„Prea târziu. Axinte e mort”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

„Prea târziu. Axinte e mort”

GALERIE
bogdan cretu200
  • bogdan cretu200
- +

Deşi caraghioase, ridicole, deşi ironizate sau demne de dispreţ, aceste personaje nu repetă mecanic gesturi lipsite de vitalitate: proza lui Val Gheorghiu este plină de viaţă, nu e bântuită de fantoşe gri, de siluete fără consistenţă.

Acum vreo opt ani (opt ani?!!!), când am început să scriu în această pagină, mă mândream că o împărţeam cu Val Gheorghiu. De ceva vreme, pictorul lipseşte din viaţa culturală a Iaşilor, iar absenţa lui se simte. Sigur, mă uit eu la tabloul din sufragerie, care înfăţişează un condur frumos decorat cu un fluture ce se odihneşte delicat deasupra tocului; dar nu e de ajuns. Verva lui Val Gheorghiu nu încape întreagă într-un singur tablou. Aşa că încep să-i redeschid cărţile.

La două dintre ele am vorbit şi la lansare. Omul din gard mi se pare o excelentă iniţiere pentru oricine vrea să descopere un miniaturist care ar merita să stea pe picior de egalitate cu mulţi dintre prozatorii consacraţi ai târgului. Nu întâmplător, mai mereu Val Gheorghiu s-a simţit bine în proza de foarte scurtă respiraţie; nu marile evenimente, nici faptele înregistrate de la o distanţă suficientă încât să permită aranjarea lor în funcţie de o cauzalitate plauzibilă constituie „ţinta” acestor incizii în cotidian; dimpotrivă, este căutat cu insistenţă momentul cel mai anodin, care se curmă brusc printr-o de nimic aşteptată întâmplare care întoarce totul cu susul în jos. Dar nimic nu este previzibil, nimic nu se lasă citit în derularea iniţială a scenelor. De aceea, textele lui Val Gheorghiu mi-au amintit de unele ale lui Daniil Harms, deşi nu împing atât de departe absurdul sau de Nuvelele-minut ale lui Örkeny Istvan. Cu precizarea că personajele (care poartă nume exotic-caraghioase precum Stiv, Sasa, Haidia, Chibici, Şaraga, Zarandi, Sache, Sarmiza Jacotă, Aspazia, Gala, Tărăbuţă, domnişoara Pepa, madam Hariga, Bâgu etc.) nu sunt schematizate până la a deveni simple funcţii ale unui pretext absurd, ci îşi trăiesc cu patimă condiţia anodină, derizorie. Ceea ce le invadează viaţa şi îi acordă o discretă detentă absurdă este banalitatea în care se complac. Nimic nu le poate smulge din rutină, nici măcar momentele care, în mod obişnuit, impun o atitudine măcar decentă, de nu chiar gravă. Dar tocmai aici este clenciul: deşi caraghioase, ridicole, deşi ironizate sau demne de dispreţ, aceste personaje nu repetă mecanic gesturi lipsite de vitalitate: proza lui Val Gheorghiu este plină de viaţă, nu e bântuită de fantoşe gri, de siluete fără consistenţă.

Ceea ce conferă ritm acestei lumi monotone în esenţa ei este atitudinea naratorului: mai mereu ironică, jucând de regulă detaşarea tocmai atunci când nu se cuvine, regizând amuzat totul cu o discreţie hâtră, dar nu atât de serioasă încât să nu se lase observat. De multe opri, naratorul este implicat, fără a ocupa, totuşi, prim-planul. El este un martor care mimează neutralitatea, care va să zică. Iată, de pildă, o proză de doar o pagină, intitulată sec Masă cu vânat. O precizare: titlul atrage atenţia asupra ospăţului propriu-zis, direcţionează lectura către observarea detaliilor festinului în sine. Textul debutează, cum altfel?, ex abrupto: „Ne întoarcem de la cimitir, ne spălăm pe mâini şi ne aşezăm. Şi pentru că bătrânei i-a plăcut să râdă, convenim să nu fim exagerat de trişti”. Parastasul se transformă curând însă, în manieră caragialeană, într-un autentic chef. Lectorul se amuză sau, după caz, se indignează de această turnură a scenei, fără să ştie că alunecă, pe nesimţite într-o capcană. Intră în scenă şi Axinte, care, ştiut fiind ca suflet al petrecerilor, „se îmbujorează şi-şi dă şi el drumul”. Din acest punct, a rezuma ar însemna, pe de o parte, a lungi inutil povestea, pe de alta, a-i dilua impactul; prin urmare, să citim: „Ar fi nefiresc să n-o facă, e fermentul în astfel de cazuri. Cu faţa lui căzută, de o tristeţe hilară, amestecă cele mai deocheate întâmplări, stârneşte râsul, la care el, ca profesionist desăvârşit, nu participă, mărind efectele. Îl provocăm, a câta şi a câta oară! cu nenorocitele zile de lagăr, zile pe care ei le mai îmblânzeau cu şotii. Ştim totul pe de rost, dar cum le spune Axinte... Acum, iarăşi despre muierea care-i supraveghea, torţionar perfect, în stare de perfidii, lăsându-i s-o urmărească în timp ce-şi făcea duşul şi înnebunindu-i cu nurii ei înfricoşători. După câteva ore, râsul nostru devine rânjet continuu. Nu mai putem râde. Am râs prea mult. Când Axinte ajunge cu fantasările lui la aia cu afumatul slăninii în chiar hogeacul comandantului de lagăr, de unde, de obicei, nici nu zâmbeşte, îl apucă un râs... Începem să râdem şi noi. Tăcem. El continuă să râdă”. După care, perfect natural, cade deznodământul acestei scene familiale încărcată de rutină: „Se congestionează, nu mai ştim dacă râde sau se îneacă. Cineva chiar strigă: se îneacă, apă, apă, altcineva spune: nu se îneacă, nu vezi că nu mai poate de râs. Apă, apă, iarăşi strigă cineva. Prea târziu. Axinte e mort”. Atât. Sec, cum nu se poate mai sec. Nici o compasiune, nici o implicare din partea naratorului deşi, vă mai amintiţi?, era martor al acestei scene. În plus, răposatul Axinte, căzut la datorie, i-o fi fost şi rudă. Oare câte posibile romane există în această pagină? Axinte are, în numai jumătate de pagină, o întreagă istorie, o biografie zbuciumată şi, iată, deodată, un final derizoriu, care îl acoperă de ridicol. Dar care îl şi extrage din noianul de banalitate, de mecanicitate în care se complăceau cu toţii.

Paradoxul acestei reţete este că, deşi funcţionează pe spaţii minuscule, atenţia acordată detaliilor este esenţială. Nu orice detalii, căci nu poate fi vorba aici de acel efect de real, ci amănuntul picant, condimentat este vânat cu un ochi hulpav. Nu mă abţin chiar să spun, cu riscul de a relua un clişeu, că se observă în unele proze ochiul pictorului. Femeile par ba madone (cu gâtul lung, ce e drept), ba statui care solicită nu doar admiraţie, ci şi respect, astfel încât ele mai că devin, ca şi în pânzele pictorului, obiecte estetice. Figurile se congestionează în anumite momente, ansamblul nu mai interesează, pentru ca amănuntul semnificativ să capete importanţă. Perspectiva este, în pofida lumii anoste contemplate, una precipitată, alertă, ceea ce impune şi frazei un ritm sacadat, sincopat. De aceea, a vorbi despre virtuozitatea prozatorului Val Gheorghiu nu mi se pare o exagerare. El este un veritabil miniaturist. 

Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.