A murit după o operaţie chirurgicală de rutină. ”Intervenţia a fost «o reuşită»”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 06.12.2020

A murit după o operaţie chirurgicală de rutină. ”Intervenţia a fost «o reuşită»”

GALERIE
sala operatie neurochirurgie3
  • sala operatie neurochirurgie3
- +

Acuzaţii de malpraxis la adresa directorului medical de la Neurochirurgie, după ce o femeie a murit pe masa de operaţie. Mihaela Emilia Coţovanu, în vârstă de 61 de ani, s-a internat pentru o operaţie de hernie de disc. Medicul care a internat-o şi s-a ocupat de caz a fost dr. Cezar Eugen Popescu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Spinală. Deşi intervenţia se anunţa cu risc scăzut, finalul a fost tragic. Familia Mihaelei Coţovanu a fost revoltată şi de modul în care medicii le-au explicat ce s-a întâmplat. „Nu am fost anunţaţi de către personalul din spital despre deces, aşa cum consideram că ar fi fost normal şi etic“, ne-a spus nepoata pacientei decedate. Au fost înaintate plângeri la Parchet şi Colegiul Medicilor. „Vom demara o anchetă internă, vom comunica şi vom avea toată transparenţa necesară pentru a afla şi noi adevărul. Doctorul Popescu este un om cu mare experienţă neurochirurgicală“, ne-a declarat directorul spitalului.

Familia unei femei în vârstă de 61 de ani acuză medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi de malpraxis, după ce aceasta s-a stins din viaţă în urma unei intervenţii cu risc minim, fiind vorba despre o operaţie de hernie de disc. Înainte de procedură, medicii au dat asigurări familiei că este vorba despre o formă uşoară, care nu ar trebui să pună probleme deosebite şi că singura problemă va fi recuperarea postoperatorie care va fi una mai de durată.

Astfel că Mihaela Emilia Coţovanu a fost internată sâmbătă, 29 septembrie, în Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Prof. dr. Nicolae Oblu“, pentru o operaţie de hernie de disc, medicul care s-a ocupat de acest caz fiind chiar directorul medical al unităţii, dr. Cezar Eugen Popescu. Pacienta fusese diagnosticată în urmă cu aproximativ două săptămâni de acelaşi medic şi, conform familiei sale, nu suferea de alte afecţiuni care să îi pună viaţa în pericol. A doua zi, pe 30 septembrie, familia a aflat că, de fapt, pacienta s-a stins din viaţă imediat după finalizarea intervenţiei, din cauza unei hemoragii interne. Familia a semnalat deja cazul la Colegiul Medicilor, filiala Iaşi, precum şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, depunând plângere penală pentru „ucidere din culpă“, împotriva doctorului Cezar Eugen Popescu şi a echipei de medici din clinica respectivă. „Fiind o operaţie care nu prezintă riscuri majore, aşa cum ne-a precizat medicul care o avea în observaţie, respectiv dr. Cezar Eugen Popescu, am stat liniştiţi că o vom revedea după două-trei ore, în momentul în care îşi va reveni din anestezie. Nu am fost anunţaţi de către personalul din spital despre deces, aşa cum consideram că ar fi fost normal şi etic. Ne-am prezentat în mai puţin de 30 minute la spital după ce am aflat de deces de la o cunoştinţă şi am cerut explicaţii din partea echipei medicale. Răs­punsurile oferite parţial, undeva pe holurile spitalului, au fost evazive, tot ce ni s-a comunicat a fost că a suferit o hemoragie internă şi că alte detalii nu ni se pot da. Citez din spusele dr. Cezar Eugen Popescu: «Operaţia a fost o reuşit㻓, a explicat nepoata pacientei. Aceasta a mai spus că a discutat cu mătuşa sa la telefon chiar în cursul dimineţii de duminică, înainte de a intra în operaţie, fiind încrezătoare că intervenţia va fi una fără probleme.

Reacţia medicului: Nu am greşit cu nimic

Reprezentaţii unităţii medicale susţin că în momentul de faţă nu se cunosc detalii suplimentare referitor la acest caz şi că vor demara o anchetă internă pentru a afla ce anume a dus la decesul pacientei. „Din punctul nostru de vedere suntem primii care vrem să aflăm adevărul. În privinţa familiei regretăm profund cele întâmplate, vom demara o anchetă internă, vom comunica şi vom avea toată transparenţa necesară pentru a afla şi noi adevărul. Doctorul Popescu este un om cu mare experienţă neurochirurgicală şi nu credem că a avut în intenţie să facă cumva rău acestei paciente. Vom evalua şi vom vedea ce s-a întâmplat, dorim să prevenim astfel de evenimente nefericite. La nivelul spitalului este prima dată când se întâmplă un asemenea incident, de o asemenea gravitate, care să fie soldat cu deces“, a precizat dr. Lucian Eva, managerul spitalului. Familia pacientei susţine că, deşi au încercat să poarte un dialog cu reprezentanţi ai spitalului, singura atenţie care li s-a acordat a durat câteva minute, pe holurile spitalului, printre alţi pacienţi care îşi aşteptau rândul la consultaţii, răspunsurile primite fiind „evazive şi cinice, concluzia fiind că doctorul nu are nimic să-şi reproşeze“.

„Sunt conştientă că este un drum foarte greu. Ştiu că, în ceea ce priveşte procesul de malpraxis, la noi, în România, se soluţionează un caz din 1.000, sau chiar mai puţin, dar fac asta din frustrare, indignare, poate şi pentru toţi care nu au cunoştinţele necesare sau puterea morală şi financiară să facă ceva atunci când s-au simţit nedreptăţiţi de sistemul medical din România“, a completat nepoata Mihaelei Coţovanu. Dr. Cezar Popescu este coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Spinală din cadrul unităţii medicale, doctor în neurochirurgie, cu o teza intitulată „Tratamentul chirurgical al fracturilor vertebrale toraco-lombare la adult“, fiind şi director medical al spitalului de mai bine de zece ani, încă din anul 2007. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Oaze de stabilitate

Nicolae GRECU

Oaze de stabilitate

Echipele româneşti n-au nevoie de antrenori din divizia a enşpea spaniolă sau de expiraţi din alte vremuri pentru a reuşi.

Filmuletul zilei

opinii

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Eugen MUNTEANU

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Întrerup seria foiletoanelor despre începuturile tradiţiei biblice româneşti, împins de durere şi indignare faţă de comportamentul incalificabil al cetăţeanului Teodosie Petrescu, Arhiepiscop de Tomis şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pacient al spitalului numit „lume”

pr. Constantin STURZU

Pacient al spitalului numit „lume”

Căutând să pun în ordine textele scrise de-a lungul timpului, texte pe care le grupez în viitoare volume tematice, am dat peste un interviu acordat acum patru ani lui Gabriel Andronache - unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i cunosc. Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau şi în rubrica mea săptămânală, cu o minimă adaptare şi cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un acelaşi subiect: omul şi dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

Alex VASILIU

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

În preajma zilei naţionale a României, când se mai discută despre patriotism, trebuie evocată personalitatea dirijorului, profesorului, organizatorului de instituţii şi evenimente muzicale Antonin Ciolan. Mai ales astăzi, când s-au adunat exact cinci decenii de la dispariţia sa.

pulspulspuls

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce făcea premarele Mihai Chirica după prezentările PNRR şi a traseelor de autostradă din zona Moldovei de către liderii şi miniştrii PNL, stimaţi telespectatori? 

Caricatura zilei

Declarație vot

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.