui asalt permanent, până la 1683, când turcii au fost învinşi de regele Poloniei, Jan Sobiecki, sub zidurile Vienei. Balcanii fuseseră deja islamizaţi, Ungaria ocupată, iar Ţările Române abia mai puteau duce povara sufocantei suzeranităţi otomane.

Căderea capitalei, la 29 mai 1453, a pecetluit sfârşitul unei epoci de confruntări dintre ţările creştine şi mahomedani, încheiată cu victoria celor din urmă. Poarta cea mică (Kerka Porta), prin care trupele otomane au pătruns pe furiş în capitală, a devenit ulterior poarta cea mare, prin care Imperiul Otoman a luat cu asalt Europa, cu gând să o islamizeze. Din 1453 şi până astăzi, ideea de a readuce cetatea la matca ei creştină şi europeană a înflăcărat multe spirite şi imaginaţia popoarelor ortodoxe, iar referinţa la căderea cetăţii are o conotaţie tragic creştină, aşa cum o arată numeroase scrieri, dar şi registrul iconografic al bisericilor noastre. La rândul ei, teologia creştină a istoriei a identificat în căderea cetăţii-leagăn, pedeapsa divină pentru lipsa de unitate a creştinătăţii. Pentru ţarii Moscovei, recucerirea cetăţii şi aşezarea crucii pe Hagia Sophia a devenit vis de aur şi obsesie politico-militară pentru câteva secole. A treia Romă - Moscova -, aşa cum le plăcea ţarilor să-şi gratuleze capitala, a investit enorm în visul de mărire al cuceririi cetăţii-punte dintre cele două continente. N-a fost să fie, dar nici să se tămăduiască rana deschisă de transformarea bisericii în moschee.

Până la înălţarea, în veacul al XVI-lea, a actualei basilici Sf. Petru de la Roma, Hagia Sophia a fost biserică emblematică a creştinismului universal. Proiectată de doi arhitecţi greci - Arthemios din Tralles şi Isidor din Milet, biserica reprezintă o fericită sinteză a arhitecturii europene şi a celei orientale, la fel ca şi cetatea Constantinopolului, gândită ca punte de legătură între două lumi, culturi şi tradiţii. De cinci secole şi jumătate, biserica domină Istanbulul, în ciuda faptului că turcii s-au străduit să-i schimbe înfăţişarea şi să înalţe moschei concurente, precum celebra Moschee Albastră. Deşi populaţia creştină a fostei capitale a ajuns nesemnificativă, iar reşedinţa Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol a fost ascunsă într-un cartier mărginaş, Hagia Sophia continuă să rămână emblema arhitectonică a Ortodoxiei şi o rană deschisă pentru creştinătate. Disputa de astăzi cu privire la Hagia Sophia nu se mai poartă în termenii geo-politicii de altădată, nu-i mai inspiră pe cruciaţi, însă continuă să aibă o semnificaţie simbolică profund creştină.

Din orice punct a-i privi Constantinopolul, Sfânta Sophia domină cetatea. Biserica lui Justinian se încăpăţânează să ne amintească splendida lume apusă şi ne îndeamnă la aducerea aminte. Sfânta Sophia sugerează deopotrivă măreţia imperială şi majestatea divină. Cine o vede, nu o va uita niciodată. Cupola magnifică, flancată de două semi-cupole este susţinută de coloane de marmură. La baza cupolei şi pe galeria superioară, arhitecţii au aşezat un rând de ferestre. Efectul luminii devine astfel miraculos, ea ascunzând vederii suporţii cupolei, încât aceasta pare că pluteşte, suspendată, ca o farfurie zburătoare. Pe toată suprafaţa interioară, artiştii imperiali au aşezat mozaicuri cu splendide icoane bizantine. Turcii le-au distrus ori le-au acoperit cu glet, peste care au pictat versete din Coran. La restaurarea din anii interbelici, făcută din ordinul Părintelui Turciei moderne - Mustafa Kemal Atatürk, au ieşit la iveală mozaicuri miraculoase cu chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului cu Pruncul. Pentru aceasta şi pentru a-şi aminti tragica istorie a bisericii, creştini din toată lumea continuă să vină la Sfânta Sophia. Unii mai speră într-un semn divin.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Opțiunile geopolitice ale Europei în confruntarea dintre America și China

Alexandru LĂZESCU

Opțiunile geopolitice ale Europei în confruntarea dintre America și China

Deşi europenii au evitat până acum, în general, să adopte o atitudine excesiv de contondentă în raport cu China şi nici nu s-au raliat poziţiei americane, pe care totuşi o împărtăşesc în mare parte, au devenit tot mai îngrijoraţi şi mai iritaţi de atitudinea tot mai agresivă a Berlinului.

Filmuletul zilei

opinii

La masa oficială

Nichita DANILOV

La masa oficială

În aparenţă, înfăţişarea bonomă lui Medvedev degaja linişte şi echilibru. Dar asta era doar aparenţă. Căci pixul pe care preşedintele îl învârtea între degete în timp ce stătea în prezidiu exprima destul de multe. Nesiguranţă? Plictiseală? Nerăbdare?

Viaţa ca teatru, omul ca spectacol

Dana ȚABREA

Viaţa ca teatru, omul ca spectacol

Dacă viaţa ar fi asemenea unei scene de teatru, atunci omul nu ar putea fi decât actor sau spectator. Metafora vieţii ca teatru, în sensul scoaterii din context a replicilor lui Jaques din As You Like It de William Shakespeare, conduce la o interpretare prejudiciată („Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii sunt actori”). 

Ultimele zile

Michael ASTNER

Ultimele zile

După ce petrec săptămâni bune la ţară, la Amnaş, cum-necum vine momentul în care parcă simt că gata, ajunge. Şi asta dincolo de eventualele chestiuni concrete ce-ar fi de rezolvat la oraş. Iar din momentul acela, al fixării datei plecării, ultimele zile capătă un ritm şi-un conţinut al lor: încep să pregătesc curtea şi casa pentru absenţa mea, să fac, adică, oareşce ordine, să fac curat etc.

pulspulspuls

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

Pentru că e uichend, haideţi să fie, conform tradiţiei, tot fără politichie, deşi e campanie. 

Caricatura zilei

Dacia Debut

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.