Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

A plecat ministrul. Ce ne facem?

GALERIE
Ioan Alexandru Tofan
  • Ioan Alexandru Tofan
- +

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Ministrul Educaţiei şi-a luat o binemeritată pauză de reflecţie şi lectură şi s-a retras în bibliotecă. În clădirile vechi de pe strada General Berthelot s-a lăsat frigul incertitudinii. Nu atât în ceea ce priveşte destinul bătrânului copist care, se înţelege, încă de la începutul vieţii sale, ştia că trebuie să se sacrifice pentru ţară. Mai degrabă, soarta legilor educaţie, ticluite cu atâta dragoste de cei mulţi şi neştiuţi, se află acum în primejdie. Vor mai fi ele adoptate? Ce se va alege de principiile înalte ale echităţii şi excelenţei, de grija pentru noile generaţii, de burse şi salarii, de evaluarea standardizată şi de alte câte şi mai câte rotiţe ale mecanismului uzat al învăţământului? Nu se vor pierde ele pe drumul dintre inima şi mintea noului ministru? Nu au fost ele gândite în van?

Lăsând gluma, se pare că educaţia românească este asemenea unui cal nărăvaş. Nimeni nu îl poate îmblânzi sau disciplina. Dacă avem o lege, ea nu se poate aplica. Dacă se poate aplica, nu sunt bani. Dacă sunt bani, nu sunt metodologii şi proceduri. Dacă sunt şi din astea, vine vreun cataclism şi lumea uită de ea. Până în momentul în care apare o nouă lege. Şi atunci îşi dă demisia ministrul. Pe bună dreptate.

Este drept că un domeniu precum educaţia naţională stârneşte orgolii demiurgice. Ea stă la temelia neamului, vindecă boli seculare şi ţese visul unui viitor miraculos. De aceea, cei implicaţi se simt nişte zei sau cel puţin rude apropiate ale lui Spiru Haret, Gheorghe Asachi sau Platon. Procedează ca la carte, de la principii: redactează preambulul, aleg valorile directoare ale noului hrisov, stabilesc principiile nobile apoi se retrag la birt cu conştiinţa lucrului bine făcut. Restul nu mai contează, îi este lăsată lumii netrebnicia ei. La final doar, după o scurtă inventariere a intereselor proprii, se adaugă câteva articole meschine, îngropate printre cuvinte de lemn şi chestiuni de detaliu, care dau impresia greşită a unei munci istovitoare.

Mă întreb dacă nu ar fi mai bine să renunţăm la această muncă sisifică. Să înlocuim legea educaţiei (în cel mai bun caz, abstractă) prin decizii punctuale şi bine ţintite, care să rezolve problemele „din teritoriu” în cel mai scurt timp posibil. Oricum, tot aici se ajunge, la amendări succesive şi ordine de ministru care se suprapun peste chipul legii, până ce aceasta devine de nerecunoscut. O descentralizare inteligentă poate fi o alternativă la aşteptarea fără capăt a deciziilor „de la centru”, prea generale şi inaplicabile prin natura lor. Consilii ale şcolilor cu atribuţii largi şi esenţiale, senate ale universităţilor cu putere sporită, comunităţi locale care hotărăsc în jocul finanţărilor pot da seamă mai bine, cred, de nevoile elevilor, profesorilor şi studenţilor dintr-un anumit loc şi timp. În grija ministerului ar fi doar stabilirea criteriilor de performanţă pentru elevi şi studenţi (care pot fi puse periodic în discuţie), a organizării formale şi a limitelor în care fiecare şcoală sau universitate îşi face treaba. Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă.

Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix. Nu mai zic de proiectul „România educată”, pasionant şi edificator ca o reţetă de ceai pentru dureri de măsele.

Toate discuţiile care au avut loc în această vară cu privire la propunerile de legi au semănat mult cu disputele dintre diverse şcoli de ozeneologie. De la „nimic nu-i bun” până la „totul e perfect”, le-am auzit pe toate. Şi degeaba, nu ne-am înţeles nici noi, comentatorii şi nici făcătorii legii nu au înţeles, sau nu au vrut să înţeleagă ce am spus. Rămâne cum am stabilit, cu alte cuvinte. Pentru că toate discuţiile erau ca nişte pietricele care se opinteau împotriva unui bolovan. Cu cât vrea cineva să le facă pe toate, cu atât face mai puţin... parcă aşa am citit undeva pe Facebook.

Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri