anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

vineri, 03.02.2023

A furat curent dar a scăpat de pedeapsa penală. Este judecat însă pentru plata prejudiciului

GALERIE
furt_curent
  • furt_curent
- +

Un hoț de curent din Ceplenița a scăpat de griji, grație procurorilor și Curții Constituționale. Procurorii au uitat dosarul ani de zile într-un sertar, iar când acesta a ajuns în instanță, nu a mai fost timp și de condamnare.

În martie 2016, Ion-Romică Simina a făcut un racord ilegal la rețeaua de electricitate pentru niște cunoștințe. Fapta a fost constatată de E.On trei luni mai târziu, societatea depunând două plângeri penale. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău au demarat cercetările pentru furt şi executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă pedepsită la fel ca furtul, cu închisoarea pe un termen cuprins între 6 luni și 3 ani.

Anchetatorii nu și-au bătut însă capul prea mult cu dosarul. Pe 15 iunie 2016 a început urmărirea penală, cele două plângeri au fost reunite în același dosar pe 21 iunie, iar pe 14 iulie 2016 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Simina. Acesta i-a mai văzut o dată la ochi pe procurori trei zile mai târziu, când a fost interogat. Pe urmă, nu a mai auzit nimic de dosar până când acesta a fost trimis instanței. Procesul a început în august 2021, în fața magistraților Judecătoriei Hârlău.

Judecătorii nu au avut multă treabă. Simina și-a recunoscut imediat fapta și a cerut să fie judecat în procedură simplificată, beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei. Nu a mai fost însă cazul. Magistrații au constatat că până la trimiterea dosarului în instanță trecuseră mai mult de 5 ani de la ultimul act procedural comunicat inculpatului. Or, 5 ani este termenul de prescriere a răspunderii penale în cazul furtului. În plus, o decizie a Curții Constituționale a stabilit în 2018 că nu se mai poate întrerupe cursul prescripției, acesta curgând continuu de la data comiterii faptei. Judecătorii din Hârlău nu au avut altceva de făcut decât să constate încetarea dosarului penal îndreptat împotriva lui Simina. Ei au constatat și stingerea acțiunii civile formulate de E.On, care ceruse 4.976 lei, reprezentând contravaloarea energiei consumate ilegal.

Sentința a fost atacată de procurori în fața Curții de Apel, anchetatorii încercând să demonstreze că Simina era în continuare responsabil pentru furturile comise. Procurorii au invocat starea de urgență declarată în contextul pandemiei. Cele două luni cât starea de urgență a fost valabilă suspendau cursul prescripției.

Ca urmare, dosarul fusese depus la instanță în termen. Chiar și așa însă, până la pronunțarea sentinței, termenul de prescripție de 5 ani se împlinise cu vârf și îndesat. Apelul procurorilor a fost respins în privința laturii penale a cazului. În schimb, magistrații Curții de Apel au precizat că prescrierea răspunderii penale nu afectează răspunderea civilă, respectiv dreptul E.On de a pretinde despăgubiri. Ca urmare, această parte a cauzei trebuie soluționată. Dosarul a fost retrimis Judecătoriei Hârlău spre analiză, dar numai sub aspectul despăgubirilor cerute. Furtul rămâne prescris.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Viaţa publică românească în derivă

Alexandru CĂLINESCU

Viaţa publică românească în derivă

Au trecut doar câţiva ani de la marile demonstraţii de protest împotriva unor legi care urmăreau exonerarea unor infractori sus-puşi; astăzi, miile, zecile de mii de protestatari de odinioară par complet apatici, deşi ar avea nu o dată motive să iasă în stradă. Blazare? Resemnare? Indiferenţă? Evident că această lipsă de reacţie le dă guvernanţilor sentimentul impunităţii, ceea ce nu anulează însă teama că s-ar putea confrunta cu mişcări de protest.

opinii

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

George PLEȘU

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

Ar fi păcat ca cel mai iubit poet specializat în îngeri, întâmplător absolvent al liceului, să nu fie omagiat în spaţiul care marchează atât de multe momente importante din viaţa fiecărui adolescent care are privilegiul de a-i trece pragul. Măcar pentru următorii 75 de ani.

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

pr. Constantin STURZU

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” tradiţie woke!) unii să pună sub semnul întrebării prezenţa Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei pe scena din Piaţa Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxă s-a opus Unirii Principatelor”. 

În contra direcției noii legi a învățământului

Lucia-Gabriela MUNTEANU

În contra direcției noii legi a învățământului

Actuala variantă a proiectului de lege a învățământului prevede desființarea specializării învățătoare/ învățător din statutul de funcționare a liceelor și colegiilor pedagogice, școli din domeniul vocațional. Am afirmat argumentat în repetate rânduri, în spațiul public, ca profesoară de patru decenii la Școala Normală „Vasile Lupuˮ din Iași, că ar fi o greșeală, o nedreptate, o discriminare în raport cu celelalte tipuri de licee vocaționale, o lipsă de viziune în politica educațională, o intervenție brutală și lipsită de beneficii în continuarea unei tradiții educaționale vii și nu moarte, tradiția normalistă, în stare să slujească cea mai stringentă modernitate.

pulspulspuls

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Chiar aşa s-a întâmplat, dragi telespectatori: nea Măricel, şeful de la partidoiul ieşean, a profitat se pare de faptul că menistrul Sănătăţii e pe tarlaua lui la Bucureşti şi i-a şterpelit lui dom’ Costel, şeful liberalilor ieşeni, o marfa electorală toată numai macră, bună de chiftele în campanie, chiar de sub nas!

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.