Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Prof.dr. Dan Cristea, membru corespondent al Academiei Române, va susţine astăzi conferinţa „Informatica - înger sau demon?”, vorbind desper contextul actual şi dezvoltarea dependenţei de tehnologie în epoca digitală.
Evenimentul va avea loc de la ora 12, cercetătorul de la Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române urmând să se întâlnească cu cei interesaţi în spaţiul virtual, pe platforma Zoom, link-ul de acces fiind disponibil pe site-ul Universităţii Tehnice.
Conferinţa face parte din seria de conferinţe ştiinţifice „Moştenirea lui Asachi”, fiind primul eveniment organizat în acest an. Conferinţele sunt organizate în colaborare cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei.
„În era digitalizării, vorbim doar despre avantajele acesteia, multe, de altfel, dar ignorăm dezavantajele care nu numai că există, dar pot avea consecinţe grave asupra formării copiilor, dezvoltării generaţiilor tinere şi evoluţiei / involuţiei societăţii. Colegul şi prietenul meu, profesorul Dan Cristea, ne va vorbi despre toate acestea într-o conferinţă importantă şi relevantă pentru noi toţi cei care înţelegem că a patra revoluţie industrială ne schimbă, vrem, nu vrem, viaţa”, a declarat acad. Bogdan Simionescu.
Profesorul Dan Cristea este informatician, matematician, cercetător şi profesor universitar, fiind specializat în lingvistică computaţională. Acesta este şi iniţiatorul masteratului cu această denumire organizat în cadrul Facultăţii de Informatică de la Universitatea „Al.I. Cuza”. Dan Cristea este specializat în procesarea limbajului natural, structura discursului, lexicografie computaţională, dar şi aplicaţii şi resurse pentru prelucrarea limbajului natural. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români la nivel internaţional în acest domeniu.
Cuvinte cheie: + informatica - înger sau demon, cristea
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şeful Fiscului le cere profesorilor care dau meditaţii elevilor să-şi facă PFA
Aveţi grijă când ieşiţi azi din casă: Cod galben de furtuni la Iaşi!
Grindeanu: Podul suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie
Sfinții Constantin și Elena: 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă
Un nou accident îngrozitor pe „şoseaua morţii” din Moldova: Doi morţi şi doi răniţi
Musk neagă că ar fi hărţuit sexual o însoţitoare de bord. Acţiunile Tesla au scăzut cu 6%
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
(FOTO) EXCLUSIV: Cine este bărbatul ucis de o maşină când ieşea din canal?
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.