“Luna de foc” pentru fondurile europene
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

“Luna de foc” pentru fondurile europene

Angajaţii din autorităţile de management se vor întâlni zilnic cu beneficiarii.

GALERIE
fonduri UE1
  • fonduri UE1
- +

 Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează, între 25 mai - 1 iulie, "luna de foc", perioada în care autorităţile de management se vor întâlni zilnic cu beneficiarii de fonduri europene în vederea îmbunătăţirii proceselor gestionate de către Organismele Intermediare şi AM-uri.

Potrivit unui comunicat MFE în "luna de foc" care se va desfăşura în perioada 25 mai - 1 iulie toate autorităţile de management din subordinea Ministerului Fondurilor Europene şi-au planificat întâlniri zilnice cu beneficiarii, la solicitarea ministrului Marius Nica. "Vreau ca AM-urile din cadrul MFE să acorde o atenţie deosebită pe tot parcursul unui an dar, cu precădere, în această perioadă, întâlnirilor cu beneficiarii. La începutul lui iulie trebuie să avem o radiografie clară a fiecărui domeniu în parte, pentru că îmi doresc să venim în continuare în sprijinul beneficiarilor, să optimizăm astfel procedurile referitoare la evaluare, selecţie, contractare, implementare, monitorizare şi plată a proiectelor, să corectăm lucrurile acolo unde este cazul. Toată luna iunie va fi destinată dialogului cu beneficiarul, atât pentru proiectele din exerciţiul financiar actual, 2007 – 2013, cât şi pentru următorul, 2014 - 2020", a declarat Marius Nica, citat în comunicat.

Aspectele semnalate de beneficiari în cadrul întâlnirilor din această perioadă vor fi luate în considerare pentru îmbunătăţirea proceselor gestionate de către Organismele Intermediare şi de către Autoritatea de Management aferente Programului, precizează MFE. "Trebuie să conştientizăm cu toţii, oricât de solicitant ar fi, că anul 2015 este unul foarte important pentru România. Am stabilit la ultima întrevedere cu doamna comisar Corina Creţu că autorităţile române trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca Programul Operaţional Infrastructură Mare să fie aprobat la Bruxelles în luna iunie. În cadrul aceleiaşi luni, dorim să transmitem Comisiei şi lista proiectelor aferente perioadei 2007 – 2013 pe care dorim să le fazăm. Este important ca atât noi, cât şi beneficiarii, să înţelegem că munca depusă în toată această perioadă, pentru creşterea nivelului absorbţiei pe actualul cadru financiar, va avea rezultate pozitive dacă lucrăm intens acum iar aceste rezultate se vor putea observa în a doua parte a anului 2015", a explicat ministrul MFE.

Nica a spus că fiecare beneficiar trebuie să simtă că în cadrul Ministerului Fondurilor Europene găseşte "o uşă deschisă atunci când are nevoie de lămuriri, de la parteneri oneşti, eficienţi şi cât se poate de cooperanţi". Totodată, ministrul Fondurilor Europene a solicitat fiecărei autorităţi de management în parte ca, la fiecare final de săptămână, să se transmită către MFE o concluzie a discuţiilor dar şi un set cu principalele probleme de soluţionat în urma întâlnirilor cu beneficiarii.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X