A plecat să semneze cu FCSB, dar s-a oprit în Giulești! Cine este noul atacant al Rapidului?

joi, 06 februarie 2025, 23:45
1 MIN
 A plecat să semneze cu FCSB, dar s-a oprit în Giulești! Cine este noul atacant al Rapidului?

Clubul bucureştean Rapid a anunţat joi seara că l-a transferat pe atacantul bosniac Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Koljic a postat un clip video pe pagina de Facebook a Rapidului, în care îi salută pe fanii giuleşteni.

Contractul este pe un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Universitatea Craiova a publicat un comunicat oficial:

„Elvir Koljic a fost transferat definitiv astăzi la FC Rapid 1923. Îi mulţumim „Dragonului” nostru pentru toate momentele speciale, pentru toate meciurile în care a ridicat tribunele în picioare prin reuşitele sale. Îi dorim mult succes în carieră şi suntem siguri că va rămâne toată viaţa unul dintre noi”.

Elvir Koljic a venit la Universitatea Craiova în anul 2018, a evolueat în 168 de meciuri şi a marcat 46 de goluri pentru olteni. El a câştigat cu Universitatea o Cupă a României şi Supercupa, în anul 2021.

Etichete: Elvir Koljic, FC Rapid, FCSB

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii