“Logodnica” de Doina Ruşti
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Logodnica” de Doina Ruşti

GALERIE
Logodnica
  • Logodnica
- +

Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.

 

„Dacă eşti un cititor occidental, vei vedea un splendid roman exotic. Dacă eşti din Europa de Est, ai să percepi şi dimensiunea de adîncime, aceea de reflecţie asupra unor lumi complet diferite, a bulversărilor din istoria recentă, de care autoarea se serveşte pentru a da viaţă unor personaje suculente, dar împovărate de o condiţie tragică. Aspectul imprevizibil al naturii umane e foarte bine valorizat: Alisa, «logodnica», e iluzia vieţii lui David. Femeia niciodată posedată cu adevărat, femeia-obsesie pe care, şi atunci cînd e conştient că a profitat de el, tot ar dori-o în schimbul lumii întregi. Nici «profitoarea» nu e o idioată, drept dovadă, ea îl numeşte cu sinceritate «înger» pe cel care o adoră şi pentru cîteva secunde avem impresia unei parodii după Dostoievski. Aici stă forţa irezistibilă a Doinei Ruşti. Ne spune o poveste care are mare legătură cu realitatea din jurul nostru, ne face să visăm la cărţi celebre, ne amuză şi ne pune pe gînduri, ne arată unde poate duce cultivarea haosului vieţii contemporane.

Romanul Logodnica e o experienţă de lectură care te face să vrei mai mult, mai multe poveşti – marca Ruşti.” (Serenela Ghiţeanu)


DESPRE AUTOR


Doina Ruşti, prozatoare contemporană, apreciată pentru forţa epică, pentru originalitatea şi erudiţia romanelor sale, a fost recompensată cu cele mai însemnate premii literare româneşti, printre care şi Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Tradusă în numeroase limbi, inclusiv în chineză, invitată la evenimente internaţionale de prestigiu, a scris zece romane, dintre care amintim: Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Manuscrisul fanariot (2015). Homeric adoptă registrul fantastic şi o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei sale. Pagină web: http://doinarusti.ro.

De marţi, 21 septembrie 2021, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Logodnica” de Doina Ruşti

Pret: 15 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X