Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Lampa cu căciulă”, de Florin Lăzărescu

GALERIE
Lampa-cu-caciula
  • Lampa-cu-caciula
- +

Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine și capitolele unui roman, autorul construieşte o carte despre copilărie, despre inocenţa pierdută a lumii contemporane.

 

Fiecare personaj (indiferent dacă este vorba despre copilul care îşi duce împreună cu tatăl său televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos pînă la bîlci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre bătrîna ce se îmbată asteptînd întoarcerea fiului său de la puşcărie) trăieşte într-un scurt timp o adevărată aventură, o dramă ori o comedie – acestea reuşind să fie totodată fireşti, umane, dar şi spectaculoase. Pentru copilul povestitor, viața pare un teren de joacă în care nu contează dacă pierzi sau câştigi, ci dacă reuşeşti să fii fericit fie măcar şi o clipă, jucînd după regulile proprii, printr-o continuă artă a improvizaţiei.

„La Florin Lăzărescu, acum şi aici, cred că se poate vorbi de magie albă. Altfel, în absenţa vrăjilor bune, nu ştiu cum ar fi posibil ca lumea întreagă, cu continente şi fiinţe, cu mari mărunţişuri şi mici grozăvii, să se strîngă într-un singur punct geografic, fără nume, pierdut printre dealuri şi întîmplări. Rar am citit cu atîta bucurie o carte şi tot rar am fost cucerit într-atît. Sînt povestiri care se nasc una din alta, cresc ca ramurile tinere şi sfîrşesc prin a desena un fel de copac al vieţii, trecut prin anotimpuri.”  (Filip Florian)

Ecranizarea povestirii Lampa cu căciulă, cu scenariul autorului, în regia lui Radu Jude, a cîştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Sundance Film Festival (SUA).

 

DESPRE AUTOR


Florin Lăzărescu (n. 28 martie 1974, Doroscani –Iasi), prozator şi scenarist. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi (1998). La Editura Polirom a mai publicat Ce se ştie despre ursul panda (roman, 2003), Trimisul nostru special (roman, 2005, 2014; unul dintre romanele câştigătoare ale Marilor Premii pentru Literatura
Est-Europeana, Frankfurt, 2006, fiind tradus în franceză, germană, spaniolă, italiană, slovenă, maghiară şi croată), Lampa cu căciulă (povestiri, 2009) şi Amorţire (roman, 2013). (Co)scenarist pentru Lampa cu căciulă (2006, în regia lui Radu Jude, câştigător a peste 50 de premii pentru cel mai bun scurtmetraj la festivaluri internaţionale de film, printre care Sundance, SUA), O umbră de nor (2014, în regia lui Radu Jude; premiera la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs) şi Aferim! (2015, în regia lui Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale pentru cea mai bună regie).


De marţi, 9 iulie 2019, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Lampa cu căciulă”, de Florin Lăzărescu

Pret: 12 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri