A fost eliminată restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

A fost eliminată restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca

GALERIE
vaccinul AstraZeneca
  • vaccinul AstraZeneca
- +

Restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, astfel că vaccinul va putea fi administrat tututor persoanelor de peste 18 ani, în condiţiile în care până acum era destinat doar celor până în 55 de ani.

„În urma recomandărilor Grupului Ştiinţific şi Medical din cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunţării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca”, anunţă Comitetul de Coordonare a Vaccinării.

Măsura vine ca urmare a apariţiei noilor date ştiinţifice, a experienţei şi deciziilor altor state europene, precum şi a recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulţilor cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi şi globule albe specializate care acţionează împotriva virusului, oferind astfel protecţie împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat duminică seară că luni va fi anunţată oficial decizia cu privire la ridicarea limitării de vârstă pentru persoanele care pot primi vaccinul AstraZeneca. El a arătat că s-a observat o reticenţă a unora dintre români cu privire la acest vaccin, explicând că este o "falsă problemă".

Valeriu Gheorghiţă a arătat, în acest context, că există o recomandare din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în sensul ridicării restricţiilor privind limita de vârstă pentru acest vaccin, există studii clinice în derulare care demonstrează că acesta poate fi inoculat şi este eficient şi la persoanele de peste 55 de ani şi există, în plus, experienţa Marii Britanii pe câteva milioane de pacienţi care arată "eficienţa indubitabilă a vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani”, el explicând că în rândul persoanelor care au primit prima doză din acest vaccin a scăzut rata infectărilor, în Marea Britanie, cu peste 94% la o lună de la administrarea primei doze din acest ser. 

El a menţionat că la acest moment mai sunt disponibile la nivel naţional aproape 400.000 de doze în stoc, însă pe măsură ce persoanele sunt programate la imunizare acestea sunt distribuite. În plus, tot din acest stoc va fi asigurat şi rapelul celor care au primit deja prima doză din serul AstraZeneca, având în vedere că 14 aprilie va fi prima zi de rapel cu acest ser. El a precizat că, la acest moment, 200.000 de doze sunt deja utilizate în România. 

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului şi a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene şi, implicit, în România. 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Cosmin PAȘCA

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Rămâne de văzut dacă demiterea lui Voiculescu, întâmplător chiar după anunţata depolitizare a CAS-urilor, va aduce o binemeritată linişte în societate (că în „sistem” cu siguranţă va aduce). În toate cazurile, patima cu care opinia publică s-a raportat la mandatul lui VV, tangentă cu metafizica, ar merita nişte studii sociologice sănătoase.

Filmuletul zilei

opinii

K1 didactic

Codrin Liviu CUȚITARU

K1 didactic

„Ai căpătat contuziile la un meci!” „Oh, nu!” a răspuns Noe. „Nu sunt în faza meciurilor. Învăţ. Aveam însă de predat, la anul I B, portretul lui Ştefan cel Mare, făcut de Grigore Ureche. Am vrut să-i dau culoare marţială, chiar dacă nu lupt încă în ring. Am cerut un voluntar pentru rolul domnitorului. Am precizat că eu voi fi un boier inocent. S-a oferit Mişa Ovinuţ, băietanul creţ din Vaslui. M-a rupt, frate, nu altceva! A interpretat, cred, sintagma degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat extrem de literal.”

Datoria publică în contextul crizelor

Alin ANDRIEȘ

Datoria publică în contextul crizelor

Datoria publică a crescut considerabil în ultimele decenii în majoritatea economiilor şi această tendinţă a fost amplificată de actuala criză de sănătate.

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

George ŢURCĂNAŞU

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

Politicienii Bucureştiului ar trebui să ţină seama de faptul că în faţa lor se află acum o mulţime pentru care discursul reţinut şi pedant nu mai e o opţiune! Aceiaşi politicieni ai centrului ar mai trebui să ţină seama şi de faptul că viteza cu care se propagă ideile regionaliste şi se revizuiesc convingerile personale ale trăitorilor din regiune noastră accelerează. Cu alte cuvinte, dragi politicieni de la centru, regionalismul în Moldova nu (mai) e o fandoseală, aşa cum mulţi dintre voi aţi sperat să fie. Culmea e că şi voi aţi pus umărul la această accelerare, prin preluarea ideilor vehiculate de unii membri ai MDM, IpA8 sau MVA în campaniile electorale mai recente.

pulspulspuls

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Pentru că, iată, de vreo două zile încoace tot auzim cum se fac şi se desfac scenarii care mai de care despre ce se va întâmpla la vârful filialei liberale de la Iaşi în perioada următoare, am zis că e cazul să vă spunem şi noi ce-am auzit pe ici pe colo. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.