A murit ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, Iancu Țucărman
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

A murit ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, Iancu Țucărman

GALERIE
iancu
  • iancu
- +

A murit ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, Iancu Țucărman.

Cu doar două luni în urmă, în noiembrie 2020, Iancu Ţucărman fusese sărbătorit la cea de-a 98-a aniversare, în cadrul unui amplu eveniment, la Ambasada SUA, ambasadorul Adrian Zuckerman vorbind despre el ca fiind un exemplu de decenţă, demnitate şi de iubire de semeni, în ciuda suferinţelor pe care le-a trăit, conform agerpres.ro.

Preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti, Paul Schwartz, a descris atunci condiţiile din trenurile morţii - experienţă pe care Ţucărman a trăit-o.

"Eu, personal, am avut şansa să cunosc cinci dintre supravieţuitorii din trenul morţii. S-a murit într-un fel înfiorător. Într-un vagon care a transportat înainte trei cai erau înghesuiţi peste 100 şi ceva de evrei. Din fiecare vagon s-au dat jos şase-opt oameni în viaţă", a punctat Schwartz şi a vorbit de importanţa memoriei.

"Tot ce se uită, partea rea a istoriei, se poate repeta oricând şi se poate repeta la un nivel mult mai ridicat şi cu pagube mult mai mari", a spus Schwartz.

La finalul evenimentului, Iancu Ţucărman i-a numit pe cei prezenţi "dragi prieteni".

"Sunt foarte emoţionat şi stau şi mă întreb dacă merit asemenea aniversare şi de aceea mă adresez dumneavoastră şi vă consider de azi înainte dragi prieteni şi vă mulţumesc din inimă", a spus el.

Acesta a vorbit despre importanţa fiecărei clipe în viaţă.

"Ceea ce consider eu că ar fi necesar pentru viaţa fiecăruia dintre noi, să ştim să ne folosim aceste clipe în dragoste şi în dorinţa de a fi linişte şi pace în Israel, pace în lume", a spus Ţucărman.

Un mesaj impresionant a fost scris de Elisabeth Ungureanu pe Facebook.

"Dragă Iancu,

Acum oare ce aș mai putea zice?! Nimic. Absolut nimic. Sunt mută!

Îmi vine să le telefonez tuturor să îi anunț, dar nu pot!

Întotdeauna spuneai că acest moment ar fi bine să vină cu un pahar de șampanie. Eu aș adăuga și niste fragmente muzicale pe care le-am ascultat de mai multe ori împreună. Începem cu "Duetul florilor", Lakme"...

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Filmuletul zilei

opinii

Eu, El, Supremul

Nichita DANILOV

Eu, El, Supremul

În ciuda dansului diplomatic mai mult sau mai puţin impus din afară, fiecare parte stă la cotitură şi aşteaptă ca partea adversă să facă un pas greşit şi să clacheze.

Plugarul şi moartea

Dana ȚABREA

Plugarul şi moartea

Nu e foarte evident ce se petrece în Plugarul şi moartea deoarece, dincolo de revolta protagonistului faţă de fenomenul morţii - o revoltă deopotrivă disperată şi sfidătoare - sau de justificările aduse de personajul Moartea, nu avem o poveste aşa cum poate ne-am fi aşteptat. Cu toate acestea, datorită proiecţiilor şi a filmărilor, unele realizate de sus, a modului în care se jonglează cu decorul din scenă şi cu cel proiectat, deşi oarecum static, luând forma unei meditaţii de scenă, spectacolul are un ritm al său, chiar dacă unul mai mult interior, la care contribuie culorile, formele, hiperbolele artistice (imagini supradimensionate) şi sunetele.

Cale bătută de la ţară la oraş

Michael ASTNER

Cale bătută de la ţară la oraş

Gata. Bagajele-s făcute.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

Rabla

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.