Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Îi rezolv pe toţi din conducerea Loteriei”

GALERIE
extragerea loto
  • extragerea loto
- +

Declaraţia îi aparţine lui Ovidiu Rîpanu, fostul şef al Serviciului Achiziţii din Loteria Română. El este arestat preventiv fiindcă ar fi cerut mită 1,5 milioane de lei şi patru maşini de lux pentru un contract privind achiziţia a 182 de autovehicule.


Ovidiu Rîpanu, fostul şef al Serviciului Achiziţii din Loteria Română, a spus, când a cerut mită 1,5 milioane de lei şi patru maşini de lux pentru atribuirea contractului privind achiziţia a 182 de autovehicule, că din ce va primi vrea să îi rezolve pe toţi din conducerea Loteriei, potrivit procurorilor. Rîpanu are, conform declaraţiei de avere, ceasuri de 100.000 de euro, 12 terenuri, iar soţia sa era angajată, în 2014, tot la Loterie. Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a fostului şef al Serviciului Achiziţii din Loteria Română Ovidiu Rîpanu şi cercetarea sub control judiciar a fostului director al Loteriei Române Gheorghe Benea, în dosarul de corupţie privind contractul din 2010 pentru achiziţia a 182 de maşini, în valoare de peste 13 milioane de lei, pentru înlocuirea parcului auto al instituţiei, prejudiul produs CNLR fiind de peste 2,3 milioane de lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat, în referatul cu propunere de arestare preventivă, că Nicolae Virgil Sorescu, administratorul firmei care a vândut Loteriei Române 182 de maşini pentru înlocuirea parcului auto al instituţiei, a discutat cu Ovidiu Rîpanu, în februarie 2010, cu trei luni înainte de încheierea contractului, care l-a asigurat că în mod cert achiziţia va fi făcută prin societatea acestuia, deoarece specificaţiile tehnice, pe care i le înmânase Sorescu, fuseseră preluate în caietul de sarcini al licitaţiei.

“În schimbul acestui serviciu, Rîpanu i-a pretins lui Sorescu să îi remită suma de 1.500.000 de lei şi patru autovehicule noi, precizându-i şi mărcile, respectiv un Cadillac, un BMW seria 3 Coupe, un Opel Astra şi un Hummer”, potrivit anchetatorilor. Ovidiu Rîpanu a lăsat să se înţeleagă că banii şi maşinile de lux cerute sunt şi pentru alte persoane din conducerea Companiei Naţionale "Loteria Română”, spunându-i lui Sorescu: ”Îi rezolv pe toţi din conducere”. Procurorii au precizat că anterior, în vara anului 2009, Ovidiu Rîpanu a luat legătură cu mai mulţi directori din compania în care era şef la Serviciul Achiziţii şi a iniţiat o discuţie în care a făcut referire la faptul că Loteria Română are foarte mulţi bani prevăzuţi în buget şi că trebuie cheltuiţi, arătând: ”Loteria stă pe un munte de bani şi trebuie cheltuiţi”.

Legat de licitaţia pentru achiziţia de maşini pentru schimbarea parcului auto al Loteriei Române, procurorii arată că, în martie 2010, Ovidiu Rîpanu a venit cu un CD-ul pe care îl preluase de la Virgil Sorescu şi care conţinea toate datele tehnice ale autovehiculelor, ce trebuiau preluate în caietul de sarcini al licitaţiei. "După ce a luat CD-ul de la Rîpanu, fără să facă vreo modificare, suspectul Dan Gheorghiu, şef Birou Transport în cadrul CNLR,  a printat conţinutul suportului şi l-a intitulat caiet de sarcini”, se mai arată în referatul procurorilor. Anchetatorii au precizat că firma lui Sorescu a vândut cele 182 de autovehicule Loteriei Române la un preţ mult mai mare decât cel de aprovizionare, media acestuia fiind cu 33% mai mare. De exemplu, la marca Subaru, preţul a fost cu 112% mai mare decât cel de aprovizionare. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri