Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
La trei ani de la moartea Mădălinei Manole, tatăl renegat de Radu Vâlcan face lumină şi deconspiră motivul pentru care regretata solistă a divorţat de Şerban Georgescu, cel care a transformat-o într-o adevărată stea a muzicii pop româneşti. Vasile Vâlcan, tatăl lui Radu Vâlcan, aruncă bomba: „Fiul meu este de vină!”.
Deşi toată lumea ştia că ruptura dintre Mădălina Manole şi Şerban Georgescu s-a produs din pricina faptului că nu aveau copii, un motiv pe care l-au invocat, dealtfel, şi părinţii Mădălinei, tatăl lui Radu Vâlcan, Vasile Vâlcan, susţine cu declaraţii că fiul său a fost mărul discordiei dintre cei doi regretaţi artişti.După cum se ştie, relaţia dintre Mădălina Manole şi Radu Vâlcan este de notorietate, însă dedesubturile acesteia au fost secrete până acum. În urmă cu 12 ani, adică în 2001, pe când solista avea 34 de ani, iar Radu, 24 de ani, cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte, deşi „fata cu părul de foc" era căsătorită pe-atunci cu Şerban Georgescu, un renumit compozitor. Un an mai târziu, Mădălina a divorţat de cel care a consacrat-o. „Eu n-am ştiut despre divorţ decât cu o săptămână înainte. Mi-a pus o hârtie pe masă, apoi şi-a luat bocceluţa şi a plecat", spunea compozitorul pe-atunci.
Citeste mai departe pe click.ro
Cuvinte cheie: + Madalina Manole, radu Valcan
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |