Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
O situatie conflictuala între doua asociatii a lasat câteva zeci de familii fara apa de (...)
citeste totjoi, 26.05.2022
De astăzi şi până duminică, se dispută meciurile primei etape din play-off şi play-out în Liga I
Meciurile se dispută pe parcursul a trei zile, nu patru ca în sezonul regulat, dintr-un motiv simplu; etapele se dispută la foc automat cu multe etape intermediare, pentru ca acest sezonsă se încheie undeva, pe la mijlocul lunii mai, cu Cupă şi Supercupă cu tot, Despre etapa de play-off, se poate spune că este o rundă de încălzire, toate cele trei favorite jucând pe teren propriu, cu echipe care nu prea au obiceiul să se întindă peste plapumă. În play-out, lupta e acerbă, iar pe lângă lupta pentru evitarea locurilor direct retrogradabile şi de baraj (unul mai mult faţă de anul trecut) mai intervină şi şansa unui loc european prin două baraje. Din câte ştim, UTA n-a depus dosar de licenţiere europeană, iar multe priviri chiorâşe se vor aţinti spre urmaşa Bătrânei Doamne. Oare ce face Viitorul lui Hagi-Anghel acolo?
Etapa I, play-off; CSU Craiova – Sepsi OSK (sâmbătă, ora 20;30), CFR Cluj – Academica (duminică, 18:30),FCSB – FC Botoşani (duminică, 21:00). Clasament: 1. FCSB – 33 p; 2. CFR – 32 p; 3. Craiova – 29 p; 4. Sepsi – 23 p; 5. Academica– 22 p; 6.Botoşani – 21 p.
Etapa I,play-out: UTA – FC Viitorul (vineri, 17;30), Astra Giurgiu – Dinamo (vineri, 20:30), Chindia Târgovişte – FC Hermannstadt (sâmbătă, 15:00), Gaz Metan – FC Voluntari (sâmbătă, 17;30); FC Argeş - Politehnica Iaşi (duminică, 13:30). Clasament: 1. FC Argeş - 20 p; 2. Chindia – 20 p; 3, Astra – 19 p; 4. UTA – 19 p; 5 Mediaş - 17 p; 6. Voluntari – 16 p; 7.Viitorul – 16 p; ; 8.Dinamo-14 p; 9. Hermannstadt – 13 p; 10. Poli Iaşi– 13 p.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
Un nou scandal: Sportul din Iași este «ologit» de Consiliul Județean Iași“
Misiune imposibilă pentru procurorii DIICOT. Dosarul cu trafic de heroină, în pericol
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
A condus fără permis un ciclomotor şi a fost condamnat pentru uz de fals
CET Holboca, amendată cu 100.000 de lei pentru lipsa echipamentelor de depoluare
Şi-a snopit în bătaie familia în urmă cu 5 ani, dar procesul a trecut abia de prima instanţă
Încă o companie de IT "adoptă" o clasă de la Liceul de Informatică
Sechele ale pandemiei: Cadrele medicale îşi cer sporurile de Covid la Tribunal
Muniţie din ultimul război mondial, găsită la Voineşti şi Popricani
Urmărit de poliţişti, un şofer a oprit la un bar şi s-a apucat de băut
Expoziţia "Îmblânzitorul de pietre", realizată de Ion Barbu, poate fi văzută până pe 5 mai
Proiectele imobiliare de pe plaja Corbu, blocate de MApN: ”Este vorba de securitatea națională”
Nora unui primar, plătită regește 22 de luni chiar dacă nu călca prin instituție
Bianca Andreescu, învinsă de campioana olimpică în turul doi de la Roland Garros
Un apartament în stațiunea Olimp, aproape două milioane de euro. Cum arată
Care este cel mai bun ulei de motor și când trebuie schimbat acesta
O fetiță de 10 ani a fost ucisă în atacul de la școala din Texas exact când suna la 911
Putin se întâlneşte pentru prima oară cu militari ruşi răniţi în Ucraina
Motorină, benzină și păcură pentru Republica Moldova din rezerva de stat a României
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
Patronii cluburilor Sepsi şi CFR Cluj l-au ironizat pe Dan Şucu
”Ucideţi exporturile ruse”, îndeamnă Kuleba la Forumul Economic Mondial
Prinţul Charles vizitează centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
Ruşii au scos de la „naftalină” şi duc pe front tancuri sovietice fabricate în anii 60
(FOTO) Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună
CSM l-a exclus din nou pe Judecătorul Cristi Danileţ din magistratură
Încălcarea sancţiunilor impuse Rusiei de către statele membre UE ar putea fi considerată infracţiune
Autorităţile instalate în Zaporijjea impun rubla rusă ca monedă în regiunea ucraineană
Ploaie de stele pe cerul României pe 31 mai: „Totul sau nimic”
Din puşcărie, Udrea îi atrage atenţia lui Predoiu că ea „l-a făcut om”
SUA: Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie
Masacrul din Texas: Atacatorul era batjocorit de colegi din cauza hainelor şi pentru că era sărac
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Marea Britanie: Preţurile cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani
Schröder anunţă că a renunţat la numirea în Consiliul de Supraveghere al Gazprom
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Reacția lui Medvedev, după ce ATP a decis să nu acorde puncte la Wimbledon
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
Pas important pentru primii kilometri de autostradă de pe teritoriul judeţului Iaşi (FOTO)
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.