EXCLUSIV - VIDEO&FOTO: Traficanții de droguri din Iași, sub asediul procurorilor
În aceasta dimineata procurorii DIICOT IASI, ofiterii Antidrog de la Crima Organizata si forte (...)
citeste totjoi, 04.03.2021
Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au respins ieri contestaţia formulată de interlopul Silviu Gîtlan, un apropiat al Cordunenilor, arestat acum câteva zile pentru o infracţiune la regimul rutier.
Cel supranumit „Gâgă“ a fost dus la instanţă de mascaţi, fapt catalogat de avocaţii săi ca fiind disproporţionat în raport cu fapta care i se aduce: refuz de prelevare de probe biologice. „Atât timp cât nu există probe clare, în dosar, că clientul meu ar fi condus un autovehicul la momentul respectiv, de ce trebuia să fie supus testării alcoolscopice? Mai mult, sunt probe care dovedesc că nu clientul meu a condus atunci, ci o altă persoană, martor în dosar. Măsura arestarii preventive este «justificată» şi de conturarea exagerată a unui grad ridicat de pericol social al clientului meu. Pentru infracţiunea care i se aduce, acesta a fost adus în faţa instanţei de patru mascaţi plus câţiva agenţi din cadrul Biroului Rutier Iaşi. Este normal?“, ne-a declarat Răzvan Huţanu, avocatul lui Gîtlan, care a catalogat măsura arestului impusă clientului său ca fiind exagerată. Anchetatorii îl acuză pe Gîtlan că a comis fapta pe 23 februarie, la primele ore ale dimineţii. Gîtlan ar fi băut alături de mai mulţi prieteni la Time Out şi, la plecare, s-ar fi urcat în maşina sa, marca Mercedes. A fost oprit în scurt timp de un echipaj rutier, la faţa loculuui venind mai mulţi amici de-ai săi. În acea hărmălaie, pe jos, Gâgă a plecat. A doua zi a mers la Poliţia Rutieră şi a dat declaraţii, însă a negat că el a condus.
Cuvinte cheie: + arest, Silviu Gatlan, gaga, corduneni
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Google nu va mai folosi instrumente de urmărire a traficului pe internet
Continuă salubrizarea pe străzile din Iași. Însă proprietarii nu își mută mașinile
Pensionară MAI la 42, numită secretar de stat. Bode: Să aleagă între pensie și salariu
IMAGINI: Un ieșean a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Nicolina
EXCLUSIV - VIDEO&FOTO: Traficanții de droguri din Iași, sub asediul procurorilor
Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Un şofer inconştient a băgat-o în belea şi pe proprietara maşinii pe care o conducea
O pensionară a furat bijuterii din casa unei femei de 84 de ani şi a plecat la Cluj
Ce au descoperit poliţiştii când au oprit un şofer cu geamurile acoperite de zăpadă
Regizorul filmului "Berliner” şi un actor principal vin la premiera de mâine de la Iaşi
Unul dintre tâlharii care jefuiau bătrâni cere clemenţa Înaltei Curţi
Numărul elevilor infectaţi cu noul coronavirus se menţine constant
Delgaz înlocuieşte mai mulţi kilometri de reţea în municipiul Iaşi
Beatrice Rancea, trimisă acasă de ministrul Culturii. Detaliile „picante” din jurul cazului!
Avansurile făcute iubitei prietenului l-au costat viaţa. Povestea unei petreceri de groază
Pentru că a ratat o finanţare, Primăria Popricani a refuzat să plătească studiul de fezabilitate
Proiect educaţional de peste 3,5 milioane lei, aproape de final
Un proxenet specialist în metoda "lover boy" va înfunda puşcăria
Primul contract pentru şoseaua Uricani-Cicoarei, semnat ieri. Când vom circula pe centura uşoară?
Primele imagini cu medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ
Bogdan Mara anunţă că problemele financiare de la Astra Giurgiu s-au rezolvat
Eşec pentru Boloni în Cupa Greciei: Panathinaikos a fost eliminată de PAS Giannina
Antreprenorul ieşean Tiberiu Stoian a luat cu “sacoşa” un milion de euro de la “Imperiul Leilor”
Bode: Doar în ultimii 5 ani au plecat în pensie peste 30.000 de angajaţi din structurile MAI
Şumudică: Cred că astăzi am ajuns la despărţirea de Rizespor. Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă
Florin Cîţu: Sunt foarte mulţumit de Valeriu Gheorghiţă în campania de vaccinare
Partea bună a pandemiei: Emisiile globale de CO2 au scăzut cu 7% în 2020
Kelemen Hunor sare în ajutorul lui Viktor Orban după ce partidului acestuia a fost exclus din PPE
Meciurile de pe Arena Naţională, de la Euro-2020, s-ar putea desfăşura cu spectatori
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei. Se anunță replici importante
Județul Iași, pe locul al șaselea după numărul de cazuri noi de COVID
4.278 cazuri noi și 77 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
L-a ajutat soția pe criminalul din Onești? Avea coliere de imobilizare în geantă
Autorul dublei crime de la Onești a fost detubat și poate vorbi. Ce va urma?
A murit bărbatul găsit în apartamentul care ardea dimineață în Alexandru
Unul dintre bărbați, ucis mult mai devreme? Imagini și informații de groază!
Citu a cerut o ancheta rapida la Onesti, iar vinovatii sa plateasca
Sampania Moet inlocuita cu un vin la festivitatile de premiere din circuitul Formulei 1
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Codrin Liviu CUȚITARUEschive |
Alin ANDRIEȘEconomisirea în timpul pandemiei |
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.