Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Etruscul” de Mika Waltari

GALERIE
Etruscul
  • Etruscul
- +

Etruscul evocă destinul exemplar al unui erou, destin care se întrepătrunde cu legenda într-o epopee extraordinară desfăşurată în decorul magnific al Mediteranei.

Etruscul este o aventură mistică, fascinantă, care se petrece între 520 şi 450 î.Chr. pe ţărmurile Mediteranei. Ales de zei să îndeplinească o misiune misterioasă, Turms devine eroul unei adevărate odisee care-l poartă de la Delfi la Roma. Bîntuit de o ciudată amnezie, eroul pleacă în căutarea propriei identităţi. După numeroase peripeţii, descoperă Tarquinia, oraşul sfînt al etruscilor, şi, totodată, motivele pentru care zeii l-au ales în acel moment în care puterea etruscilor se înclină în faţa Romei.


DESPRE AUTOR

Fiu de preot, Mika Waltari s-a născut la Helsinki în anul 1908 şi a absolvit Colegiul Normal din localitate în 1926. S-a bucurat de un imens succes la apariţia primului său roman, de factură expresionistă, Marea iluzie (1928). Tînărul scriitor s-a aflat în atenţia criticilor, care fie l-au contestat, fie l-au lăudat, comparîndu-l cu Paul Morand, Hemingway sau Scott Fitzgerald. După teologie, a studiat filosofia şi estetica la Universitatea din Helsinki pînă în 1929. Redactor la Revista Finlandei, reporter la radio, cronicar literar, Mika Waltari s-a impus rapid ca romancier şi dramaturg. Autor extrem de prolific, a scris romane psihologice, istorice şi poliţiste, nuvele şi povestiri, literatură pentru copii, piese de teatru şi scenarii de film. Romanul Femeia şi străinul (1937) a fost tradus în 16 limbi. Dar notorietatea internaţională i-a adus-o Egipteanul (1945), impresionantă recreare a Egiptului din secolul al XIV-lea î.Hr., tradus în peste 30 de ţări, care l-a propulsat printre cei mai citiţi autori din lume. În 1955 a apărut Etruscul, un incitant roman de aventuri şi, totodată, o adevărată enciclopedie romanţată a civilizaţiei mediteraneene din secolul al V-lea î.Hr. În 1957 a devenit membru al Academiei Finlandeze, iar în 1970 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Turku. Mika Waltari s-a stins din viaţă în 1979, la Helsinki. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut pînă în prezent romanele: Etruscul, Amanţii din Bizanţ, Egipteanul, Mikael Karvajalka şi Secretul împărăţiei.


De marţi, 7 aprilie 2020, la chioscurile de presa, numai cu Ziarul de Iasi: “Etruscul”  de Mika Waltari   

Pret: 14 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri