Un tânăr din oraşul Podu Iloaiei a intrat în locuinţa unui vecin, de unde a furat un portofel cu suma de 715 lei. Pe 7 septembrie, tânărul infractor a aşteptat ca vecinul său să plece de acasă, moment în care a pătruns prin efracţie în casa acestuia. Tânărul a pus imediat mâna pe un portofel lăsat pe o masă, din care a luat toţi banii pe care i-a găsit.
După ce s-a îmbogăţit cu peste 700 de lei în numai câteva minute, tânărul a fugit şi s-a făcut nevăzut. Bărbatul a cărui casă a fost prădată de tânărul hoţ a sunat în aceeaşi zi la poliţie pentru a anunţa cele întâmplate. Oamenii legii au reuşit să îl identifice cu rapiditate pe tânăr, asupra căruia a fost găsită întreaga sumă de bani. El a fost condus la secţia de poliţie pentru audieri, iar ulterior a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Întregul prejudiciu a fost recuperat de către poliţişti, iar suma de bani a fost predată părţii vătămate.
Publicitate și alte recomandări video