„Gogoaşa“ lui Dragnea pentru Iaşi: 0 (zero) lei în buget pentru clădirea Operei!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Tot statul paralel e de vină sau poate Soros?

„Gogoaşa“ lui Dragnea pentru Iaşi: 0 (zero) lei în buget pentru clădirea Operei!

GALERIE
Liviu Dragnea
  • Liviu Dragnea
- +

Vă mai amintiţi de promisiunea făcută de liderul PSD ieşenilor anul acesta chiar de Ziua Unirii, 24 ianuarie? Acesta spunea că noul program de guvernare de la instalarea Guvernului Dăncilă include pentru acest an fondurile necesare unei clădiri dedicate exclusiv Operei ieşene, instituţie care acum împarte clădirea cu Teatrul. Să fi fost totul doar o amăgire cu care voia votul parlamentarilor locali la validarea Vioricăi Dăncilă? Interpelat pe tema stadiului acestor alocări, Ministerul Culturii a transmis că în acest moment sunt 0 (zero) lei alocaţi acestui proiect Motivul: nu a trimis nimeni din Iaşi vreun document care să arate importanţa construirii unui astfel de sediu. Pare o glumă sinistră, dar nu este: în termeni politici, investiţia atât de necesară Iaşului nu a avut OK de la Guvern.

Iaşul a rămas din nou cu ochii în soare în urma unei promisiuni făcute de către liderul PSD, Liviu Dragnea, în ianuarie, după ce Viorica Dăncilă a fost avizată în CEX-ul PSD şi în coaliţia de guvernare pentru a preluat funcţia de prim-ministru. Angajamentul fals a ieşit la iveală întâmplător, după ce senatorul PSD de Iaşi Victorel Lupu a trimis o interpelare către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, încercând să afle care este stadiul alocării de bani pentru construirea noului sediu de Operă la Iaşi, instituţie care acum împarte clădirea cu Teatrul, acest sediu nou fiind promis de Liviu Dragnea chiar pe 24 ianuarie a.c.. Doar că, la răspunsul acestuia, Ministerul Culturii a precizat că nu a alocat niciun leu către o astfel de construcţie în 2018, invocând faptul că nu a trimis nimeni din Iaşi vreun document care să arate importanţa construirii unui astfel de sediu.

„Notă de fundamentare“ lipsă

„Vă comunicăm faptul că, pentru introducerea cheltuielilor de investiţii în «Programul de investiţii pe anul 2018», conform dispoziţiilor Legii nr.500/2002 privind finanţele publice cu modificări şi completări ulterioare, este necesară o «Notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor de investiţii», aprobată de ordonatorul principal de credite la solicitarea Operei Naţionale din Iaşi“, se precizează în răspunsul oficial al ministerului. Practic, se invocă faptul că o astfel de notă de fundamentare trebuia făcută chiar de Ministerul Culturii, dar nu a fost făcută pentru că Opera nu a solicitat ca ministerul să realizeze acest demers. La rândul lor, reprezentanţii instituţiei culturale din Iaşi spun că nu s-a pus nicio clipă problema ca cineva de la Bucureşti să le solicite vreodată vreo hârtie în acest sens, ba mai mult, că au trimis în repetate rânduri hârtii oficiale către Capitală explicând necesitatea construirii unei noi clădiri în care să îşi desfăşoare activitatea.

„Nu am fost solicitaţi să prezentăm o astfel de notă, cum că ar interesa pe cineva aceste date. În alte ordine de idei, situaţia Operei, care este la fel şi la Cluj şi la Timişoara, faptul că împărţim clădirea cu Teatrul, sunt lucruri care se cunosc. Dacă se dorea să se demareze proiectul, am fi răspuns imediat la orice solicitare de la minister, vă daţi seama că am fi fost direct interesaţi să trimitem cât mai repede şi exact datele, dacă ştiam că era nevoie de ele. În general, când ministerul este interesat de o problemă, primim solicitări“, a declarat Beatrice Rancea, managerul Operei din Iaşi.

Maricel Popa: „Ireal şi irelevant“

O eventuală clădire pentru Operă a stârnit de la bun început un scandal în Iaşi, în contextul în care preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, susţinea că banii respectivi vor fi oferiţi pentru construirea unui nou sediu al Filarmonicii în curtea interioară a clădirii care trebuie renovată, în timp ce senatorul ALDE Varujan Vosganian a spus că el i-a propus explicit lui Liviu Dragnea construirea la Iaşi a unei clădiri pentru Operă. Însă, din răspunsul trimis de Ministerul Culturii se înţelege şi faptul că nu există niciun fel de alt obiectiv de investiţii major în domeniul culturii în Iaşi. Contactat telefonic, preşedintele CJ, Maricel Popa, a spus că răspunsul ministerului este „irelevant şi ireal“, şi a fost oferit în grabă. „E un răspuns ca să scape. Eu, în doi ani cât am fost ministru secretar de stat, am dat 1.700 de răspunsuri la deputaţi. E irelevant şi ireal, ştie foarte bine situaţia adevărată. Noi, în prezent, sperăm ca să luăm de la Dieceza Catolică clădirea şi să o renovăm, iar lângă ea, cu trecere dintr-o parte în alta, să facem o sală nouă. Cu sala nouă trebuie să facă un alt proiect, pentru că studiul de fezabilitate făcut înainte nu este cel concludent că s-au schimbat un pic datele problemei“, a declarat Maricel Popa. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Alexandru LĂZESCU

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Marea majoritate a jurnaliştilor români continuă să se închine la „icoanele” New York Times, Washington Post, CNN, The Guardian, nerealizând că acestea au deviat între timp semnificativ de la etica şi standardele tradiţionale ale jurnalismului.  

Filmuletul zilei

opinii

Câte ceva despre ororile nazismului

Nichita DANILOV

Câte ceva despre ororile nazismului

Realitatea din lagărele de naziste era atât de cosmetizată de aparatul de propagandă, încât chiar şi prizonierii proaspăt aduşi în vagoanele de vite sigilate aveau tendinţa să nu dea crezare sinistrelor zvonuri legate de exterminare. Ca să nu intre în panică, deţinuţii ce coborau din trenuri aveau parte de o privelişte aproape bucolică. E drept că exista sârmă ghimpată. Dar dincolo de sârmă domnea o ordine desăvârşită.

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Ciprian IFTIMOAEI

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Pe la începutul lunii decembrie 2021, mă pomenesc cu un telefon de la prietenul şi colegul Bogdan Pătărlăgeanu de la Direcţia de Comunicare a Institutului Naţional de Statistică (INS) cu propunerea de a colabora la un Newsletter pentru Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) în care să surprindem crâmpeie din publicistica economică şi socială a poetului Mihai Eminescu, eventual, condimentate cu date statistice. Mai înainte de toate, prietenul Bogdan se interesă dacă ştiu ceva despre legătura lui Eminescu cu statistica, parcă, bănuind că am în lucru un studiu cu tema „Scurt istoric al statisticii oficiale în România” în care aveam câteva rânduri despre tema în cauză.

Atenţie la trend

Michael ASTNER

Atenţie la trend

În loc de motto: Jocurile minţii// cum mai reuşim noi/ să ne construim/ propriile capcane - cu cât mai sofisticate,/ cu atât mai durabilă/ propria închisoare.

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X