EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
Programul noii ediţii Noaptea Muzeelor, care este programat pentru 14 noiembrie, a fost lansat oficial pe website-ul www.noapteamuzeelor.org, şi cuprinde, între altele, două proiecte online coordonate de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. Autorităţile ar putea interzice însă evenimentul.
Acesta ar cuprinde două sezoane cu filme documentare de scurtmetraj despre feţele nevăzute şi despre poveştile neştiute a 10 muzee din Bucureşti şi Ilfov şi a 6 muzee din Iaşi, Bacău, Piatra-Neamţ, Buzău şi Vaslui dar şi 8 producţii digitale creative realizate de şcoli, licee şi palate ale copiilor din Sibiu, Tulcea, Bacău, Bucureşti, Sântandrei (Bihor), Sighetu-Marmaţiei, Caransebeş şi Călăraşi, selectate după un apel naţional de proiecte.
„Deşi ne dorim ca acest eveniment să poată avea loc fizic, dat fiind evoluţia pandemiei în România, există posibilitatea ca evenimentul nostru să fie interzis de autorităţile statului până la data desfăşurării lui”, transmit organizatorii. În situaţia în care evenimentul va avea loc fizic, „nu recomandăm persoanelor în vârstă sau vulnerabile din punct de vedere medical să participe la acest eveniment; pentru ei şi pentru oricine doreşte, avem proiecte online care să le aducă muzeele mai aproape”, precizează aceştia. Există posibilitatea ca unele dintre evenimentele propuse să fie mutate în spaţiul online sau să fie anulate.
Cuvinte cheie: + Noaptea Muzeelor, decizie, Primarie, pandemie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Toate persoanele care intră în Republica Moldova, plasate în izolare pentru 14 zile
Soţia bărbatului care a ucis doi muncitori în Oneşti rămâne în arest preventiv
Poliţia din Cluj caută o persoană care a decapitat două pisici
Bărbatul ucis de roata desprinsă era bulibaşa romilor din Vrancea. Roata a urcat scările
S-au decis scenariile în care vor funcţiona şcolile din Iaşi săptămâna viitoare
Tănărul care s-a sinucis credea că iubita face experimente pe creierul lui. Fata, martoră la scenă
Polițist implicat în furtul a 300.000 € din Arad. Victima legată, agentul stătea „de șase”
Rădoi a anunţat lista lărgită a "stranierilor" pentru meciurile din preliminariile CM
”Să tacă armele!”, ”Ajunge cu violenţele, extremismul, intoleranţa”, tună Papa Francis la Bagdad
Chirica dă vina pe Chichirău că nu l-a lăsat să aranjeze cu concurs
Curtea de Apel a respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar
Criptomonede de 620.000 de dolari, furate. Reţineri la Iaşi în acest dosar
Studiu despre Covid-19: Muzeul este mai puţin periculos decât un supermarket
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid în valoare de 14 miliarde de euro
Udrea: Nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva
Chuck Norris nu poate fi vaccinat anti-COVID, fiindcă nu există în lume un ac atât de tare!
VIDEO Primar din Gorj, filmat în birou vorbind despre o şpagă de 1.500 de euro
Situație critică în Republica Moldova. Spitalele Covid nu mai au locuri
Nu lucrați mâine, că veți înnebuni. Așa spune tradiția Moșilor de Iarnă
VIDEO: Morun de 140 de kilograme eliberat în Dunăre de polițiștii de frontieră
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.