Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Mircea, fă-ţi buletin de Iaşi!”

GALERIE
rednic-mircea-mai nouă
  • rednic-mircea-mai nouă
- +


Propunerea lui Ciprian Paraschiv la aniversarea antrenorului Politehnicii.Rednic stă acasă doar cu soţia şi Luana, fiica sa

 

Mircea Rednic, antrenorul Politehnicii Iaşi, împlineşte astăzi 58 de ani. Reputatul tehnician nu îşi va sărbători ziua. „Cred că sunt printre cei mai disciplinaţi români în ceea ce prievşte respectarea recomandărilor legate de izolare. Stau în casă doar cu soţia şi cu una din fiice, Luana. Chiar dacă cealaltă fată, Raisa, mai trece pe unde stau, nu vorbesc cu ea decât de la mare distanţă. Aşa cred că va fi şi de ziua mea. Sper să o pot sărbători, chiar cu întârziere, când vin la Iaşi, alături de echipă şi colegii din club” a spus tehnicianul. Conducătorii Politehnicii şi fanii echipei vor să-i facă ziua mai frumoasă lui Rednic şi îi pregătesc mai multe surprize, ieri lucrându-se intens la realizarea unor clipuri video.

Preşedintele clubului ieşean, Ciprian Paraschiv a punctat realizările lui Rednic în cele două luni în care fostul mare dinamovist a antrenat în Copou: „În scurta perioadă în care am lucrat împreună, am avut o colaborare frumoasă, îndreptată spre performanţă. A creat o familie frumoasă, a unit jucători din toate colţurile lumii, a obţinut rezultate foarte bune în play-out şi o calificare de răsunet în semifinalele Cupei României, după ce am învins titrata echipă a Craiovei. Foarte important, a pus şi suflet în această echipă, ajutând financiar clubul atunci când era mare nevoie”. Şeful executivului ieşean a mers şi mai departe şi i-a propus lui Rednic să rămână la Iaşi: „Sunt convins că împreună vom reuşi să depăşim această situaţie grea, generată de pandemia de coronavirus, şi că putem construi un proiect durabil la Iaşi. De aceea, îndemnul meu public este să-şi facă buletin de Iaşi! Cred că nu numai eu, dar şi suporterii şi edilul oraşului ne dorim ca Mircea să «îmbătrânească» în cetatea Iaşului, capitala istorică a României, cum a făcut celebrul Mircea al istoriei pe tronul Munteniei”.

Născut la Hunedoara, Rednic a jucat timp de 20 de ani, la Corvinul, Dinamo, Bursaspor (Turcia), Standard Liege (Belgia), Sint-Truiden (Belgia) şi Rapid, în total 562 de meciuri, în care, deşi fundaş în mare parte a timpului, a punctat de 32 de ori. Totodată a îmbrăcat de 83 de ori tricoul naţionalei, pentru care a marcat două goluri. A fost campion al României cu Dinamo (1984, 1990) şi Rapid (1999), a cucerit Cupa României cu Dinamo (1984, 1986, 1990) şi Rapid (1998), Supercupa României, cu Rapid (1999) şi Cupa Belgiei, cu Standard (1993). La 38 de ani a abandonat activitatea de jucător şi a devenit antrenor. În cele două decenii de antrenorat, a semnat 22 de contracte de tehnician, la 16 echipe: Rapid (3 mandate), FCM Bacău, Al-Nassr (Arabia Saudită), Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo (4 mandate), Alania Vladikavkaz (Rusia), Khazar Lankaran (Azerbaijan), Astra, Petrolul Ploieşti (2 mandate), Standard Liege, CFR Cluj, Gent (Belgia), Mouscron (Belgia), Al-Faisaly (Arabia Saudită), Poli Iaşi. Ca tehnician a cucerit şase trofee: titlul, cu Rapid (2003) şi Dinamo (2007), Cupa României, cu Rapid (2002), Supercupa României, cu Rapid (2002, 2003) şi Cupa Azerbaijanului, cu Lankaran (2011).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri