
A rămas fără splină. Șoferița care l-a izbit a intrat cu 106 km/h în curba strânsă de pe Bucium

După ce aproape a omorât un tânăr, o șoferiță a ridicat din umeri, spunând că nu-și găsește nimic de reproșat. Intrase pe contrasens, într-o curbă extrem de periculoasă, având o viteză de peste trei ori mai mare decât cea permisă în zonă. Judecătorii primei instanțe care a analizat dosarul s-au arătat îngăduitori.
În seara zilei de 1 august 2019, Tudor C. se întorcea de la Hamak, aflându-se la volanul autoturismului Skoda al mamei sale. La intersecția cu drumul național, s-a asigurat și a virat stânga, spre oraș. Aflat pe prima bandă de circulație, ajuns în dreptul curbei deosebit de periculoase de mai jos, a mai apucat să vadă un VW Tiguan intrând pe sensul său de mers. A urmat o coliziune frontală, iar tânărul și-a pierdut cunoștința. S-a trezit după câteva zile, pe un pat al Spitalului „Sf. Spiridon”. Fusese supus mai multor intervenții chirurgicale și rămăsese fără splină. După două săptămâni de spitalizare a fost externat, dar a avut în total nevoie de aproape patru luni de îngrijiri medicale.
Cu 66 km/h se putea evita coliziunea
În cursul anchetei care a urmat accidentului, șoferița VW-ului care l-a izbit a afirmat că intrase în curbă cu viteză redusă, date fiind periculozitatea virajului și panta accentuată. Văzuse apropiindu-se din sens opus un autoturism portocaliu. Nu-și dădea seama ce se întâmplase, dar i se declanșaseră airbag-urile, dându-și astfel seama că intrase în coliziune cu cealaltă mașină. Nu putea să conștientizeze vreo împrejurare imputabilă ei care să fi provocat accidentul.
În fapt, viteza VW-ului fusese de peste 100 km/h (106), într-o zonă în care viteza este limitată la 30 km/h. Impactul cu Skoda fusese atât de violent, încât șoferul putuse fi scos dintre resturile mașinii doar de către un echipaj de descarcerare. Expertiza a arătat că accidentul putea fi evitat dacă VW-ul ar fi avut o viteză de cel mult 66 km/h.
Abia în fața magistraților care au judecat-o pentru vătămare corporală din culpă, Andreea T. și-a recunoscut vina. Acest fapt, ca și timpul îndelungat scurs, i-a făcut pe judecători să nu se arate prea aspri. Ei au luat în considerare și faptul că, după accident, șoferița se interesase de starea de sănătate a victimei sale. În sarcina Andreei T., magistrații Judecătoriei au stabilit o pedeapsă minimă, de 9 luni de închisoare, dar au dispus amânarea executării ei. Dacă în următorii doi ani, șoferița nu va mai încălca legea, cazierul său va rămâne nepătat.
60.000 euro daune morale
„Instanţa constată că inculpata nu are antecedente penale, fapta reţinută în sarcina sa reprezintând un incident izolat în conduita acesteia, existând posibilităţi certe de îndreptare a acesteia fără a se dispune condamnarea. Instanţa apreciază amânarea aplicării pedepsei ca fiind suficientă la acest moment pentru a responsabiliza pe inculpată, ţinând cont de profilul şi personalitatea sa. Această formă de individualizare a pedepsei presupune că inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar decurge din infracţiunea săvârşită, cu condiţia respectării măsurilor de supraveghere pe durata unui termen de supraveghere”, au precizat judecătorii.
Instanța a stabilit și plata unor daune civile în favoarea spitalului „Sf. Spiridon” în valoare de 25.500 lei, reprezentând costul spitalizării lui Tudor C. Acesta va beneficia la rându-i de o sumă de 20.000 lei ca daune materiale și de 60.000 euro, ca daune morale. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.
SURSA FOTO: Arhiva
Publicitate și alte recomandări video