Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
In primele doua zile ale Festivalului Filit, programul a vizat interacțiuni cu publicul tânăr, cele mai multe dintre manifestări având loc în școlile ieșene. Astfel, miercuri, 20 octombrie 2021 au avut loc deopotriva și interacțiuni online (Palatul Copiilor si Universitatea Al I Cuza)pe lângă edițiile consacrate dintre care amintim: Scriitori printre liceeni (Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Emil Racoviță”,Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Virgil Madgearu,), Intâlnirile Alecart (Școala „Varlaam Mitropolitul) Casa Muzeelor și Serile FILIT, Suntem cei mai frumoși din orașul acesta, in cadrul căreia au participat Ion Barbu, Dan Coman, Viorel Ilișoi. Gazda serii a fost Andrei Crăciun, a prezentat Catalin Sava. In cadrul manifestării participanții s-au putut bucura de concertul Andrei Botez Quartet.
Interesul pentru acest tip de interacțiune culturala rezidă din faptul că, la unele dintre manifestările amintite, locurile au fost epuizate, cu mult timp în urmă.
Pentru astăzi, 21 octombrie regasiți programul .
10.00-12.00 | Casa Muzeelor, Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Sala de conferințe
Traducătorii și traducerile de literatură în limba română în anul al II-lea al pandemiei
Întâlnire profesională a traducătorilor, cu participarea editorilor și managerilor culturali (I)
Participă: Justina Bandol (engleză, rusă), Marius Dobrescu (albaneză), Iulia Dromereschi (engleză, germană), Mircea Dan Duță (cehă, slovacă), Bogdan Ghiu (franceză), Andrei Lazar (franceză), Antoaneta Olteanu (rusă), Simina Răchițeanu (norvegiană)
Focus: Asociația Română a Traducătorilor Literari – ArtLit
Moderatoare: Monica Joița
11.15-12.15 | Colegiul Național Iași
Getting Creative with Machine Translation
Participă: Carmen Toma (traducătoare Comisia Europeană), Anda Boțoiu (profesoară la Colegiul Național Iași)
Un eveniment din seria Translating Europe Workshops (Comisia Europeană)
12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași (bd. Carol I nr. 2) (online)
Casa copilăriei
Invitat: Horia Corcheș
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Adrian Gelu Dobranici, prof. dr. Gabriela Andrei
Eveniment organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor Iași
Participă grupe de copii de la Palatul Copiilor Iași, Liceul Teoretic Național București, Școala Internațională Spectrum Iași și Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași
12.00-14.00 | Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași
Scriitori printre liceeni
Invitați: Alina Nelega, Ema Stere
Coordonatori: prof. Claudia Comănescu, prof. Ioana Diaconu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00 | Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași
Scriitori printre liceeni
Invitați: Șerban Axinte, Ștefan Manasia
Coordonatori: prof. Cristina Chiprian, prof. Cezar-Vasile Hărățu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00 | Colegiul Economic Administrativ, Iași
Scriitori printre liceeni
Invitați: Mircea Dan Duță, Lucian Vasiliu
Coordonatori: prof. Iolanda Năstuță, prof. Natalia Copăcel
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Miron Costin”, Iași
Scriitori printre liceeni
Invitați: Andrei Crăciun, Viorel Ilișoi
Coordonatori: prof. Geanina Honceriu, prof. Elena Isai
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
12.30-14.00 | Casa Muzeelor, Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Sala de conferințe
Vizionare Netflix – Nightbooks, captiv în poveste
Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books
14.30-16.30 | Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Iași
Scriitori printre liceeni
Invitați: Horia Corcheș, Mircea Pricăjan
Coordonatori: prof. Anamaria Ghiban, prof. Daniela Anghelescu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași
15.00-17.00 | Școala „Varlaam Mitropolitul”, Iași (str. Lascăr Catargi nr. 33), Sala Roșie
Întâlnirile Alecart
Invitați: Norris von Schirach, Simona Sora
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
15.00-16.30 | Casa Muzeelor, Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Sala de conferințe
Scriitori în Centru
Invitați: Cristina Hermeziu, Olga Ștefan
Moderator: Andrei Zbîrnea
15.00-16.30 | Muzeul „Mihai Eminescu”, Iași (Parcul Copou)
Întâlnire între traducători din/în limba română și profesori de liceu
Participă traducătorii din literatura română Jan Willem Bos (neerlandeză), Florica Courriol (franceză), Jean-Louis Courriol (franceză), Monica Cure (engleză americană), Andrew Davidson-Novosivschei (engleză americană), Doina Ioanid (franceză), Serafina Pastore (italiană), Júlia Vallasek (maghiară) si traducătorii în limba română Justina Bandol (engleză, rusă), Marius Dobrescu (albaneză), Mircea Dan Duță (cehă, slovacă), Bogdan Ghiu (franceză), Andrei Lazar (franceză), Antoaneta Olteanu (rusă), Simina Răchițeanu (norvegiană)
Coordonatoare: prof. Ramona Bojoga, prof. Irina Prodan (Inspectoratul Școlar Județean Iași)
16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași (bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Umanism și transumanism în literatura fantasy și science-fiction
Invitat: Sebastian A. Corn
Moderator: Dan Doboș
Live painting cu Diana Cristea
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă” și Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov
17.00-18.30 | Casa Muzeelor, Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Sala de conferințe
Scriitori în Centru
Invitați: Ștefan Manasia, Jean Marc Turine
Moderator: Călin Ciobotari
18.00-19.00 | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (online)
„Cum viața și ficțiunea se întâlnesc” – interviu cu Cornelia Golna, autoarea romanului Eroi Pătați
Invitată: Cornelia Golna
Prezintă: Paula Onofrei
18.00-19.00 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Pascal Janovjak în dialog cu cititorii francofoni
Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași
20.00-22.00 | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
Serile FILIT: Întâlnire cu José Luís Peixoto
Gazda serii: Robert Șerban
Prezintă: Cătălin Sava.
Va reamintim că la Iași, timp de 5 zile,in perioada 20-24 octombrie 2021, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente.
Important: Intrarea la evenimentele din program se va face cu respectarea reglementărilor sanitare legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Intrarea este liberă și se va face în limita locurilor disponibile.
Cuvinte cheie: + FILIT 2021, Ion Barbu, Dan Coman, Viorel Ilisoi, Cristina Hermeziu, Cornelia Golna, José Luís Peixoto,
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi astăzi dispută trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Cum sa creezi o relatie bazata pe emotie cu angajatii firmei tale (P)
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.