A INTRAT FRICA-N CHIRICA! Primarul și-a mai trecut o vilă în declarația de avere
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 13.06.2021

Dezvăluirile din ultimele zile şi acţiunea ANI au urmări surpriză. În declaraţia de avere, depusă înainte de termen, a mai apărut o vilă

A INTRAT FRICA-N CHIRICA! Primarul și-a mai trecut o vilă în declarația de avere

GALERIE
chirica
  • chirica
- +
Se întâmplă ceva bizar cu comportamentul edilului şef al Iaşului, în ultimele zile, odată cu publicarea mai multor dezvăluiri despre averea surprinzător de mare a familiei sale. În chiar ziua primelor dezvăluiri, şi surprinzând pe toată lumea, pentru că termenul limită de publicare ar fi fost la finele lunii viitoare, Mihai Chirica şi-a publicat declaraţia de avere actualizată. În aceasta apăreau unele proprietăţi neştiute de marele public. Surprizele nu aveau însă să se oprească aici: după numai două zile, pe 14 iunie, primarul şi-a completat declaraţia de avere ce fusese abia depusă. În aceasta, surpriză mare, a mai apărut o vilă de 240 mp în zona CUG, despre care anterior spunea că este a fiicei sale, nu a lui, el doar locuind în ea. Cum a evoluat edilul şef al Iaşului de la un modest proprietar de apartament, la început de activitate în administraţie, la un „baron“ cu o avere de invidiat şi pentru mari proprietari de firme private prospere, ce concurează acum cu dezvoltatorii imobiliari? Și o explicaţie: de ce este important ca alegătorii ieşeni să ştie exact ce avere are primarul lor, indiferent de diatribele acestuia privind legalitatea dobândirii lor? Despre noua declaraţie de avere, precum şi alte amănunte, aflați dn rândurile următoare.

Surpriză imensă la finele săptămânii, ce arată o mare nesiguranţă a primarului în urma recentelor dezvăluiri privind averea familiei sale. Mihai Chirica şi-a actualizat vineri declaraţia de avere, şi asta la scurt timp după ce a depus iniţial actul, cu două zile înainte, act oricum depus înainte de termen, dar imediat ce dezvăluirile privind vila de 250.000 de euro cumpărată fiului de 11 luni au apărut în media. Ce l-a făcut să-şi schimbe declaraţia în numai două zile pare a rămâne un mister. Să fie amploarea dezvăluirilor, verificările anunţate de ANI, sau ambele?

Cum s-a „sucit“ primarul în numai două zile distanţă

Edilul şef al Iaşului a făcut o „completare în afara obligaţiei“ a declaraţiei, după cum se arată în document. Completarea a primit număr de înregistrare în ziua de 14 iunie (vineri), la două zile după actualizarea iniţială. Motivul concret pentru care primarul a ales să facă această completare vizează includerea unei vile din Tudor Neculai unde are domiciliul şi are drept de uzufruct viager, dar nu locuieşte efectiv acolo, casa fiind pe numele fiicelor sale din cea de-a doua căsătorie. Astfel, Mihai Chirica a inclus atât vila de 240 mp, cât şi terenul aferent de 305 mp.

În interviul pe care primarul l-a acordat „Ziarului de Iaşi“ joia trecută, edilul spunea că nu a inclus proprietatea din Tudor Neculai în declaraţia de avere „dintr-un motiv de legalitate“, în sensul că proprietatea aparţine fiicelor sale, iar custodele acestora este fosta sa soţie. „În calitate de custode al copiiilor pe care îl are fosta soţie, declaraţia de avere trebuie să o facă în continuare ea, nu eu“, ne explica, joi, primarul.

Mihai Chirica a stârnit numeroase controverse săptămâna trecută după ce s-a aflat că mama edilului a achiziţionat, în numele fiului de 11 luni al primarului, o proprietate imobiliară de 250.000 euro la doi paşi de Bolta Rece. Primarul a justificat că parte din bani au provenit de la nuntă (57.000 euro) şi botez (125.000 euro), dar şi din vânzarea unui teren în Copou de către mama sa (100.000 euro), mamă care locuieşte la ţară şi are o pensie modestă.

O relaţie neclară

Vinerea trecută, „Ziarul de Iaşi“ a arătat că terenul vândut de mama sa este în Aleea Sadoveanu şi fusese achiziţionat, în 2012, cu doar 7.500 euro. Verificările „Ziarului de Iaşi“ au arătat că mama primarului a vândut terenul din Sadoveanu lui Iulian Lucan, şeful agenţiei Palace Imobiliare. În acelaşi timp, Lucan, prin agenţia sa, a intermediat achiziţia proprietăţii din Sărărie de către mama primarului în calitate de curator al fiului primarului. Nu în ultimul rând, acelaşi Lucan a fost beneficiarul, anterior perfectării celor două tranzacţii, unui schimb de terenuri cu municipalitatea: a cedat un teren în faţa Sinagogii Mari pentru o suprafaţă pe str. Vasile Conta (zona fostei Pieţe Dimitrov).

„Este o asociere total nepotrivită. (...) De ce lucrurile trebuie amestecate dacă ele se petrec într-un cadru de legalitate?“, a comentat primarul Chirica.

La rândul lui, Lucan a precizat că „lucrurile sunt separate“ şi că nu au legătură între ele. Relaţia dintre cei doi este controversată: în timp ce primarul spune că s-a întâlnit cu Lucan „nu o dată, ci de cinci ori în audienţe“, acesta din urmă ne-a spus că, ocazional, joacă fotbal împreună duminica, „de 2-3 ani“.

Iată de ce ieşenii trebuie să vă ştie toată averea, domnule primar!

Aflați amănunte de AICI.

VEDEȚI ȘI:

Răspunsurile lui Mihai Chirica la cele 11 întrebări adresate de Ziarul de Iaşi

Vila de 250.000 € pentru Chirica jr - Zece puncte care-l acuză și doar patru care l-ar justifica pe primar

100.000 de euro pentru mama primarului Chirica de la un afacerist servit de acesta

Chirica: Ştiam de achiziţia proprietăţii de la Frasin

Botez de 125.000 euro, mai tare ca Adi Mutu: „Dezvoltatorii imobiliari au fost invitaţii naşilor“

URIAȘA AVERE DOSITĂ DE PRIMARUL MIHAI CHIRICA

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Lăsaţi selecţionerii în pace

Nicolae GRECU

Lăsaţi selecţionerii în pace

Din 2008 încoace, la naţională a fost o permanentă foşgăială browniană, o revoluţie permanentă troţkistă, din care n-a ieşit nimic bun.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Autorul reia seria de foiletoane dedicate amintirilor din copilărie. De data aceasta, mecanismul nostalgic este focalizat spre iniţierea în arta umilă a pescuitului cu undiţa.

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

pr. Constantin STURZU

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

O ştiam cu mult înainte de a o întâlni. În 1997, tânărul ieromonah Nichifor Horia, actualmente PS Nichifor Botoşăneanul, îmi încredinţa, spre lectură şi zidire, un manuscris. Era povestea unei convertiri, cu însemnări de jurnal, cu multe reflecţii şi zbateri existenţiale. În fapt, o adevărată spovedanie. Semna cu pseudonim nu pentru că nu avea puterea asumării unei mărturisiri publice, ci pentru că nu dorea să atragă atenţia asupra ei. În pofida discreţiei, avea să devină din ce în ce mai cunoscută.

Online în pandemie

Ciprian IFTIMOAEI

Online în pandemie

Statistici privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

pulspulspuls

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Ehehee, dragilor, oare cum să facem noi şi să dregem pe azi, uichend fiind, să nu vă plictisim sau încrunţim frunţile tot cu nărozii din politichii, ci doar cu mondenităţi locale şi vesele, dar nici să ne depărtăm prea tare de subjectul zilei, ăla pentru care mulţi nădragi tremură de vreo două zile pe la palatul cel roznovan, dar şi mai jos, spre sediul din Podu Roş (hop: iaca şi rima!)? 

Caricatura zilei

Răposat reclamant

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.