anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

A început etapa Campionatului Național de tir sportiv de la Iași!

GALERIE
tit-tehnoton (1)tit-tehnoton (4)
  • tit-tehnoton (1)
  • tit-tehnoton (4)
- +

La acest sfârșit de săptămână se desfășoară, la Iași, cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de tir sportiv. Competiția, care are loc în poligonul de tir de la Tehnoton, cel mai modern din țară, a reunit la start peste 50 de sportivi, juniori și seniori, băieți și fete. Aceștia se întrec în tradiționalele probe de pistol și pușcă aer comprimat 10 m.

Ieri a avut loc prima serie de trageri, iar astăzi ce-a de a doua, în urma căreia, după însumarea punctajelor, vor fi desemnați cei mai buni 8 sportivi care se vor întrece în finalele de astăzi și mâine. Printre remarcații primei zile de concurs se numără junioara Adriana Teodorescu de la Triumf București care a totalizat 625,9 puncte după 60 focuri și Alexandru Saucă de la Politehnica Iași cu 586 de puncte după același număr de focuri.

„Iașul a fost permanent un susținător al tirului sportiv la nivel național și internațional. Apreciez enorm interesului senatorului Maricel Popa, mare iubitor al acestui sport și îi mulțumesc, totodată, pentru faptul că a făcut posibil ca o nouă etapă a campionatului național să se desfășoare în cele mai bune condiții la poligonul de la Omega Tehnoton. Îmi pare rău, că din cauza pandemiei, nu avem reprezentare internațională, însă, la nivel național, numărul de participanți, comparativ cu anul trecut, aproape s-a dublat. Le doresc succes tuturor participanților și sper să avem finale foarte atractive”, a subliniat Lucia Mihalache, președintele Federației Române de Tir Sportiv.

Probele finale se desfășoară după un algoritm eliminatoriu. Astfel, sportivii vor efectua 12 trageri, după care sportivul cu cel mai slab punctaj va fi eliminat. În același mod se va proceda la fiecare două trageri, până vor rămâne în competiție doi sportivi, care își dispută medalia de aur. Punctajele sportivilor de la fiecare tragere se însumează și câștigă cel care adună cele mai multe puncte.

„Reușim să păstrăm tradiția în ceea ce privește tirul sportiv și an de an, aducem la Iași, cel puțin o competiție națională. Mă mândresc tot timpul cu faptul că Iașul a a avut medaliat cu aur, în 2012, la Olimpiada de la Londra, prin sportivul Alin Moldoveanu. Mi-ar plăcea ca politicile naționale pentru sport să se schimbe după ce vom ieși din această pandemie. România are nevoie de programe naționale de dezvoltare pentru toate ramurile sportive unde, în anii trecuți, s-au obținut performanțe internaționale. Este singura soluție ca sportul românesc să nu moară. Și mă refer aici atât la disciplinele individuale, cât mai ales la cele de echipă. Atfel, va fi din ce în ce mai greu să organizăm inclusiv aceste campionate naționale, unde tinerii sportivi au o șansă deosebită să se afirme și să intre în atenția coordonatorilor loturilor naționale”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele clubului sportiv Omega Tehnoton.

Program:

Campionatul național de tir sportiv însumează 6 etape, plus finala competiției. De asemenea, în calendarul competițional național se mai dispută și trofeul Cupa României.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.