„Nimicul nimicniceşte”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

„Nimicul nimicniceşte”

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

... contaminează totul în jur ca un măr stricat, poate face ca albul să pară negru şi invers, susul să pară jos, iar când se ajunge acolo se instalează absurdul şi anarhia.

Trăim în plină democraţie, în plină toleranţă faţă de orice. Absolut orice. S-a ajuns până acolo încât suntem îndemnaţi/ forţaţi să tolerăm ceea ce până acum era considerat rău, indezirabil şi ar fi fost cât de repede eliminat. Un criminal în serie care a ucis cu bestialitate oameni este tratat ca un pacient oarecare cu o simplă afecţiune, o răceală banală, este vizitat regulat de un psiholog, este consultat de medici care privesc în mod ştiinţific cazul lui, şi încearcă să îl vindece, să îi explice comportamenul. Nu este nicidecum eliminat, ci păstrat cu respectul cuvenit unui om obişnuit care nu a omorât în viaţa lui nicio găină.

Un cetăţean respectabil precum Andres Behring Breivik care a ucis în 2011 cu sânge rece, prin împuşcare, 69 de persoane şi a omorât prin detonarea unei maşini capcană alţi 8 oameni, rănind mulţi alţii, petrece liniştit cei 21 de ani de detenţie în condiţii de lux într-o puşcărie din Norvegia care, se ştie, are dintre cele mai faine închisori. Pentru că democraţia nu este un regim criminal care să ucidă oameni. În democraţie toţi au dreptul la viaţă. Chiar şi criminalii care au luat viaţa altora în mod total nedemocratic. Democraţia este un sistem atât de tolerant (alias fraier, pe româneşte), încât nu vede o soluţie în răzbunare, în pedepsirea în stil „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” a celor care au greşit. Acceptă să fie criticată, batjocorită, rănită, terfelită prin noroi şi îi păstrează încă în viaţă, încă întregi pe vinovaţi, ocrotindu-le integritatea, apărându-i chiar de furia şi răzbunarea instinctuală a celorlalţi indivizi netoleranţi. Dacă ar fi fost scutiţi de resonsabilitate, chiar protejaţi de umbrela anonimatului, cu siguranţă părinţii unei victime, o fetiţă de 14 ani împuşcată de Breivik, de exemplu, l-ar fi omorât fără şovăială pe ticălos, dar aşa, pe faţă nu au avut ce face, şi au lăsat statul să îşi facă datoria, adică să nu îi producă nicio neplăcere. Pentru că instinctul asta îţi spune, o nedreptate atât de mare nu poate fi lăsată nepedepsită cu aceeaşi măsură sau chiar mai mare. Milioanele de ani în care răzbunarea a funcţionat perfect, a fost lege absolută pentru supravieţuire, nu pot fi neglijaţi. Orice abatere de la siguranţa cetei de oameni trebuia taxată cât mai drastic pentru prezervarea vieţii înseşi, pentru conservarea speciei.

Dar iată că astăzi, în vârful dezvoltării umane de până acum, am decis să mergem împotriva curentului, împotriva legilor supravieţuirii. E ca şi cum omenirea nu mai are azi nevoie să îşi conserve specia, acest lucru nu mai este o problemă, şi îşi permite să se joace cu siguranţa ei. Tolerăm pe cei care nu ne tolerează, iertăm pe cei care nu ne iartă, le mulţumim celor care nu ne mulţumesc, vorbim cu cei care nu ne vorbesc, îi lăsăm să trăiască pe cei care ne ucid, îi considerăm normali pe cei care nu sunt. Pentru că termenul de „normal” a devenit atât de larg, încât marginile lui nu se mai văd nici cu binoclul. Iar de multe ori acest „normal” nu mai are nimic de-a face cu mersul firesc al lucrurilor ca până acum, cu perpetuarea naturală a vieţii.

Ai dreptul, în numele democraţiei, să fii oricum te taie capul, să faci absolut tot ce îţi doreşti, împotriva oricui, chiar a statului însuşi, a omenirii, a existenţei, nimeni nu te va reduce la tăcere. Poate că te va izola, în condiţii civilizate, hrănindu-te gratis cu mâncarea muncită de ceilalţi oameni mai cuminţi, mai docili, mai lipsiţi de rebeliune, dar nu te va atinge nici cu un pai. Ba mai mult decât atât, ai dreptul să vorbeşti, să îţi exprimi punctul de vedere, să îţi dai dreptate şi să convingi şi pe alţii de dreptatea ta. Poţi contamina câţi oameni vrei cu nebunia ta, libertatea cuvântului este garantată. Nu regreţi nimic, ba eşti chiar mândru de faptele tale abominabile? Perfect, poţi deveni oricând vedetă pentru că eşti un caz interesant, ieşit din banal, iar asta prinde la public, îl face să iasă din rutina zilnică, rutină care e cu adevărat cel mai abominabil lucru. Rutina şi normalitatea sunt poate singurele lucruri condamnate de actuala democraţie. Nu poţi lupta pentru rutină şi normalitate pentru că rişti să fii pedepsit. Duşmanul cel mai mare al democraţiei este normalitatea văzută în sens clasic.

Un prost care îşi recunoaşte „handicapul” are mai multe drepturi decât un ins normal ca inteligenţă pentru că intră în categoria celor protejaţi. Îţi spune în faţă „Da, sunt prost, aşa m-a făcut mama, nu mă duce mintea, dar am aceleaşi drepturi ca şi tine pentru că sunt om”. Are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere de prost pe toate canalele media, are dreptul să voteze şi să fie votat, să contribuie aşadar la cârmuirea lumii prin deciziile lui de om slab de minte. Dacă îi spui în faţă că e prost, cu dovezi, şi că nu are ce căuta acolo, te va da în judecată că îl jigneşti. Îl găseşti umăr lângă umăr cu alţi oameni, unii mai deştepţi, alţii la fel sau chiar mai proşti ca el. Şi poate ajunge sus de tot pentru că nimeni nu se pune cu un prost, iar democraţia îl apără. Avem oare idee câţi proşti ne conduc? Nu cred că fost vreodată în istorie un procentaj atât de mare de idioţi la cârma vreunei cete, a unui trib sau a unei ţări. Dacă aceleaşi legi ale democraţiei se aplicau în timpul erei primitive, când destinele unui întreg grup erau legate efectiv de un singur om care trebuia să fie cel mai priceput/deştept dintre toţi, care să îi conducă la vânătoare, să îi apere de fiarele sălbatice, iar acela ar fi fost de fapt unul tâmpit, în mod repetat, omenirea ar fi fost demult pierită. Iată de ce normalitatea ar fi trebuit să predomine, şi nu lipsa ei, pentru că ea e singura ce poate face ca lucrurile să funcţioneze, să continuie să existe, iar lumea să nu dispară. Anormalitatea trebuie doar tolerată, acceptată ca excepţie, dar nu promovată, încurajată, glorificată aşa cum se întâmplă în democraţia actuală. Pentru că vorba lui Heidegger, „nimicul nimicniceşte”, contaminează totul în jur ca un măr stricat, poate face ca albul să pară negru şi invers, susul să pară jos, iar când se ajunge acolo se instalează absurdul şi anarhia.

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spiritul critic se află în moarte clinică

Alexandru LĂZESCU

Spiritul critic se află în moarte clinică

Scepticismul, spiritul critic sunt în pragul extincţiei într-un peisaj în care conformismul, alinierea cuminte la abordările predominante ale momentului sunt în ascensiune rapidă.

Filmuletul zilei

opinii

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Nichita DANILOV

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Având o astfel de istorie în spate, cartea-album este document îmbibat cu dragoste faţă de Iaşi şi România, un imn închinat istorie dulcelui Târg, menit să echilibreze, prin atmosfera şi sentimentele pe care le degajă, acele atitudini şi acele cărţi ce privesc istoria noastră dintr-un unghi din ce în ce mai derizoriu.

Efecte şi reacţii

Dana ȚABREA

Efecte şi reacţii

Nu numai că „Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionescu pare să anticipe reacţiile oamenilor pe timp de pandemie, dar cei de la Teatrul Studenţesc Thespis au avut inspirata idee de a realiza un spectacol. Până la urmă, e spectacolul vieţilor noastre de aproape un an de zile. Cine şi-ar fi imaginat că o viaţă comună, normală, aşa cum am avut până la izbucnirea pandemiei de Covid ar putea fi dezideratul vremurilor pe care le traversăm?

2+2=4 pastile media

Michael ASTNER

2+2=4 pastile media

Orice şedere a mea la ţară înseamnă şi un fel de cură mediatică de detelevizare, în sensul că timp de două-trei săptămâni ori chiar timp de două luni nu mă uit la televizor. Desigur, mă mai „dau” pe net, da. Dar în principiu legătura mea cu ţara se face prin intermediul radioului. Care radio merge non-stop cât îs în casă (inclusiv noaptea, când dorm), iar asta invariabil pe RRA. În principiu, pot s-o spun, sunt mulţumit de mixul oferit dintre ştiri şi muzică etc.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.