
A furat iapa și căruța din curtea omului, iar în sat la el s-a lăudat că sunt zestre de la viitoarea soție

Chemat să muncească în gospodăria unei femei din Grozești, un zilier nu s-a putut abține și a furat iapa și căruța unui vecin. S-a mândrit cu „achiziția” doar timp de o zi, până ce păgubitul l-a găsit și l-a dat pe mâna poliției. Judecătorii primei instanțe l-au trimis după gratii.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, Andrei Moșneagu fusese chemat la lucru în gospodăria lui A.A. Într-una dintre zile, fiul acesteia a apelat la un vecin, Ciprian N., de la care a împrumutat calul și căruța. Grajdul lui A.A. trebuia golit de gunoi, pentru a se turna apoi o șapă din beton. Oamenii și-au făcut treaba, apoi au returnat atelajul și calul.
A doua zi dimineață, Ciprian N. a plecat în sat, pentru a participa la praznicul organizat cu prilejul împlinirii a șapte ani de la decesul unui unchi. Și-a lăsat iapa legată la căruță, în curte. Ocazia a fost speculată de Moșneagu. Acesta a intrat în curtea lui Ciprian N. printr-un loc în care lipsea o bucată de gard, a înhămat iapa și a plecat cu căruța, cale de aproape 30 km, până în satul Cozia, comuna Costuleni. Văzut de mai mulți cunoscuți, le-a înșirat acestora diverse povești pentru a le explica de unde avea căruța. Le-a spus fie că s-a căsătorit, fata aducând ca zestre căruța, fie că a cumpărat atelajul din banii proprii, fie că iapa și căruța i-ar fi fost încredințate de o cunoștință.
Între timp, întors acasă, Ciprian N. a constatat dispariția căruței și calului. A întrebat în stânga și-n dreapta, aflând în scurtă vreme cine era făptașul. Apoi a mers din sat în sat, prin Sălăgeni, Colțu Cornii, Măcărești, pe traseul urmat de hoț. A doua zi, îi bătea cu poliția la poartă. Hoțul a prezenta o nouă poveste, conform căreia atelajul i-ar fi fost împrumutat chiar de păgubit, pentru a transporta o sobă.
Moșneagu a fost trimis în judecată pentru furt calificat în circumstanțe agravante, fapta fiind comisă prin violare de domiciliu. Bărbatul nu se afla la prima încălcare a legii, el fiind condamnat și încarcerat în trecut pentru tâlhărie. Magistrații Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat din nou, la doi ani și jumătate de închisoare, cu executarea tot în regim de detenție. Sentința nu este definitivă, procesul urmând să se reia în fața Curții de Apel la începutul lui aprilie.
Publicitate și alte recomandări video