EXCLUSIV El este ieșeanul care a găsit comoara antică de sute de mii de euro în Siret VIDEO
Zilele trecute, politistii au pus mâna pe o comoara nepretuita: un coif de razboinic datâ (...)
citeste totvineri, 15.01.2021
Fiica eminenţei cenuşii, al patrulea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, aduce în prim-plan una dintre reginele mai puţin cunoscute ale istoriei: Anne Neville.
Folosită din copilărie ca pion în jocurile politice ambiţioase ale tatălui ei şi aruncată necontenit între cele două tabere rivale din celebrul Război, Casa de Lancaster şi Casa de York, Anne Neville cunoaşte din plin suişurile şi coborîşurile roţii destinului. Văduvă şi orfană la doar paisprezece ani, hotărăşte să-şi ia viaţa în propriile mîini, căsătorindu-se cu Richard, ducele de Gloucester şi fratele regelui Edward al IV-lea. Această alianţă îi va aduce cele mai înalte onoruri – tronul Angliei, la care a visat tatăl ei –, dar şi cele mai mari nenorociri, duşmănii şi, în cele din urmă, moartea.
DESPRE AUTOR
Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în Kenya în 1954. A studiat la Universitatea din Sussex, unde a obţinut o diplomă de licenţă în Istorie. Ulterior a devenit doctor în filologie la Universitatea din Edinburgh, cu o lucrare despre literatura secolului al VIII-lea. A lucrat o vreme ca jurnalist şi producător la BBC, însă pasiunea pentru istorie şi literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare extrem de prolifică, Philippa Gregory a publicat pînă în prezent peste douăzeci de romane, dintre care amintim: Surorile Boleyn, distins cu Premiul Parker Romantic Novel of the Year şi ecranizat de cîteva ori, Prinţesa statornică, Moştenirea Boleyn, Regina albă, Doamna apelor, Blestemul regelui şi Îmblînzirea reginei, apărute şi la Editura Polirom, unele în mai multe ediţii. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi şi s-au bucurat de succes în întreaga lume.
De marţi, 19 ianuarie 2021, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Fiica eminenţei cenuşii”, de Phillipa Gregory
Pret: 15 lei
Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet
Cuvinte cheie: + editie cu carte, Top 10+, Phillipa Gregory
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cabanele din Rânca, „înghițite” de nămeți de câțiva metri înălțime. Oamenii ies din case pe schiuri
Spitalul de Copii Iași caută un medic infecţionist, fără concurs
Veste bună pentru consumatorii de energie: vor avea timp tot anul să schimbe furnizorul
Trump va părăsi Washingtonul miercuri dimineață, înainte de inaugurarea lui Biden
Explozie într-un bloc. Un apartament a fost spulberat, 38 de locatari au fost evacuați
Vlad Voiculescu: Oamenii fără adăpost şi persoanele cu handicap vor intra în etapa a doua
Johnson îi îndeamnă pe britanici ”să se gândească de două ori” înainte să iasă din casă
UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 25,3 miliarde de euro, în noiembrie
Alte 16.057 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
S-a decis: Câţi bani vor primi cadrele medicale care participă la procesul de vaccinare
Șoșoacă cere de urgenţă autopsierea lui Bogdan Stanoevici: „S-a făcut bine”
Nivelul mortalităţii în Franţa a crescut cu 9% în 2020, din cauza covid-19, faţă de 2019
Adrian Vasile a acceptat propunerea de a conduce naţionala de handbal feminin
O suceveancă a reușit să se vaccineze la liber în spital: „Nu credeam că e adevărat”
Comisia Europeană, în favoarea unui ”certificat de vaccinare” împotriva covid-19
(FOTO) Şofer, amendat după ce şi-a lăsat Dacia pe un spaţiu verde din centrul Iaşului
DNA a pus sechestru de peste 3 milioane de lei pe bunurile lui Tăriceanu
Ministrul Transporturilor: Să ne gândim în 2030-2040 la trenuri cu 230/oră
(VIDEO) Un şofer de Mercedes intră intenţionat cu maşina în căruciorul unui copil
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Kelemen Hunor şi Viktor Orban, „învinşi” de România la Bruxelles
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
SUA: Bărbat cu un IQ sub 75, executat de autorităţile federale
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
„Screech” din serialul "Save by the Bell" a fost diagnosticat cu cancer
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Sute de mii de oameni fug din Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Dosar penal şi amenzi de 40.000 lei după o logodnă între doi minori de 12 şi 15 ani
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Nimic în Moldova: Ce proiecte de infrastructură încep sau se termină în 2021
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Protest pe schiuri faţă de tăierea pădurilor, organizat de Comunitatea Declic
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Comoara găsită în Siret a fost adusă la Palatul Culturii. Ce spun specialiştii?
Iaşul este pe locul VII în ţară după numărul noilor cazuri de infectare cu COVID-19
Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect
FOTO: "Plouă" în pasajul "Sfânta Vineri" din centrul Iașului. Infiltrații în zona scărilor
Bilanţ COVID - 19: Încă 3.353 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore
Franța extinde restricțiile de circulație pe timpul nopții, de la 18.00 la 06.00
Guvernul Rutte decide dacă demisionează sau nu, în urma unui scandal al alocaţiilor copiilor
Platforma de livrări foodpanda lansează o reţea de magazine proprii, pandamart
Claudiu RAUSUDMR, Trump, Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUVeşti din Lumea Nouă |
Neculai SEGHEDINBrian May |
Nicolae CREŢUAritmetica lui Chirieac |
Vorba e de arginţi, tăcerea e de aur lingou, dar tot tabla cutată vedem că are valoare la Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.